Intai votam proiectul, apoi facem dezbatere publica! Pasajul subteran din fata Operei, pus putin in asteptare

Consilierii locali au decis să-și exprime punctul de vedere asupra studiului de fezabilitate pentru reorganizarea Inelului I de circulație și construirea unui pasaj subteran în Piața Victoriei după dezbaterea publică cerută de Asociația Culturală „Salvați Patrimoniul Timișoarei”, care a depus împotriva CL o plângere prealabilă pe această temă. Culmea este că SF-ul a fost votat acum câteva săptămâni, iar dezbaterea ar fi trebuit să aibă loc înainte… UPDATE: Dezbaterea publică va avea loc în 2 decembrie.

piata operei subpasaj

Asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei” a solicitat revocarea HCL privind aprobarea studiului de fezabilitate „Reorganizarea circulației rutiere pe Inelul 1 de circulația și reproiectarea infrastructurii rutiere și de transport public – Pasaj Piața Victoriei”. Totul, pentru că nu a fost respectată legea și nu a fost organizată o dezbatere publică. „Solicitarea noastră nu a fost băgată în seamă și s-a trecut imediat la vot. S-a încălcat astfel articolul 7 din Legea 52/2003, care spune că «Autoritatea Publică este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să dezbată public proiectul de act normativ, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică»”, susțin reprezentanții asociației. Cererea a stârnit discuții aprinse în ultimul plen.

„Intrarea în pasaj se face de la intersecția străzii Paris cu Bd. Republicii și, prin urmare, nu se afectează cu nimic acea zonă monumentală legată de Operă. Ieșirea se face în partea cealaltă, după Liceul MIU. De acolo se face ieșirea, dar se poate și rămâne în continuare în subteran, într-o parcare cu 700 de locuri. La suprafață sunt avute în vedere amenajări pe minimum trei benzi pe tot inelul care înconjoară zona Cetate, inclusiv trecerea prin fața primăriei, de la Catedrală, în sens iarăși celui pe care se circulă actualmente, încât conectivitatea va fi incomparabil mai bună decât cea actuală. (…) Studiile specialiștilor, și au fost consultați și proiectanții pentru subpasajul inițial din Piața Victoriei, au arătat că acolo se valorifică toată structura de rezistență actuală și se spune un lucru care mie nici nu mi-a venit să cred, că nici nu va fi nevoie să se sape la suprafață în fața Operei. Înălțimea rămâne suficientă, se vor face anumite lucrări practic minore de consolidare pentru că structura aceea este foarte solidă și nu se afectează nimic. Asta spun specialiștii. (…) Multă lume vine și-mi aduce aminte de vremea când pe strada Alba Iulia, la distanță de un metru de fundația și zidurile Operei, trecea tramvaiul. Aveam circulație cu tramvaiul în ambele sensuri, într-o perioadă în care tramvaiele erau relativ primitive comparabil cu cele de astăzi. Nu s-a întâmplat nimic din cauza acelor vibrații puternice de-a dreptul, darămite acum, când vibrațiile sunt insignifiante, fiind produse doar de mașini mici”, a spus primarul Nicolae Robu. Edilul a criticat și studiul inițial referitor la acest proiect. „În acel studiu, acei specialiști au propus să se dea drumul la trafic de pe strada Dr. Paulescu, pe lângă Fântâna cu Pești, până în partea cealaltă. Asta este soluția lor și a trebuit, la vremea respectivă, să avem discuții aprinse împotriva unei asemenea stupizenii. Cum să acceptăm așa ceva? Piața Victoriei, așa cum este actualmente, este o emblemă a Timișoarei. Oricine vede o imagine, o fracțiune de secundă, din Piața Victoriei, știe că e Piața Victoriei superbă a Timișoarei. Identifică orașul. Și noi să venim acum cu mașinile pe acolo…”, a explicat Robu.

Până la urmă, consilierii au decis să-și amâne pentru viitorul plen votul prin care ar trebui să spună dacă își mențin sau nu susținerea pentru acest proiect. Până atunci, primăria trebuie să… organizeze dezbaterea publică solicitată de Asociația „Salvați Patrimoniul Timișoarei”! Practic, dezbaterea va fi organizată după… ce SF-ul a fost deja aprobat în plen, deși, în mod firesc, procedura este exact invers. „Reorganizarea circulației rutiere pe Inelul 1 de circulație și reproiectarea infrastructurii rutiere și de transport public – Pasaj Piața Victoriei” ar avea o durată estimată de realizare de 54 de luni, din care execuția propriu-zisă, 48 de luni. Valoarea estimată este de 225,2 milioane de lei, cu tot cu TVA, adică aproximativ 51 de milioane de euro, iar sursa de finanțare este bugetul local.

UPDATE: Primarul Nicolae Robu a anunțat că dezbaterea publică va avea loc miercuri, 2 decembrie, de la ora 16, în foaierul Filarmonicii „Banatul”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

de savoya a spus: (noiembrie 24th, 2015 at 11:20 )

Chiar nu avem pe ce cheltui 51 mil Euro!?
Fluidizarea circulatiei in Timisoara nu se rezolva cu acest pasaj,care inseamna de fapt fluidizare pe directia Vest-Est,directie pe care nu sunt probleme.
Adevarata problema este pe directia Nord-Sud,deoarece avem pe de o parte linia de cale ferata,iar pe de alta parte canalul Bega.Astfel ca prioritatile ar fi :
1.Construirea de noi pasaje de sub- si/sau supra-traversare cale ferata(nu doar extinderea celor existente)De ex:la Solventul,la str Baader ,la Padurea Verde.
2.Construirea de 2-3 noi poduri peste Bega.De ex.zona Solventul si zona Fabricii de palarii.
Toate aceste obiective construite(3 pasaje si doua poduri) probabil n-ar costa 51 milioane!Domnilor Consilieri luati atitudine si serviti interesele Timisoarei ,nu pe ale Primarului Absolut!

Alina a spus: (noiembrie 24th, 2015 at 16:40 )

Si daca din cauza construirii pasajului, va fi afectata structura Operei, sau a palatelor de pe Bulevardul Republicii? Cine isi va asuma responsabilitatea daca se va surpa Opera? Sa nu uitam sistemul de fundatii pe care le au cladirile din centrul Timisoarei. PILONI DE LEMN. La Opera s-au facut consolidari… dar nu pentru acest gen de interventie. Si cladirea cu Materna, ? Si cea de langa ea? Asupra acestor cladiri nu s-au realizat consolidari!!! Cine raspunde in cazul unui esec sau , mai rau, in cazul unui dezastru?!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top