Teoretic, scoatem poluatorii din oras! Practic, aproape imposibil

Nu reduc nivelul noxelor la jumătate din maximul permis de legislația în vigoare, fabricile care poluează trebuie, în șase luni, să înceapă demersurile pentru relocare în afara Timișoarei! Asta prevede o hotărâre adoptată în ultimul plen al CL, care însă va fi foarte greu, dacă nu imposibil de pus în practică.

poluare

În urmă cu o săptămână, primarul Nicolae Robu a emis o notă internă prin care le cerea subalternilor să pregătească un proiect de hotărâre de consiliu local care să prevadă un termen limită până la care marii poluatori ai Timișoarei să-și reducă nivelul de poluare la cel mult jumătate din cota legală admisă. Asta, după ce a constatat, din nou, că aerul este irespirabil în unele părți ale orașului. Oamenii s-au executat și au întocmit actul care, vineri, a și trecut, pe repede înainte, de plenul CL. Acesta se numește „proiect de hotărâre privind protecția atmosferei și sănătatea locuitorilor în Municipiul Timișoara” și are fix trei articole.

„Se aprobă măsurile obligatorii care trebuie luate de toate persoanele fizice și juridice pentru protecția atmosferei și sănătatea locuitorilor în Municipiul Timișoara, după cum urmează: îmbunătăţirea, de către agenţii economici, a performanţelor tehnologice, în scopul reducerii emisiilor de poluanţi în atmosferă (indiferent de tipul şi natura poluantului); dotarea şi utilarea echipamentelor/ instalațiilor în funcțiune cu sisteme de reducere a emisiilor în atmosferă; investiții în echipamente noi pentru diminuarea disconfortului olfactiv; încadrarea în valorile limită impuse de legislația în vigoare privind nivelul de zgomot (zi – 55dB, noaptea între orele 23-7 – 45dB); utilizarea de tehnologii noi (Best Available Techniques – BAT) în procesul de producție, dacă este cazul; reducerea în termen de șase luni a disconfortului produs (indiferent de tipul şi natura poluantului) la nivelul a cel mult 50% din prevederile legale în vigoare”, precizează primul dintre ele. Dacă firmele nu reușesc să se încadreze în aceste prevederi, „vor demara de urgență demersurile de relocare a punctului de lucru în afara municipiului Timișoara” și, în plus, în oraș nu vor mai aprobate niciun fel de investiții „care conduc la obiective generatoare de poluare prin noxe, mirosuri, zgomot etc., inclusiv atunci când poluarea s-ar încadra în normele tehnice admise prin lege în România, respectiv UE”.

poluare

Proiectul a trecut de votul consilierilor care nu și-au pus prea multe întrebări legate de felul în care acesta va putea fi pus în practică. Independentul Flavius Boncea a comentat ulterior pe Facebook: „Cea mai mare prostie votată în Consiliul Local este obligarea tuturor industriilor să reducă poluarea până la cel mult 50% din limitele prevăzute de lege. Cele care nu se conformează n-au decât să plece din oraș. Aș fi curios, în cazul în care unii dintre marii investitori vor părăsi orașul, cum li se va explica angajaților rămași pe drumuri că măsura este una pentru binele lor”. Primarul Nicolae Robu vorbește de mai multă vreme despre poluarea industrială, dar, dincolo de discursuri, măsuri concrete nu există. Edilul susține însă că „ne lipsim de acele locuri de muncă, ne lipsim de contribuțiile la bugetul local şi la bugetele centralizate, preferăm să respirăm un aer curat”. Tot el recunoaște, pe de altă parte, că nu există cadru legal pentru o eventuală relocare a fabricii de anvelope, de exemplu. Astfel spus, cu tot cu HCL votat, fabrica rămâne, deși nu-și reduce emisiile de noxe la jumătate din ce prevede legea. Nu de alta, dar… îi dă voie legea! Pe care, vrea sau nu vrea s-o admită primarul Timișoarei, n-o încalcă!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top