Controversatul santier din Cetate s-a inchis, insa lucrarile continua si in 2016 / FOTO

Șantierul din Cetate a fost închis oficial în penultima zi a lui 2015, cu un concert de muzică veche și o plimbare a primarului Nicolae Robu pe o bună parte din străduțele pietruite. Se va lucra însă și anul viitor în Piața Sf. Gheorghe și n-au lipsit contestatarii proiectului, care au reclamat, timid totuși, distrugerea vechii Timișoare.

reabilitare cetate6

După mai bine de doi ani în care centrul Timișoarei s-a transformat într-un uriaș șantier, dar și după o mulțime de controverse, zona Cetate este oficial reabilitată. În prima zi de iarnă adevărată din acest sezon la Timișoara, pe un vânt tăios, în Piața Libertății, primarul Nicolae Robu a decretat, în acorduri de fanfară, închiderea lucrărilor. Edilul a susținut, din nou, că piața a fost reabilitată în spiritul în care a fost construită, acela de piață de evenimente. Piața Libertății este, de altfel, zona care a iscat cele mai mari controverse pe parcursul lucrărilor, timișorenii nemulțumiți reclamând tăierea arborilor și distrugerea spațiilor verzi. Câțiva dintre ei au fost prezenți și la evenimentul de miercuri, însă au fost ignorați total de edil. Oamenii au spus că au încercat să discute și altă dată cu Robu, dar n-au fost luați în seamă.

reabilitare cetate17

Primarul Nicolae Robu, însoțit de angajați ai primăriei, dar și de consilieri locali liberali, a pornit apoi într-o plimbare, prima oprire fiind lângă statuia „De-a telefonul”, unde edilul a stat la poze. În Cetate au fost aduși artiști care, în ciuda frigului pătrunzător, au oferit scurte reprezentanții. Au fost percuționiști, suflători, dar și desenatori, care au încercat să insufle un strop de viață zonei din care iarna a alungat aproape pe toată lumea. În Piața Unirii se lucrează încă la montarea băncilor din piatră și nici lămpile stradale nu sunt toate la locul lor, dar în zona centrală au fost montate, în ultimele două zile, integral, rulourile de iarbă. Asta, după ce s-a încercat plantarea de semințe de gazon, ceea ce a atras în număr mare porumbeii… Tot în Piața Unirii urmează să mai fie adusă ultima lucrare de artă, care va fi amplasată în fața Palatului Baroc. Aici a apărut deja o construcție hidoasă: postul trafo, pentru care, din motive greu de înțeles, nu s-a găsit un alt amplasament.

Șantierul nu este finalizat însă 100%. Conform datelor oficiale, este gata doar partea realizată de Romprest, care a primit, pentru lucrările prestate, 37,5 milioane de lei, fără TVA. Este încă în derulare contractul încheiat cu SC Corint SRL, care vizează conservarea vestigiilor. Acest al doilea contract are o valoare de aproape 7 milioane de lei, fără TVA. Până acum s-au realizat lucrări de 5 milioane de lei. Celelalte operațiuni, mai exact reamenajarea Pieței Sf. Gheorghe, vor fi plătite de la bugetul local, pentru că, nefiind terminate până la 31 decembrie 2015, nu pot fi decontate din fonduri europene.

reabilitare cetate12

În date strict tehnice, s-a intervenit pe o suprafaţă de 45.923 mp, care cuprinde patru piețe publice: Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Piaţa Sf. Gheorghe, Piaţa General Traian Doda (fostă Ţarcului), dar și zece străzi: Sergent Constantin Muşat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Griselini, Radu Negru, Strada fără nume, General Praporgescu, Enrico Caruso, Eugeniu de Savoya. Toate acestea sunt acum exclusiv pietonale. În Cetate au fost amplasate, până acum, șase din cele șapte statui prevăzute în proiect, dar și… 93 de bănci, 122 coșuri de gunoi și 54 de jardiniere! În Piața Libertății sunt și 28 de salcâmi globulari, dar și 12 stâlpi de iluminat care și-ar fi găsit locul mai degrabă pe un stadion, decât într-o zonă istorică. Au fost îngropate, tot în Piața Libertății, urmele fostelor Băi Turcești, operațiune criticată intens de arheologi. Rămâne de văzut acum cât de vie va deveni „Piața Roșie”, locul unde, a promis primarul Nicolae Robu, vor avea loc tot felul de momente artistice. Unul dintre ele s-a consumat miercuri, când trupa Peregrinii a închis „inaugurarea oficială”. Controversele continuă însă.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Corto Maltese a spus: (decembrie 30th, 2015 at 19:23 )

Pe Robu numai în șuturi în cur l-aș ține pe străzile Timișorii. Una-i să vii și să modernizezi un oraș, și alta este să începi să distrugi și să-i mutilezi istoria, pretextul fiind această „modernizare”. Ce „piață de evenimente” visezi în Piața Libertății, Robule?, între clădiri cu fațadele jupuite și vai de capul lor? Ai întrebat pe cineva, te-ai consultat cu cineva înainte de a decide de capul dumitale să faci ce-ai făcut cu Piuața Libertății? Ai ignorat toate opiniile contrare dumitale. Nu știu ce vor face alții, însă eu de-abia aștept să scapăm de dumneata la anul viitor.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top