Vreți ca evenimentul vostru cultural să fie găzduit într-unele dintre cele mai frumoase spații din Timișoara? Direcția Județeană pentru Cultură Timiș pune și anul viitor la dispoziția creatorilor Galeria de artă Pygmalion, sala Studio-Art, galeria Subterană și Curtea cu castan. Acum e momentul să vă anunțați proiectul!
Direcția Județeană pentru Cultură Timiș lansează, în această perioadă, un apel către instituțiile culturale, artiștii independenți și organizațiile nonguvernamentale, care pot să formuleze propuneri de activități culturale desfășurate în perioada ianuarie – decembrie 2016 și găzduite de Casa Artelor. Dosarul trebuie să conțină o cerere tip, CV al artistului, portofoliu și descrierea proiectului. Dosarele pot fi depuse până în 2 decembrie 2015, fie direct la sediul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, str. Augustin Pacha nr 8, fie trimise pe e-mail, cu titlul „Propunere Casa Artelor”. Lista cu propunerile acceptate va fi anunțată în 15 decembrie 2015. Casa Artelor este un centru cultural multidisciplinar ce pune la dispoziția artiștilor spații de expunere și de spectacole. Ea aparține Direcției Județene pentru Cultură Timiș, aflată în subordinea Ministerului Culturii, și dispune de patru spații ofertante: două galerii de artă, un studio de teatru cu o capacitate de 50 de locuri și o curte dotată cu scenă.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…