Robu, huiduit in plen: functionarii de la Directia Fiscala, revoltati ca nu li s-au majorat salariile

Situație fără precedent în Consiliul Local Timișoara. Angajații Direcției Fiscale au protestat față de refuzul primarului de a le majora salariile cu 12%, așa cum s-a întâmplat în cazul celorlalți angajați din primărie. Proiectul inițiat de social-democrați, un liberal și doi independenți a căzut la vot, dar nu fără scandal.

angajati directia fiscala

La finele lunii iunie, ministrul Muncii, Rovana Plumb, declara că salariile angajaților din administrația publică locală ar putea crește cu până la 12%, în limitele bugetelor și a plafonului stabilit de Ministerul Finanțelor. „Vom face demersurile pentru majorarea salariilor cu 12% pentru o bună parte din angajații primăriei, aceia care nu au intrat în alte rânduri la majorări directe sau indirecte (…) Vom analiza și vom vedea. Ne uităm și comparativ la salarii, dacă angajații fac munci comparabile… dacă sunt cu aceeași pregătire, nu este normal să fie diferențe mari între retribuțiile lor”, declara primarul Nicolae Robu, în luna iulie. Și… s-a analizat. S-a ajuns astfel la concluzia că angajații Direcției Fiscale vor fi „săriți” din schema majorărilor, după ce socotelile prezentate primarului Nicolae Robu au arătat că leafa medie în această direcție este mai mare decât în alte părți din PMT.

Pe ordinea de zi a plenului de vineri a apărut însă un proiect de hotărâre „privind majorarea cuantumului brut al salariilor pentru personalul din cadrul Directiei Fiscale”, inițat de consilierii Alfred Simonis, Dan Idolu, Radu Țoancă și Ramona Olteanu, toți PSD, independenții Bogdan Herzog și Flavius Boncea și liberalul Ovidiu Ciuhandu. „Salariul mediu în primărie este de 3.691 de lei, la Direcția Fiscală, 4.192 lei. Deci, este o diferență mare și e greu de explicat oamenilor de ce e o asemenea diferență, pentru că, până la urmă, activitatea desfășurată este comparabilă. Nu există dificultăți speciale în munca din Direcția Fiscală față de cea din celelalte direcții ale primăriei. Salariile le stabilește ordonatorul de credite, nu CL (…) La Direcția Fiscală din Timișoara sunt de trei ori mai mulți angajați decât la structura similară a orașului Cluj Napoca (…) Am văzut un profesionalism care mă mulțumește la persoanele cu care am interacționat din Direcția Fiscală, dar trebuie să avem simțul măsurii”, și-a explicat Robu poziția.

robu si bodo

„Discrepanța nu mi se pare atât de mare. Dacă legea ne permite să majorăm aceste venituri, cred că ar trebui s-o facem (…) E greșit să blamați oamenii pentru că vor majorări de salarii. La Cluj s-au majorat prin HCL – chiar dl Boc, care le-a tăiat salariile, la Constanța, la Râmnicu Vâlcea, la Sectorul 1”, a afirmat Alfred Simonis. Au urmat aplauze ale angajaților de la Direcția Fiscală, prezenți în număr mare la plen, dar și o replică foarte iritată a edilului. „Nu vă e rușine să dați spectacolul ieftin pe care îl dați aici? Asta e atitudine de funcționar public? Să vă fie rușine! Dacă ar fi aplaudat cetățenii pe care îi țineți la cozi, asta aș fi înțeles… (…) Am fost informat de specialiști, iată ce spune legea: gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile publice se asigură prin operatorii principali de credite. CL aprobă bugetul ca să poată ordonatorul de credite să majoreze salarii (…) Îmi pare rău că cineva și-a permis să facă subiect politic și electoral dintr-o astfel de temă (…) Când se fac majorări trebuie să avem grija să mergem pe o linie de echitate”, le-a spus Robu oamenilor aflați în balconul Sălii Capitol. Primarul li s-a adresat apoi consilierilor: „Dacă dumneavoastră votați o majorare și eu, ca ordonator de credite, trebuie să semnez, dacă juriștii îmi spun că este ilegal, eu nu semnez. Mergem în instanță, nu ne face cinste, dar nu pot să semnez ceva contrar opiniilor juriștilor (…) Dacă nu am aviz juridic, nu pun în practică”.

În ajutorul primarului a sărit liberalul Ciprian Jichici. „Ca să fie clar pentru toată lumea, vorbesc inclusiv din perspectiva unui angajat în sistemul bugetar, care după 16 ani de carieră, este plătit cu 1.600 de lei pe lună. Cei care au regizat acest spectacol patetic au greșit profund. Această situație penibilă în care au fost aliniați aici niște angajați ai primăriei care bat din palme și vociferează pe mine nu mă impresionează, ci din contra, mă deranjează foarte mult (…) Mi se pare o premieră într-un sens extrem de negativ (…) Singurii care au căderea să cuantifice aceste lucruri sunt cei care conduc executiv PMT, iar dacă vor face sau au făcut greșeli în acest sens își asumă și își vor asuma răspunderea”, a spus Jichici. A fost momentul în care în discuție a intervenit Adrian Bodo, șeful Direcției Fiscale.

adrian bodo

„O să vorbesc din punct de vedere tehnic, nu mă interesează spectacolul politic. (…) Am un dosar cu declarațiile de avere ale colegilor din primărie raportate cu declarațiile de avere ale colegilor din Direcția Fiscală. V-aș ruga să le studiați, să vedeți că oameni din Direcția Fiscală au salarii mai mici ca ale oamenilor din primărie (…) Vi le las, vă rog să le studiați, să vedeți ce salariu are Adrian Bodo, ce salariu are Aura Junie, ce salariu are Culiță Chiș. Mă refer la salarii, nu la venituri (…) Se spune că suntem mulți, e adevărat, la Cluj sunt mai puțini, dar ne-am uitat la organigramă la Constanța, ne-am uitat cumva la Iași? Eu nu am chemat pe nimeni aici”, a spus Bodo. El a încercat să-i explice primarului că salariul mediu al subordonaților săi este de 4.339 lei brut, dar că, la final, oamenii rămân cam cu jumătate din bani. „Personalul din primărie are 3.691 lei, iar cei de la Direcția de Asistență Socială, 2.448. E normal să facem discrepanță aproape la dublu cu această salarizare?”, i-a răspuns Robu.

După mai multe zeci de minute de dezbatere, s-a trecut și la vot, însă nu înainte ca primarul să mai facă o dată apel la consilieri. „Ar fi un precedent extrem de periculos să se voteze așa ceva (…) Vă rog să vă puneți conștiința în mișcare. Ce doriți, ca la următoarea ședință, să avem locurile ocupate de alții care vin să se ridice în picioare pentru majorarea salariilor lor? Asta înseamnă democrație? Așa vreți să lucrăm? (…) Pe mine nu mă interesează voturile, știu că nu mă votează nimeni de aici. Nicio problemă, mergem înainte. Este o rușine să se întâmple așa ceva într-un oraș ca Timișoara (…) Vă rog să respingeți acest proiect. După ce e respins, pot să stau de vorbă să vedem dacă au fost erori. Dacă m-a intoxicat cineva cu informații incorecte, trebuie să dea socoteală pentru asta”, a afirmat primarul. În cele din urmă, proiectul a căzut, după ce doar șapte consilieri s-au pronunțat în favoarea lui: Alfred Simonis, Dan Idolu, Lucian Taropa, Radu Țoancă, Flavius Boncea, Traian Stoia și Bogdan Herzog. Robu urmează acum să vadă dacă datele primite de la Serviciul de Resurse Umane în ceea ce privește salariile corespund cu realitatea.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

scai a spus: (octombrie 17th, 2015 at 09:05 )

De ce aviz juridic are nevoie ROBU? De la juristi aia care au avizat finantarea lui poli sau de la aia pe care acu doua saptamani zicea ca ii desfiinteaza ca nu-s competenti? E foarte labil psihic omul asta. Cine sa il mai inteleaga?

anteconbega a spus: (octombrie 17th, 2015 at 10:05 )

Un adevarat triumvirat de conşiinţă struţo-cămilist: Flavius Boncea, Traian Stoia, Bogdan Herzog, în frunte cu Cezar Ţoancă.

lae roibu a spus: (octombrie 17th, 2015 at 10:26 )

De aviz psihologic are nevoie estompatu’ ca oricum de alea juridice nu tine cont!

fer ionel a spus: (octombrie 17th, 2015 at 10:40 )

Domnule Primar, sunt unul din „nesimtitii” care au indraznit sa va sfideze ratiunea cerandu-si dreptul legal. Afirmati statul de drept si respectul fata de lege, ne transmiteti note interne prin care solicitati sa respectam legea, CAND DVS. MANIFESTATI O DESCONSIDERARE FATA PRINCIPIILE STATULUI DE DREPT.
VA INTREB, DOMNULE PRIMAR CARE SUNT PREROGATIVELE FUNCTIEI DVS. CARE SA VA PERMITA SA APLICATI DISCRETIONAR, DISCRIMINATORIU O LEGE CE SE ADRESAZA TUTUROR ANGAJATIILOR DIN ADMINISTRATIA PUBLICA FARA EXECEPTIE?
OARE ACESTA ESTE MODUL DVS. DE RESPECTA UNA DIN NORMELE ESENTIALE ALE CONSTITUTIEI CARE STATUEAZA EGALITATEA IN FATA LEGE?
Argumenetati refuzul dreptului nostru prin prisma muncii si salarizariI, invocand echitatatea muncii si a slariului sau cu alte cuvinte echitatea profesionala si sociala desi pretindeti sitemul de valori LIBERALE? ATI GRESIT DOCTRINA, DOMNULE PRIMAR!! ASTFEL DE ARGUMENTATII SE FOLOSEAU ACUM MAI BINE 25 DE ANI, INTR-UN REGIM PENTRU A CARUI RASTURNARE PARINTII MULTORA DINTRE „NESIMTITII” CARE AU INDRAZNIT SA VA SFIDEZE SI-AU RISCAT VIATA TOCMAI PENTRU CA PERSOANE, PRECUM NICOLAE ROBU, SA POATA CANDIDA LA FUNCTII IN STAT IN MOD LIBER IAR „NESIMTITI” PRECUM SUBSEMNATUL SA AIBA GARANTIA EXERCITIULUI DREPTURILOR SALE!!!
DA DOMNULE PRIMAR, AM INTELES CA ATUNCI CAND LEGEA VA ESTE POTRIVNICA (CAZUL POLI, CAZUL STIMULENTELEOR SALARIALE ACORDATE NELEGAL LA ANGAJATII DIN ALTE STRUCTURI ALE PMT, CAZUL FISELOR DE CALCUL PRIVIND VALORIFICAREA PATRIMONIULUI MUNICIPIULUI, CAZUL RETROCEDARILOR IMOBILIARE SI MULTE ALTE CAZURI) „LEGEA ESTE INCORECTA, NECLARA ETC”, IAR IN FATA UNEI DISPOZITII LEGALE EVIDENTE SI CLARE PRECUM CRISTALUL (TERMEN PE GUSTUL DVS.) „LEGEA NU ESTE ECHITABILA”.
DIN PACATE, LASAND LA O PARTE ASPECTELE DE FACTO SI CELE LEGALE VIZAND DREPTUL NOSTRU LA MAJORAREA SALARIULUI, PERSONAL CONSTAT DIN PARTEA DVS. O ATITUDINE LEGATA DE PRENUMELE DVS, NICOLAE, PREDESTINAT DICATUTRII, ACEASTA FIIND CHESTINUEA CARE MA INGRIJOREAZA CEL MAI MULT ATAT DIN CALITATE DE FUNCTIONAR AL ADMINISTRATIEI PUBLICE DAR MAI ALES DIN POSTURA DE CETATEAN AL MUNICIPIULUI TIMISOARA.

lae roibu a spus: (octombrie 17th, 2015 at 12:23 )

Pentru Primarul Timisoarei o Ordonanta de Guvern nu valoreaza nimic din moment ce isi permite sa o aplice discretionar si pe criterii numai de el stiute si intelese, crezand ca Primaria e societate comerciala /plantatie si el patron/ mosier.
Primarul Timisoarei isi permite sa influienteze votul Consiliului Local prin amenintari mai mult sau mai putin voalate: ,, va sfatuiesc pe cei care aveti in minte ca pe viitor sa mai faceti echipa cu mine sa votati impotriva”…

nefertiti a spus: (octombrie 17th, 2015 at 12:37 )

Domnule primar, poate lucrurile care s-au spus aici de unii va trezesc din amorteala in care v-ati scufundat. Poate in al 12 lea ceas veti intelege ca functionarul public nu este cel care raspunde ordinelor dvs. neconditonat, nu este cel care va alimenteaza nebunia asta a cultului personalitatii, ce s-a dovedit atat de periculoasa de-a lungul istoriei. Functionarul public adevarat este cel care stie si ce obligatii are si ce drepturi. Au fost acolo oameni in sala care au copii, care au familii, care nu v-au facut nesmitit asa cum i-ati facut dvs. pe ei. Unii care stiu sa-si faca treaba cat pot ei mai bine si care stiti bine v-au ajutat in multe chestiuni in care cei din primarie si-au declarat neputinta. Unii care nu au scoala dvs., nici cultura dvs. nici imaginea dvs. dar care muncesc cinstit in tara asta, inteleg importanta muncii lor si au constiinta „lucrului bine facut”. Ati zis sa avem grija de „cozile noastre” si va intreb de cate ori in cei trei ani de cand conduceti orasul acesta ati fost la noi. Va spun eu NICIODATA. Nici macar nu ati pasit in sediul nostru darmite sa intelegeti care sunt responsabilitatile noastre sau problemele cu care ne confruntam. Spectacolul ieftin de care ati vorbit… dvs. l-ati facut. Limbajul folosit de dvs. va descalifica, dle primar. Ati jignit functionarii care au cerut doar aplicarea corecta a legii, fata de toti cei carora li se adreseaza: angajati in instituii publice locale, fara exceptii, cum spunea colegul meu. Ati amentintat colegii dvs. de partid care ar fi indraznit sa voteze pentru aplicarea corecta a legii. Domnule primar, sunteti o dezamagire pentru mine si ca primar si incepand de ieri …si ca OM.

++ a spus: (octombrie 17th, 2015 at 14:05 )

Herzog asta e mai mult Bogdan sau si ceva Herzog? parca e un personaj din Caragiale. un fel de nu si nu si nu si nu in orice situatie si oriunde. fara solutii, dar arde-i cu nu si nu. un demn reprezentant al Timisoarei si Flavius Boncea la fel. ei sint aliniati cu viceprimarul Traian Stoia, un fost foarte bun profesor de sport.

V.V.D.Toth a spus: (octombrie 17th, 2015 at 19:13 )

De ce n-au votat PENTRU si ceilalti consilieri locali PSD ? D-le Raducanu , nu-i chemati la ordine ? Jenant !

ioana a spus: (octombrie 18th, 2015 at 12:11 )

Dl.Primar a aratat un limbaj si un comportament ,,demn” de mediu academic din care provine ….Inadmisibil pentru un fost Senator al Romaniei sa nu cunoasca faptul ca in declaratiile de avere sunt cuprinse SALARIILE….Pentru nesimtitii pe care i-au insultat si el si ,,curatul” de Jichici SALARIILE sunt si VENITURI , oamenii obisnuiti traiesc din salarii, de aceea sunt atenti la modul cum se aplica legile care le efecteaza veniturile si acesta este motivul pentru care au fost prezenti la plen.

@ioana a spus: (octombrie 18th, 2015 at 21:26 )

zau?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top