Vizita de studiu a CCIAT in landul austriac Styria (P)

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de beneficiar al proiectului „RuralNet – Centru de orientare în carieră şi consultanţă non-agricolă”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și partenerii de proiect S.C. Gapa SRL Timișoara, Primăria Moșnița Nouă și L&C Consulting Hunedoara au organizat, în septembrie, o vizită de studiu în Austria, în coordonarea partenerului transnațional H3000 Development Consult.

Vizita studiu Austria_0476

Acțiunea a avut ca obiectiv prioritar vizitarea unor organizații și instituții publice, cât și a unor firme și asociații familiale din mediul rural implicate în activități non-rurale. Programul vizitei a cuprins o întâlnire cu primarul orașului Fürstenfeld, capitala Regiunii Termale Styria, care a făcut o prezentare a activităților economice și sociale municipale, o întâlnire cu conducerea Biroului Zonal WKO al Camerei de Comerț Federale a Austriei) unde au fost prezentate modul de funcționare al organizațiilor camerale din Austria și principalele activități și servicii oferite în beneficiul membrilor, vizite la Biroul de Informare Turistică, Compania de Utilități Publice din Fürstenfeld, care se ocupă de gestionarea deșeurilor, reciclarea și transformarea acestora în biogaz și Școala profesională pentru tâmplări și artizani de mobilier a Regiunii Styria. De asemenea, au fost vizitate comunitățile rurale Grosshart, Auffen și Hartl, ca exemple de dezvoltare locală și regională multisectorială de succes: tabăra de tineret și rezervația naturală, atelier de prelucrare fier forjat, Parcul Industrial și magazinul fermierului. Alte vizite s-au făcut la o companie de construcții care folosește tehnici de construcție tradiționale, cu materiale precum cărămidă, roci, lemn, var, plută, paie, dar și la două structuri turistice: Laundl, care administrează o pensiune și o tavernă unde sunt servite în exclusivitate produsele proprii, respectiv Braunstein, care colectează și procesează fructe pe care le transformă în sucuri, vin, coniacuri, gem, ulei și le comercializează sub marca națională, dar și la brutăria și cofetăria Wilfling, tipic rurală, fondată în 1893 și condusă în prezent de a patra generație a familiei. Au mai fost vizitate pensiuni turistice și băi, în regiune funcționând șase stațiuni termale alimentate de izvoare minerale calde, descoperite și exploatate din 1970.

Vizita studiu Austria_0368

În cadrul proiectului, până în prezent, 70 persoane din mediul rural – șomeri, persoane inactive, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă, manageri şi angajaţi de firme din domenii non-agricole au absolvit cursurile gratuite de formare și calificare profesională iar peste 900 de persoane au beneficiat de informare, consultanță, consiliere și orientare privind cariera. Proiectul RuralNet vizează îmbunătăţirea calităţii resurselor umane în zonele rurale, în contextul asigurării unui suport eficient şi de calitate pentru facilitarea accesului la ocupare în activităţi non-agricole.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top