Tragedie in Bucuresti: 27 de morti si aproape 200 de raniti dupa un incendiu intr-un club

Zeci de persoane au murit în urma unui incendiu produs într-un club din București, în timpul unui concert rock. Alte peste 180 de persoane au fost rănite, spitalele din capitală fiind efectiv sufocate de numărul pacienților. Pentru prima dată în România s-a emis cod roșu de intervenție.

incendiu tragedie1

Clubul Colectiv a găzduit, vineri seară, un concert al trupei Goodbye to Gravity, la care intrarea a fost liberă. În momentul în care a izbucnit focul, în club erau câteva sute de persoane. Martorii spun că incendiul a pornit de la efectele pirotehnice folosite în timpul spectacolului. Inițial s-ar fi aprins buretele de pe un stâlp al clădirii, focul extinzându-se la tavan. Bucăţi din plafon s-au desprins şi au căzut peste oameni. Flăcările s-au extins foarte repede, iar oamenii s-au panicat și s-au înghesuit spre ieșire. Doar una dintre uși a fost deschisă inițial. Primele ambulanţe au ajuns după aproximativ un sfert de oră de la izbucnirea incendiului. Intervenția medicilor a fost îngreunată de accesul dificil în curtea clubului.

incendiu club2

Numărul persoanelor decedate în incendiul produs vineri seară în Clubul Colectiv a ajuns la 27, conform secretarului de stat Raed Arafat. Alte aproape 180 de persoane au fost rănite, fiind transportate la spital atât cu ambulanţele, cât și cu mașini particulare. „Primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 22.36, iar primele echipaje medicale de intervenție au ajuns la fața locului la 22.43. Gabriel Oprea a solicitat sprijinul MAPN pentru utilizarea Spitalului Militar Central dacă situația o impune. Raed Arafat și Gabriel Oprea au fost la spitalul de Urgență Floreasca, Spitalul Municipal și la Spitalul de Arși, unde au fost internați 93 de răniți”, precizează un comunicat al MAI. Vicepremierul Gabriel Oprea a convocat, sâmbătă, la sediul guvernului, începând cu ora 7, Comitetul Național pentru Situații de Urgență. (sursa foto: www.adevarul.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (octombrie 31st, 2015 at 08:50 )

BEY!VINA ESTE A OAMENILOR CARE SAU DUS ÎN ACEST LOC UNDE O MARE TÎMPENIE SA PRODUS FOLOSIND OBIECTE PIROTEHNICE ÎN INTERIORUL UNEI CLĂDIRE NEAUTORIZATĂ SĂ ȚINĂ ASEMENEA CONCERTE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top