Categories: Invatamant

Invatati franceza prin filme, muzica si moda

Institutul Francez din Timișoara organizează, în perioada următoare, mai multe cursuri de limba franceză atipice. Acestea sunt destinate copiilor și adolescenților, dar și studenților, și vor ieși din cadrul clasic al unui astfel de curs. Limba franceză se poate învăța și prin artă cinematografică sau prin… modă.

Franceza prin cinema” se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, respectiv adolescenților între 15 și 18 ani. Este vorba despre un program complex care urmăreste construirea de competenţe de comunicare în franceză prin activităţi de creaţie cu produs finit: o serie de două sau trei episoade de moyen-métrage realizate în întregime de către copii. „Franceza modei și a industriei de lux” se adresează adolescenților cu vârste între 15 și 18 ani și studenţilor cu un nivel iniţial în limba franceză de minim A2.1. Cei care urmează acest curs se pregătesc astfel și în vederea susţinerii examenului de diplomă de franceză profesională în domeniul modei, eliberată de Camera de Comerţ și Industrie din Paris Ile-de-France. „Ça m’interesse” este o serie de tematice pentru descoperiri lingvistice și culturale, care se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, respectiv adolescenților între 15 și 18 ani. Temele sunt: Arte vizuale, Gastronomie, Creaţie de benzi desenate, Ecologie, Jocuri educative și Muzică – descoperirea de muzicieni actuali și în vogă, exersarea vocabularului pe baza textelor pop / rock. Toate cursurile sunt programate să dureze până în luna iunie.

Share
Published by
Silvia Suciu

Recent Posts

Nu a fost vorba despre progres la Pecica, mai degrabă de ceva regres! Politehnica, doar egal în penultima etapă a sezonului regular

Joc de luptă, dar slab din punct de vedere calitativ, la Pecica, între gazdele de…

14 ore ago

Administrația județului a preluat Vila Internațional/FOTO

Consiliul Județean Timiș a preluat, vineri, clădirea Vilei Internațional, după mulți ani în care aceasta…

16 ore ago

De luni, Primăria Timișoara demarează acțiunea de cosire în oraș

De luni, 16 martie, începe programul anual de întreținere și cosire a spațiilor verzi din…

17 ore ago

Dumbrăvița închide sezonul regular pe teren propriu cu un meci tare

În ultima etapă a sezonului regular din Liga 2, CSC Dumbrăvița primește vizita Concordiei Chiajna.…

17 ore ago

AJOFM Timiş beneficiază de un noul cadru legal pentru a oferi sprijin pentru tineri, persoane vulnerabile și angajatori

De curând, a fost aprobată o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea nr.…

19 ore ago

Anne Applebaum, laureată a premiului Pulitzer, a discutat la UVT despre democrație

Anne Applebaum, o cunoscută jurnalistă și scriitoare, s-a aflat, joi seara, la Universitatea de Vest…

19 ore ago