Poli Timisoara, marca inregistrata la fotbal si la inventii

După scandalul din 2008, cu Claudio Zambon, conducerea Politehnicii este mult mai atentă atunci când vine vorba de numele și produsele instituției. De acum Universitatea Politehnica Timișoara are marcă înregistrată nu numai pentru echipa de fotbal, ci și pentru invenții!

marca inregistrata upt1

Rectorul Universități Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, vrea să se asigure că nu vor mai exista probleme în ceea ce privește dreptul de proprietate al instituții. După ce și-a învățat lecția în urma „războiului” cu Claudio Zambon pentru culorile, numele și palmaresul echipei Politehnicii Timișoara, conducerea UPT s-a asigurat că nimic din ce aparține universității nu va mai putea fi însușit de alții. „Cei care au avut tangență cu domeniul sportiv știu că a fost o discuție destul de aprinsă despre cine are dreptul să utilizeze marca Politehnicii din Timișoara. În 2004 am obținut dreptul de proprietate, deși era de la sine înțeles că avem acest drept, dar era nevoie și de acoperire juridică. În 2014, iar recent am primit și confirmarea, am prelungit această marcă pentru servicii culturale, educaționale și sportive. Pe lângă aceasta, pentru că prezența Politehnicii în mediul economic și în mediul de afaceri european este tot mai pregnantă, am considerat că este necesar să înregistrăm și celelalte activități, celelalte acțiuni care poartă marca Politehnicii și care trebuie protejate. Este vorba despre invenții, inovații, procedee tehnologice, chiar și o serie de produse pe care instituția noastră poate să le facă. În acest moment, toate acestea sunt protejate și nimeni în afară de noi, sau doar cu acordul nostru, nu va putea să folosească numele de Politehnica. Peste 10 ani, respectiv conducerea din 2025 va trebui să prelungească durata de înregistrare a acestei mărci”, a declarat rectorul Viorel Șerban.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

INO a spus: (noiembrie 7th, 2015 at 18:01 )

BEY!POLI TIMIȘOARA AȚI BĂGAT DINAMO ÎN CEAȚÂ! SPER SĂ NU ÎI MAI SCOATEȚI DE LOC ÎN SEARA ASTA!VICTORIE POLI! YESSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

meteorologul de servici a spus: (noiembrie 7th, 2015 at 21:52 )

Stai sa vedem ce comment -uri vei da dupa meci.

INO a spus: (noiembrie 7th, 2015 at 22:39 )

BEY!CE COMENTARII SĂ DAU!? LE -AM DORIT VICTORIA!DAR AU DOVEDIT ÎNCĂ O DATĂ CĂCI SÎNT O ECHIPĂ DE KKT!JUCĂTORI DE KKT!ANTRENOR DE KKT!PRIMAR ȘI CONDUCERE DE KKT!DESFIINȚAREA!VAI DE TIMIȘOARA RUȘINEA FOTBALULUI ROMÂNESC!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

poli21 a spus: (noiembrie 8th, 2015 at 12:50 )

Ino esti un KKT.

INO a spus: (noiembrie 8th, 2015 at 14:55 )

BEY!@poli 21 !POFTĂ BUNĂ!DAR CU ECHIPA ASTA ȘI CU AȘA MANAGEMENT AJUNG DE SE DESFIINȚEAZĂ!JUCĂTORI CARE JOACĂ FĂRĂ DETERMINARE ȘI CARACTER ȘI ANTRENORUL CARE ZICE CĂCI ESTE MULȚUMIT DE JOC DUPĂ CE PIERDE ATÎTEA PARTIDE! ASTA ÎNSEAMNĂ ROMÂNIA LUI IOHANIS!ADICĂ VORBIȚI VOI EI FAC TOT CE VREAU FRAIERILOR!ȘI DE AICI REZULTATELE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

INO

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top