Mesajul Excelentei Sale Martin Roos, cu ocazia Sfantului Craciun

Iubiți frați și iubite surori în Cristos,

solemnitatea Nașterii Domnului stă anul acesta sub o stea deosebită: Sfântul Părinte Papa Francisc a deschis în mod solemn acum câteva zile Anul Sfânt 2015/ 2016, an care pe care Pontiful Roman l-a așezat sub profundul gând al milostivirii. Milostivirea este unul dintre lucrurile esențiale ale vieții noastre, din care cu toții ne hrănim și din care trăim. A fi beneficiari ai milostivirii, a o primi pe aceasta și a o dărui mai departe, a-i face părtași pe alții de ea, este de fapt pâinea noastră cotidiană, din care cu toții ne susținem existența.

martin roos

În ziua de Crăciun, vom auzi în cadrul lecturilor propuse în cadrul Sfintei Liturghii, cum apostolul Paul îi scrie ucenicului Tit: Ni s-a arătat bunătatea și iubirea de oameni a lui Dumnezeu mântuitorul nostru (Tit 3,4). Tatăl ni se revelează în persoana lui Isus Cristos, iar Dumnezeu își dezvăluie chipul său înaintea noastră, a oamenilor. Cine îl vede pe Cristos, acela îl vede pe Tatăl, adică pe acela care l-a trimis pe Fiul în lume și l-a jertfit pentru noi toți (cf. In 14,9; 1 In 3,16). Așa precum Dumnezeu ne-a făcut părtași de milostivirea sa, la fel suntem și noi chemați să arătăm și să experimentăm permanent milostivirea unii față de alții, adică să ne acceptăm unii pe alții, să ne tolerăm și să ne purtăm de grijă cu responsabilitate unii altora. Aceasta toate trebuie să se întâmple în cadrul societății umane, în Biserică și nu în ultimul rând în familie!

Acum, când în timpul Crăciunului, Biserica noastră celebrează și Solemnitatea Sfintei Familii, zilele din preajma Nașterii Domnului ne readuc vrând-nevrând în memorie propria noastră familie, fapt care ne oferă, de fapt, o ocazie deosebit de potrivită de a ne aminti de propriii noștri părinți, indiferent dacă aceștia mai sunt în viață sau s-au mutat deja la casa Tatălui Ceresc. Fiecare dintre noi le datorăm părinților noștri propria viață, o viață care este mereu, fără excepție, un dar și totodată un har. Nici un om nu-și poate dărui sie însuși propria viață; noi avem o singură variantă: să o acceptăm și să fim dăruiți cu ea. Dacă am avut posibilitatea de a crește și a ne forma în sânul unei familii integre și dacă am avut părinți care s-au îngrijit de noi și ne-au crescut și educat ca oameni verticali și buni, atunci însuși acest lucru constituie un dar pe care niciodată nu-l vom putea prețui la adevărata sa valoare și pentru care niciodată nu vom putea să îi mulțumim îndeajuns Creatorului. Și tocmai Nașterea Domnului este acea sărbătoare care ne oferă destul de mult timp și dese ocazii pentru acest lucru.

La acestea toate ne-a chemat și Sfântul Părinte Papa Francisc, să petrecem acest An Sfânt cu simțul responsabilității creștine, purtându-ne unii cu alții cu un veritabil respect, în spiritul milostivirii, fiind permanent conștienți că și noi, la rândul nostru, trăim și ne bucurăm de existența noastră din bunătatea și iubirea lui Dumnezeu față de oameni și tocmai de aceea suntem datori în fiecare clipă a ne iubi unii pe alții (Rom 13,8).

Fie ca milostivul Dumnezeu să ne facă părtași în aceste zile și în tot acest An Sfânt de dragostea sa infinită și harurile sale bogate.

Timișoara, la 25 decembrie 2015

+ Martin,
Episcop de Timișoara

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Top