Parcul Justitiei are… stalpisori anti-nesimtire! / FOTO

Parcul Justiției este aproape gata, muncitorii făcând, în această perioadă, ultimele retușuri. În colțul dintre primărie al parcului a apărut un… gărduleț din cărămidă aparentă și au fost luate măsuri împotriva șoferilor nesimțiți.

parcul justitiei

La finele săptămânii trecute, gardul care împrejmuia Parcul Justiției a fost demolat complet, lăsând liberă priveliștea către gazonul de un verde crud. Reabilitarea parcului trebuie să fie terminată până la 31 decembrie, pentru că, în caz contrar, banii europeni alocați proiectului vor fi pierduți. Contractul pentru această lucrare a fost semnat în luna iulie, la o valoare de 1,15 milioane de lei, fără TVA, fiind adjudecat de SC Lovrintim SRL. Pe aproape 17.000 metri pătrați s-a pus gazon, au fost refăcute integral aleile, au fost montate bănci și coșuri de gunoi noi și au fost instalați 23 de stâlpi de iluminat fotovoltaici. Conform proiectului, urmează fie plantate o mulțime de flori, printre care lalele, narcise sau brândușe. Totuși, deși vechiul gard a dispărut, pe colțul dinspre primărie al parcului a fost construit, în ultimele două zile, un gărduleț. Realizat din cărămidă aparentă, acesta are, conform reprezentanților primăriei, rolul de a proteja căminele de apă și alte utilități aflate în zonă. Pentru că deja timișorenii s-au întrebat, pe rețelele de socializare, cum vor fi opriți șoferii nesimțiți să se suie cu mașinile pe peluză, a fost găsită o soluție. Pe partea dinspre strada George Enescu au fost montați stâlpișori, astfel încât accesul spre parc să fie blocat. Prin parc se circulă deja de câteva zile, iar oamenii sunt încântați. La primăvară, odată cu încălzirea vremii, timișorenii vor putea sta pe peluză, la fel ca în orice alt mare oraș, fără să se teamă că vor fi amendați pentru că… distrug iarba!

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Sandy a spus: (decembrie 11th, 2015 at 18:38 )

Cred că gărdulețul trebuie continuat pe întreaga suprafață acoperită de fostul gard al parcului, pentru că acești stâlpișori vor fi culcați la pământ cârt de curând. Nesimțirea e mare de tot. Bidoanele turtite, cocălarii de la volan, urcă pe spațiile verzi cu cea mai mare plăcere, distugând totul în jur. Nu se vr opri în fața unor stâlpișori. Și spațiul verde de lângă muzeul Banatului, latura dinspre Studio, estre brăzdat de urmele de cauciucuri și de tractoare. Am văzut mașini care urcă pe aleea de lângă muzeu, din parcarea dfe la Studio și merg astfel până la carosabil, fără ca șoferilor să le pese de efecte. În bască-i doare! Special pentru ei aș planta un brâu frumos de mine antitanc. Să vedem dacă le-ar mai da mâna să treacă pe acolo… 😀

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top