Categories: Primăria Timişoara

Robu: Cine spune ca se taie pomi in Padurice nu e de buna credinta! / FOTO

Timișorenii reclamă tăierea fără noimă a copacilor din Parcul Pădurice, primarul Nicolae Robu spune că numai oamenii de rea-credință pot susține așa ceva. Deși în fotografii se văd arbori tineri doborâți de drujbe, edilul afirmă că sunt copaci bătrâni, loviți de… furtună! Reabilitarea parcului costă peste 1,2 milioane de euro și ar trebui să fie gata în șase luni.

Parcul Pădurice din zona Soarelui a intrat în reabilitare în luna martie. Primăria plătește pentru punerea în practică a unui proiect care pare foarte îndrăzneț aproape 1,3 milioane de euro. „Vom avea mai multe zone, fiecare cu specificul său, fiecare va avea diverse amenajări florale și de spaţii verzi. Se vor planta 1.947 de noi arbori şi arbuşti şi 1.600 de plante florale”, spunea, în momentul în care parcul a fost închis pentru public, primarul Nicolae Robu. Lucrarea este executată de SC Lovrintim SRL. Conform proiectului, vor plantați arţari, platani, carpeni, arbori de mătase, fagi, arborele lui Iuda, cedri, clocotiş chinezesc, arbori de lalele, salcâmi galbeni, aluni, bambuși, pini sau rhododendron, dar și iederă, caprifoi, glicină, isop sau lavandă. Urmează să fie create mai multe grădini tematice: italiană, grecească, spaniolă sau englezească vor exista două lacuri și o stâncărie unde vor fi aduse 500 de tone de piatră.

Teoretic, sună foarte bine. Practic însă, oamenii din zonă reclamă încă de la începerea lucrărilor faptul că se taie haotic arbori sănătoși și, în plus, în ultimele săptămâni, în parc nu pot fi văzuți la lucru decât muncitori pe care-i numeri pe degetele de la o mână. „S-au tăiat copaci sănătoși sau care puteau fi supuși corecțiilor de regenerare. Motivul este că erau prea deși, cu toate că în proiect era prevăzută doar tăierea arborilor uscați. După cum se vede în imagini, cei uscați sunt încă acolo”, ne-a scris unul dintre cititorii deBanat. Omul susține, de asemenea, că a fost aproape distrus și un loc foarte apreciat în Parcul Pădurice, înainte de începerea lucrărilor. „Rozariul este acum un dezastru. E efectiv sufocat de buruieni. Deși, din ce ni s-a spus nouă, în zona lui nu erau prevăzute lucrări, a fost abandonat de firma care lucrează și de cea care are în întreținere parcul, deci și de primărie. Specii valoroase de trandafiri au fost distruse”, mai spune timișoreanul.

Primarul Nicolae Robu susține însă că toate aceste afirmații sunt făcute de oameni care nu sunt… de bună credință. „Lucrările din Parcul Pădurice merg foarte bine. Nu e adevărat că se taie copaci. Pozele sunt făcute complet aiurea. Sunt pomi tăiați la furtună, care s-au prăbușit… Nu s-au tăiat pomi, se plantează pomi! Acolo se fac amenajări. Sunt poze făcute unor copaci care au căzut la furtună și apoi tăiați. Cel care a făcut aceste fotografii nu e chiar un om de bună credință… Le-a făcut pentru că e la modă să te legi de pomi. Sunt situații în care tăiem, și care este problema? Sunt vechi, uscați… ”, ne-a declarat edilul. Parcul Pădurice este situat la intersecţia străzilor Mareşal Constantin Prezan, Versului, Uranus, Aleea Sănătăţii şi Aleea Cristalului și are o suprafaţă de aproximativ 90.300 mp. El a trebui să fie gata în martie 2016.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Proiectul noului pod peste Mureș, de lângă Cenad, face un pas înainte

Lansată în cea de a doua jumătate a acestui an, licitația pentru stabilirea executantului studiului…

5 ore ago

Deplasare grea în ultimul meci din 2025 al baschetbaliștilor

Fără pauză! Etapa a 14-a din Liga Națională masculină de baschet programează un meci în…

7 ore ago

Din 1 ianuarie pregătiți-vă să vă goliți mai repede buzunarele pentru benzină sau motorină. Sau mergeți cu trotineta și bicicleta

Dacă v-ați bucurat de ieftinirea carburanților din ultimele zile, nu sperați să rămână prea mult…

9 ore ago

A intrat pe contrasens și a băgat o femeie și un copil în spital

Duminică, 28 decembrie 2025, în jurul orei 06:15, polițiștii au fost sesizați cu privire la…

10 ore ago

România lui Mitică. Mitică Dragomir

Dacă ar fi să ilustrez anul 2025, ba chiar şi ultimii 36 de ani, rezumându-mă…

14 ore ago

Asociația Club Sportiv Sport Express – locul unde copiii cresc prin sport, încredere și comunitate

Există momente în copilărie care rămân pentru totdeauna: prima minge prinsă corect, primul gol marcat,…

14 ore ago