Cum a devenit Timisoara „campus monastiresc”, ca si in parcuri se vorbeste in soapta

Nu e un secret, primarul Nicolae Robu e un fan declarat al cluburilor de noapte. Nici măcar nu a ascuns acest lucru, iar uneori poate fi văzut prin astfel de stabilimente. Când multă lume din zona Stadionului se plângea, în general vara, că nu se poate dormi noaptea din cauza gălăgiei infernale, Robu replica oarecum arogant: „Timișoara nu e campus monastiresc”. E adevărat și asta, dar la fel de adevărat este și faptul că mai sunt și oameni care merg la lucru și au nevoie de odihnă. Nu mai discut aici de harababura totală din domeniul cluburilor, majoritatea dintre ele fiind focare de prostituție, consum de droguri și mai ales evaziune fiscală. Oricine avea un mic spațiu și o sumă de bani nu foarte mare își putea deschide liniștit un club de noapte fără să-l deranjeze cineva nici măcar cu o floare.

A venit însă tragedia Colectiv. Care, să recunoaștem, se putea întâmpla în orice club din Timișoara. Mai ales în cele situate în subsolurile clădirilor din centru, care aduc a adevărate curse de șobolani în cazul unui incendiu. Cluburi care au primit aviz de funcționare (și) de la primărie. Drept dovadă că era debandadă totală în acest domeniu, imediat după fatidica zi de 30 octombrie, mai multe s-au închis singure, fără să mai aștepte controale. Și nu se schimbase nicio lege. Printre acestea, și unul care făcea zgomot în Zona Stadionului. Altele au fost închise de cei de la ISU, care, la fel ca angajații primăriei, n-au avut nicio problemă până atunci. În fine, cele care au mai rămas pe baricade, în cea mai mare parte a lor, au fost amendate sever de cei de la ISU, ITM sau cine s-a mai nimerit. Încet-încet, Timișoara s-a transformat, sub acest aspect, în neagreatul de Robu „campus monastiresc”.

Simțind că i-a trecut glonțul pe la ureche, fiindcă dacă – Doamne ferește! – se întâmpla o tragedie similară Colectiv la Timișoara, avea acum soarta lui Piedone, Robu a trecut în cealaltă extremă. Așa cum se întâmplă la români de obicei. Astfel, că acum primăria cere autorizații ISU și la șaormerii, ceea ce poate că nu e rău. Dar de la brambureala în care au funcționat cluburile sub acordul tacit al primăriei și ISU, acum să se ajungă la covrigării parcă e prea mult.

Fără legătură cu cluburile, dar având conexiuni cu exagerările din ultima vreme, a venit și regulamentul de funcționare a parcurilor. Unul mai mult decât bizar. Astfel, e interzis de acum înainte să ajuți copiii mici să se dea în leagăn, leagăn care nu are voie să facă un unghi mai mare de 80 de grade față de verticală. Acum nu știu cine va veni cu raportorul să măsoare unghiurile. În parc nu ai voie să mănânci, iar copiii având haine cu fermoar au interdicție. Și, bomboană pe colivă, straniul regulament le interzice copiilor să țipe sau să vorbească tare în parc. Adică de la no man’s land-ul care era pe alocuri Timișoara, acum chiar că avem „campus monastiresc”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

vest a spus: (decembrie 1st, 2015 at 10:01 )

Lae Robu are obligatia sa asigure linistea si ordinea publica in oras, nu sa faca pe judecatorul intre clientii cluburilor si cetatenii deranjati. Ceaa ce face el se numeste abuz in serviciu si se pedepseste penal.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Top