In spatele afacerii „Fotbal pentru comunitate” din Dumbravita se afla Gheorghe Chivorchian si mana dreapta a lui Razvan Burleanu!

Când vine vorba despre accesarea de bani europeni, orice proiect arată excelent pe hârtie, dar mai greu este atunci când trebuie transpus în practică. Este şi cazul Fundaţiei „Fotbal pentru comunitate” din Dumbrăviţa, unde primăria din localitatea timişeană derulează un proiect din bani europeni în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal (FRF), în care, pompos exprimat în actele oficiale ale FRF, incluziunea socială este capul de afiş. Sau ar trebui să fie. Cele 15 persoane care fac parte din proiect încasează salarii în fiecare lună, dar nu se prezintă la locul de muncă; nu se ştie exact caţi romi sunt angajaţi la „Fundaţie”, deşi în proiect este specificat clar că trebuie să fie cinci persoane care fac parte din această etnie; nu au fost organizate acţiuni de promovare; din cauza lipsei de activitate, bugetul din încasările în urma închirierii terenului sintetic este aproape inexistent; în ciuda încasărilor minuscule, Fundaţia a achiziţionat mai multe seturi de echipament sportiv pe filiera lui Gabriel Bădescu, principalul consilier al lui Răzvan Burleanu, preşedintele FRF. În acest context, se poate sesiza o evidentă deturnare de fonduri europene a Fundaţiei condusă de Roxana Cismas Malac, nepoata primarului dumbrăviţean Victor Malac, în cârdăşie cu oficiali ai FRF.

Povestea proiectului îşi are începutul în urmă cu mai bine de un an. Prezent la Timişoara, Gheorghe Chivorchian, fost oficial polist, atunci secretar al FRF, l-a contactat pe Romeo Malac, în vederea derulării proiectului. Aşa s-a ajuns la Victor Malac, primarul din Dumbrăviţa, care şi-a dat consimţământul pentru a intra în proiectul propus de Gheorghe Chivorchian. Aşa cum am mai menţionat şi cu altă ocazie, Victor Malac şi Romeo Malac sunt fraţi. Fundaţia „Fotbal pentru Comunitate” şi-a început activitatea anul acesta, în luna aprilie. De la bun început, s-a putut sesiza că nepotismul şi-a făcut loc în politica Fundaţiei „Fotbal pentru Comunitate”, prin numirea lui Romeo Malac în postul de director, acesta fiind urmat în acest post de Roxana Cismas Malac, chiar fica sa şi nepoata primarului Victor Malac.

chivorchian
În cadrul activităţii Fundaţiei a urmat perioada de racolare a personalului în care, conform proiectului european, trebuiau să se regăsească „15 persoane, din care 10 aparţin grupurilor vulnerabile: o persoană cu dizabilităţi, cinci persoane de etnie romă, patru tineri cu vârste de peste 18 ani, care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului”. Totul pentru angajarea acestora „într-o structură de economie socială, cu scopul evitării excluziunii sociale, marginalizării, discriminării şi riscului de sărăcie din judeţul Timiş”. Căutarile de personal au durat ceva timp, dar rezultatul nu a fost tocmai cel scontat, cel mai greu de găsit fiind cei cinci romi care ar fi trebuit să fie angajaţi. Dacă tot nu au fost găsiţi, unii dintre cei 15 membri ai Fundaţiei au fost „ofertaţi” de Romeo Malac să semneze, pe proprie răspundere, un document din care să reiasă că sunt… romi.

În cele din urmă, Fundaţia s-a constituit chiar şi fără cei cinci romi, în caz contrar riscând să piardă banii europeni. În cele aproape opt luni de activitate nu a avut loc nicio întrunire la care să participe cei 15 angajaţi, deşi aceştia ar trebui să fie prezenţi în fiecare zi între şase şi opt ore la baza din Dumbrăviţa. „Sunt unii angajaţi la Fundaţie care au ridicat problema prezenţei la serviciu, dar nu au primit niciun răspuns în acest sens. Ei se bucură că încasează în fiecare lună nişte bani pentru care nu fac absolut nimic”, ne-a declarat o sursă autorizată în ceea ce priveşte proiectul european. Mai mult, pentru justificarea activităţii, Cristian Chivu, angajat ca maseur, a fost trimis în câteva rânduri să presteze la Centrul de Excelenţă al FRF din Timişoara. Chiar dacă nu se prezintă la serviciu, angajaţii Fundaţiei au fost trimişi la diverse cursuri de perfecţionare.

Fundaţia ar fi trebuit să promoveze proiectul şi să atragă cât mai mulţi doritori care să închirieze terenul sintetic contra cost. Cum activitatea angajaţilor este aproape inexistentă, veniturile Fundaţiei în urma închirierii terenului sintetic nu depăşesc suma de 1.000 de lei în fiecare lună. Din 1.000 de lei încasaţi în fiecare lună vor trebui plătiţi cei 15 angajaţi, după ce proiectul va expira în luna aprilie a anului viitor. Fundaţia stă prost când vine vorba despre încasarea banilor, dar situaţia este diferită când vine vorba despre felul în care sunt cheltuiţi banii europeni. În cele aproximativ opt luni de activitate, au fost făcute mai multe achiziţii, printre care şi cea de echipament sportiv. „Au fost achiziţionate mai multe rânduri de echipament sportiv de la o firmă care are legături directe cu Gabriel Bădescu, consilierul şi mâna dreaptă a lui Răzvan Burleanu, şeful FRF”, ne-a declarat aceeași sursă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

INO a spus: (noiembrie 23rd, 2015 at 13:22 )

BEY!STAȚI LINIȘTIȚI DNA-UL NU DOARME SÎNT SIGUR CĂCI CEI VIZAȚI VOR AJUNGE LA CAMERA COMUNĂ!!POLI A AJUNS IAR FRAIERUL DE SERVICIU AL LIGI 1 !!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top