M10 va avea candidat la Primaria Timisoara, Corneliu Vaida este in carti

Partidul Monicăi Macovei încă nu a decis pe cine va trimite în lupta cu Nicolae Robu pentru funcția de primar al Timișoara. Reprezentanții M10 de la nivel local susțin că poartă discuții cu diferite persoane care ar fi interesate de o posibilă candidatură. Corneliu Vaida rămâne în continuare o posibilă variantă, chiar și în cazul în care nu va avea carnet de partid.

vaida

Deși este un partid tânăr, M10 speră să se impună la nivel local după alegerile din 2016. Oamenii Monicăi Macovei din Timiș vor să aibă consilieri locali, dar și primar în urbea de pe Bega. Deocamdată încă nu s-a desemnat niciun candidat oficial. „S-au mai purtat discuții în acest sens. Avem mai multe persoane cu care încercăm să ajungem la un program politic comun. În acest moment încă nu avem un candidat desemnat, dar până la sfârșitul anului, cel târziu până în ianuarie 2016, vom anunța”, ne-a declarat Ada Cean, liderul M10. Aceasta a confirmat că activistul Corneliu Vaida este în continuare o variantă. „Am mai discutat, dar nu vă pot spune că el este candidatul M10. Se știe că el este un simpatizant al partidului, dar nu dorește să fie înregimentat politic”, a mai declarat Cean. Chiar dacă nu va intra în partid, Vaida ar putea să fie candidatul M10 pentru că organizația politică nu are nimic împotriva variantei de a susține un independent. „Noi avem prevăzut în statut susținerea independenților. Nu trebuie neapărat să fie membru de partid. Nu acesta este cel mai important lucru. Pentru noi contrează să aducem în fața alegătorilor un om integru, un profesionist”, a concluzionat liderul M10 Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ana a spus: (decembrie 11th, 2015 at 16:06 )

Acum inteleg si eu de ce tipa non stop la toate dezbaterile publice ,pana raguseste .Eternul si vesnicul contestatar a primarului ,portavocea strazii /societatii civile are culoare politica?pfff

rusinika a spus: (decembrie 11th, 2015 at 20:05 )

rusinika! m-10=metrou 10 sai mig-10! sefa lui=odrasla a nomenclaturii securisto-bolsevice!
– Monica Macovei (fostă Gherghescu) este foarte discretă cu biografia ei. Prietena comisarului Reding şi consiliera numărul 1 a Ambasadei SUA din România este produs sută la sută de nomenclaturist al CC al PCR. Vasile R. Gherghescu, colonel în retragere, după 1989, a fost magistrat, după spusele cu jumătate de gură ale fiicei. Monica Macovei nu a precizat exact “arma” în care a fost înregimentat tatăl ei. În perioada în care a primit “repartiţie” în vila din Intrarea Ioanid nr. 3, la începutul anilor ’70, tovarăşul Vasile R. Gherghescu funcţiona la Consiliul de Stat al RSR. Pentru activitatea depusă a fost decorat de Nicolae Ceauşescu la 30 decembrie 1971, Ziua Republicii. Decretul 138/1971 consemnează, la art. 24, conferirea Ordinului Steaua Republicii Socialiste România, tovarăşului Vasile R. Gherghescu, consultant specialist în aparatul Consiliului de Stat.
– Cât de ”săracă” e Monica Macovei: Are 5 case și 6 terenuri / DOCUMENT

Noni a spus: (decembrie 11th, 2015 at 23:21 )

ha ha ha…asta e buna…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Top