Printul Paul pretinde peste 1.300 de hectare de teren si in Timis

Printre zecile de mii de hectare pe care le pretinde aventurierul prinț Paul în România s-au aflat și un teren agricol și unul forestier din comuna Banloc. Din cele peste 1.300 de hectare solicitate, el a primit în instanță 50 de hectare, dar n-a ajuns nici în posesia lor. Litigiile sunt și acum pe rol.

prin pol

Așa-zisul prinț Paul se numără printre oamenii momentului, fiind acum plasat în arest la domiciliu într-un dosar DNA privind retrocedări ilegale din județul Ilfov. În dosar se mai regăsesc nume foarte cunoscute, inclusiv din presă. Pe lângă revendicarea fermei Băneasa, Paul a pretins în mod ilegal retrocedare altor zeci de mii de hectare de terenuri agricole sau forestiere la nivelul întregii țări. Printre solicitările sale se numără și peste 1.300 de hectare în județul Timiș. Mai exact, în anul 2005, acesta a cerut 772 de hectare de teren agricol și 536 de hectare de teren forestier în comuna Banloc, unde exista un fost domeniu regal. Numai că Paul nu are niciun drept legal la fostele domenii regale, ci eventual la proprietățile personale ale strămoșilor săi.

Până în 2007 nu s-a întâmplat însă nimic, dar în acel an a început un proces care îi dă câștig de cauză Prințului Paul, dar numai 50 de hectare. Trebuie reamintit că e o perioadă în care președinte al României era cumătrul lui Paul, Traian Băsescu. „În anul 2007 a început un proces care obligă Comisia Locală și Județeană să soluționeze pe fond cererea de restituire depusă pe 28 noiembrie 2005 (n.r. – procesul s-a încheiat în 2008). În 2012 avocații au făcut o notificare către Comisia Județeană și Comisia Locală să pună în aplicare hotărârea de instanță. Ca urmare a acestei notificări, Comisia Locală propune Comisiei Județene validarea a 50 de hectare de teren agricol și 201 hectare de pădure. Tot în 2012, Comisia Județeană ia o hotărâre prin care validează cererea pentru cele 50 de hectare și amână discuția pentru terenul forestier pentru realizarea unor lucrări tehnice de suprapunere”, ne-a comentat Eugen Dogariu pe marginea acestei solicitări, cu o zi înainte de a fi schimbat din funcția de prefect.

Practic, din acest punct, Prințul Paul ar fi putut să primească 50 de hectare de teren agricol, însă Comisia Locală a decis să mai facă niște verificări. În urma acestora, Lambrino s-a ales cu… nimic. Cel puțin deocamdată! „Ca urmare a unor verificări făcute de către Comisia Locală, pe 3 decembrie 2015 este înaintată o adresă către Prefectură prin care se cere anularea hotărârii din 2012, ca urmare a faptului că cele 50 de hectare au fost validate și în județul Vaslui. Aceasta este situația. Deci el a fost validat, ca urmare a unui proces, cu 50 de hectare de teren agricol. Ca urmare a faptului că el a mai fost validat cu 50 de hectare și în Vaslui, tot în urma unei hotărâri de instanță, Comisia Locală a cerut anularea hotărârii inițiale. Teoretic, această cerere va intra în ședința următoare de fond funciar, iar Comisia Județeană va lua în discuție propunerea”, ne-a mai declarat Dogariu. Acesta a mai spus că în acte nu apare niciuna dintre persoanele care sunt în prezent cercetate de DNA: Remus Truică, Dan Andronic etc. „Cererea inițială este făcută de o casă de avocatură și mai departe nu apare niciunul dintre acele nume sau cel puțin nu în actele pe care le am eu”, a menționat Dogariu. Conform declarațiilor prefectului, lucrurile se pot încă schimba. Cererea făcută de Comisia Locală încă nu a fost validată, deci rămâne de văzut dacă Prințul Paul va primi cele 50 de hectare puse în discuție. Mai mult, când va fi publicată hotărârea, Lambrino poate să o conteste în instanță. „Hotărârea Comisia Județene, vom vedea care va fi, poate fi contestată în instanță. Teoretic, pe lege, ei nu au voie decât o anumită suprafață de teren după un singur moștenitor. (…) Deci asta e situația, el nu a luat în posesie nimic la Banloc. Din ce a cerut, conform cererii inițiale, în urma unui proces i s-au validat 50 de hectare, dar nu s-a pus în posesie nimic”, a completat Eugen Dogariu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

NESIMTIRE MARE a spus: (decembrie 16th, 2015 at 19:19 )

NESIMTITUL asta de prinss de tinikeaa cu penibila sa de consoarta, agramati si redusi ambii, ce crede ca a fatat mirtanu lu tasu” in paie in sura in Banat si gata este cuscru Banatan! pana aici, NESIMTITULE!

Sandy a spus: (decembrie 18th, 2015 at 13:06 )

Individul ăsta este la fel de prinț ca și mine. Este bastardul lui Carol al II-lea, făcut cu Zizi Lambrino. Nu are niciun drept la nimic. Paul Lambrino este doar un infractor cu relații sus puse, atât tot. Sper să facă și pușcărie și să ne scutească apoi de prezența lui. Să plece unde-a-nțărcat dracu bălaia. Eu unul, m-am săturat deja de mutra lui de bidon turtit vânturată prin presă. Nu-l mai numiți „prinț” pemntru că nu este așa ceva. Poate doar printre degete.

Iohannescu a spus: (decembrie 18th, 2015 at 15:39 )

Pt Sandy
Asa e, dar o precizare.E chiar mai rau.
”Prins Pol” e bastardul unei oarecare d-ne Hélène Henriette Nagavitzine cu Grigore Mircea Lambrino care la randul lui era bastardul lui Carol II. Deci Zizi Lambrino e bunica lui.
Iar asa zisul print daca ar fi un adevarat gentleman ar trebui sa imparta ce a pradat cu cel putin un frate vitreg pe care-l are si de care nu sufla o vorba( adica Ion Alexander Lambrino Hohenzolern). Dar e foarte posibil sa aibe mai multi frati.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top