Apa rece nu se scumpeste anul viitor la Timisoara

Timișenii primesc o veste bună de la Aquatim pentru anul viitor. Compania nu intenționează să crească tarifele și va continua investițiile. În plus, va demara un proiect legat de apa de ploaie, care se adresează exclusiv celor care locuiesc în zonele de case.

apa rece

Anul viitor, timișorenii vor plăti tot 3,53 lei, cu tot cu TVA, pentru un metru cub de apă rece. Directorul Aquatim, Ilie Vlaicu, spune că e puțin probabil să fie operate modificări la acest nivel. „Tariful la apă nu l-am schimbat anul acesta, nu credem că-l vom schimba nici anul viitor. Inflația ne permite să rămânem în aceste cifre, iar cifrele noastre economice ne permit să trăim din economii”, afirmă Vlaicu. În 2016, compania se va concentra mai mult pe localitățile din județ, mai ales că a reușit să acceseze un nou proiect pe fonduri europene. „Am câștigat un proiect mare pentru 2016, de 150 de milioane de euro. Este foarte important că finalizăm un proiect de investiții și am început un altul, pentru întreg județul Timiș. Este o cifră enormă, este o cifră importantă, care ne permite să dezvoltăm infrastructura apă-canal în Timiș. Merită și localitățile mai mici să venim cu astfel de facilități”, mai spune directorul Aquatim.

De anul viitor, facturile pentru apa de ploaie ale celor care locuiesc în zonele de case vor scădea și ele, susține Vlaicu. „Apa de ploaie este aproape nesemnificativă pentru cei care stau la bloc, este vorba despre o suprafață mică, ea se împarte la 20-30 de apartamente. Pentru cei de la case au mai scăzut facturile în 2015, datorită faptului că nici nu a plouat prea mult. Am pregătit, din 2016, proiecte individuale pentru cei de la case. Ei vor putea să-și ducă, printr-un sistem, apa de ploaie în curte. Așa se întâmplă în Germania, de exemplu. Aquatim nu suportă din costuri, consumatorul este cel interesat, pentru că în loc să plătească taxa de canalizare va fi mai simplu să își facă un bazin în curte din care să își ude grădina. Sunt lucruri care s-au demarat deja. Pe noi nu ne interesează aceste venituri din apa de ploaie, ne încurcă extrem de tare. Cu cât apa e mai diluată la epurare, noi consumăm mai mult”, explică directorul companiei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

timisorean a spus: (decembrie 27th, 2015 at 17:51 )

cata fatzarie ca nu su spun altfel !
la nivel de timisoara sunt sume semnificative din apa de ploaie in bugetul aquatim, ajungand pana la 10% din total. apa de ploaie se stie ca este o apa curata. in plus sutele de tone de detergenti si de substante folosite la spalarea vaselor contribuie si ele la …degresarea apelor uzate.
ar TREBUI DESFINTATA MAI DEGRABA TAXAREA APELOR METERORICE…
DAR CUM SA ISI MAI IA SAARII DE PESTE 3000 DE LEI PE LUNA ANGAJATII AQUATIM !?

timisorean a spus: (decembrie 28th, 2015 at 09:36 )

Ar fi fost culmea sa se scumpeasca cand TVA o sa scada din 01.01.2016 de la 24 la 20% !

petru dupta a spus: (decembrie 28th, 2015 at 11:39 )

Tva la apa dupa 01 01 2016 va fi de 9%.Dar taxa pe canal nimeni nu spune cat va fi.Apa trebuie sa se ieftineasca nu sa ramana la acelasi pret.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top