Categories: Primăria Timişoara

Victorie de etapa pentru Primaria Timisoara, in dosarul Strandului Termal

Dosarul „Ștrandul Termal” va fi rejudecat. Este decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care l-a retrimis către Curtea de Apel Timișoara. Primăria scapă astfel, temporar, de executarea silită pe care au vrut s-o pună în practică, la finele lunii august, cei de la firma care a investit în ștrandul ultracentral.

Un executor judecătoresc și un jurist al firmei SC GPG Company SRL au veni, la sfârșitul lunii august, la Primăria Timișoara, pentru a pune în aplicare o decizie a instanței care obliga autoritățile locale să plătească despăgubiri societății care investit într-un ștrand scos ulterior la licitație de PMT, în vremea ultimului mandat al lui Gheorghe Ciuhandu. Tribunalul Timiș emisese o sentință conform căreia municipalitatea trebuia să achite către SC GPG Company SRL, chiriaș al ștrandului Termal, peste 3,4 milioane de euro, drept despăgubiri. Aceasta renovase ștrandul, dar ulterior primăria a vrut să-l scoată la licitație. În 2009, societatea a dat în judecată PMT, cerând să i se plătească sumele investite în renovările care au durat câțiva ani. În aprilie 2014, Tribunalul Timiş a dat dreptate firmei. Dosarul a ajuns apoi la Curtea de Apel și, ulterior, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Între timp, la finele lunii august, reprezentanții firmei și un executor judecătoresc au intrat la discuții cu primarul Nicolae Robu. „Le cerem să respecte legea. Nu vrem să trăim într-o țară fără legi. Nu le luăm nimic, pentru că nu suntem rău intenționați, am venit pașnic, să discutăm. Ei sunt rău intenționați și continuă să fie. Este o investiție făcută de SC GPG Company, timp de patru ani. În al cincilea an, când și-a deschis activitatea, primăria a spus că nu mai prelungește contractul de închiriere și ne-a poftit afară. În 7 octombrie avem termen la Înalta Curte de Casație și Justiție. Acolo cu siguranță se va face dreptate”, spunea, la vremea respectivă, Luiza Violeta Brăbece, juristul societății. ÎCCJ a decis însă altceva. „Nu avem încă motivarea, dar dosarul se va întoarce spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara. Nu putem ști care va fi soluția la această instanță, dar, în orice caz, nu se mai pune problema vreunei executări silite”, ne-a declarat primarul Nicolae Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

8 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

11 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

12 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

12 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

12 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

12 ore ago