Flutura sau ni se falfaie?

Țin minte ca ieri cum pe vremea lui Ceaușescu mă duceam seara de 22 august în podul casei să scot pe cele două găuri de aerisire drapelul tricolor. Pentru părinți era o obligație prin lege. Nu zic că nu era și o mândrie, dar cu siguranță exista și teama că te vede sectoristul că tocmai tu din cartier nu ai arborat steagul României. Și nu asta voiai să-ți aducă acea zi de 23 august, ci o relaxare la micii, cremvurștii și berea de după tâmpenia aia de defilare. Era clipa mea de mic patriot. Atâta știai atunci. Chiar îmi făcea plăcere să flutur steagul prin pod înainte de fixare. Era o joacă, ca și cum aș fi mers la Poli cu steagul meu alb-violet cu frunză de arțar, după model canadian. Astăzi copiii nu mai au nici măcar clipa asta de patriotism. Nu știu dacă astăzi te mai obligă legea la așa ceva. Dacă vezi la vreun balcon de bloc un steag te și gândești că acolo locuiește un Funar ori un Vadim mai osteniți mental, nicidecum că, pur și simplu, acolo trăiește un iubitor de patrie.

Nu plâng după Epoca de Aur din această pricină. Astăzi, tu, ca părinte, poți să-ți scoți copilul la ora de patriotism ducându-l la defilare și-apoi la mall. Asta pentru ăi mici, căci pentru adulți un astfel de eveniment nu face decât să-ți scoată în față esența instituțiilor în care nu mai ai defel încredere. Dacă treci de pragmatismul de-a scoate copilul să vadă și el transportoarele blindate și îți inventariezi patriotismul, ce faci? Îți fuge gândul la sacrificiul unor oameni pe care nu i-am prins, dar despre care știm că au renunțat la tot, chiar și la viață, pentru ideea de România. În niciun caz patriotismul nu înseamnă ceea ce fac oamenii desemnați de instituții să pună coroane de flori la monumentele eroilor. Nici alde colonelul Dogaru și alte epave în rezervă producându-se în studiourile TV despre ce înseamnă iubirea de țară, pensia specială sau nostalgia după sovietul suprem.

Dar hai să vedem cu cine interacționăm într-o astfel de zi națională și câtă încredere mai avem în aceste instituții. Până mai ieri toate sondajele de opinie plasau Armata și Biserica în topul încrederii. Armata a mai rămas pe acolo, deși gradarea forțată și de cele mai multe ori nemeritată a unor ofițeri la rangul de general ridică semne de întrebare despre meritocrație, impostură și plagiat. Îmbățoșarea unui individ ca Gabriel Oprea cu un comportament cazon de duzină a dus de asemenea în derizoriu și această instituție de care, e adevărat, ne amintim mai rar, doar la calamități sau când primim știri triste din Afganistan. Biserica a căzut mult de când „managerul” Daniel a venit în frunte BOR. Nu că Teoctist era ușă de biserică, privind prin prisma colaborării sale cu ateii lui Ceaușescu și Ion Iliescu. Dar P.F. Daniel a lăsat impresia că vrea să conducă această instituția a sufletelor ca pe o coporație multinațională neimpozitată de stat. Comunicarea proastă cu populația a creat imaginea că proiectele BOR se limitează la ridicarea de biserici, a unei catedrale megalomanice și nu a unor lăcașuri de protecție socială sau de recuperare medicală, cum ar fi normal.

Până mai ieri, pompierii acaparau o cotă de încredere de invidiat în rândul populației. Dar a venit scandalul de după nenorocirea Colectiv și s-au observat mai bine și în cazul ISU apucăturile tipice unei societăți corupte, mascate de eroismul celor ce intră în foc pentru salvarea de vieți. Sistemul medical era demult perceput ca o gaură neagră în care se scurge ineficient un buget și-așa prea mic pentru nevoi atât de mari. Școala, la fel. Presa, nu mai vorbesc. Parte din societatea civilă a ajuns scindată în funcție de branșamentele la sursele de venituri europene sau din bugetele ministerelor naționale. Poliția pare că nu a depășit încă complexul Miliției și, oricum, dă senzația că nu-ți poate asigura securitatea și liniștea publică din considerente de profesionalism sau vid de legislație. Am lăsat la urmă politicenii. Cota de încredere în politicieni este la pământ și cu toate acestea nu cunoaștem democrație fără ei ca și clasă, nu luați individual. În ceva trebuie însă să avem încredere. Lipsa de încredere duce la decuplarea de fenomen, la ignorarea sistemului corupt și la daune care pot fi reparate cu atât mai greu cu cât amorțirea noastră va fi mai lungă.

Da, am putea avea încredere în canalul Bega, în BNR, în DNA, în arbitrul Balaș, în ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în tramvaiele Armonia și bicicletele RATT, în Filarmonica Banatul… Și în fiecare an, de ziua națională, să mai adăugăm câte ceva pe această listă. Poate un senator. Sau vreun primar?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top