Razvan Burleanu are emotii cu Fundatia Fotbal pentru Comunitate de la Dumbravita! Oficialii FRF incearca sa opreasca neregulile sau sa musamalizeze cazul?

Oamenii lui Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, au venit la Timişoara să dreagă busuiocul în cazul proiectului pe bani europeni de la Dumbrăviţa! Fundaţia „Fotbal pentru Comunitate” ar trebui să promoveze, conform proiectului în baza căruia au fost primiţi banii europeni, incluziunea socială. Cu excepţia câtorva cazuri sociale care se regăsesc în proiect, incluziunea socială se află doar pe hârtie.

burleanu

Lucian Vişcoţel, director fonduri structurale în cadrul FRF şi unul dintre oamenii de încredere ai preşedintelui Răzvan Burleanu, s-a autosesizat vizavi de cazul de la Dumbrăviţa şi s-a deplasat până în judeţul Timiş pentru rezolva problema. Aşa cum am mai informat, scopul Fundaţiei „Fotbal pentru Comunitate” ar trebui să fie de promovare şi de susţinere a tinerilor, inclusiv a persoanelor dezavantajate, prin activităţi în domeniul sportiv, social, cultural, educaţional şi de economie socială şi facilitarea accesului pe piaţa muncii pentru un număr de 15 persoane, din care 10 aparţin grupurilor vulnerabile: o persoană cu dizabilităţi, cinci persoane de etnie romă, patru tineri cu vârste de peste 18 ani, care părăsesc sistemul instituţionalizat de protecţie a copilului, prin angajarea într-o structură de economie socială, cu scopul evitării excluziunii sociale, marginalizării, discriminării şi riscului de sărăcie din judeţul Timiş. Chiar dacă în cadrul Fundaţiei activează câteva persoane care aparţin unor grupuri vulnerabile, este greu de desluşit care sunt cele cinci persoane de etnie romă. Din luna aprilie a acestui an, Fundaţia ar fi trebuit să demareze mai multe acţiuni de promovare şi susţinere a tinerilor, dar acestea lipsesc cu desăvârşire.

Cei 15 angajaţi ar trebui să presteze, de la începerea colaborării cu Fundaţia „Fotbal pentru Comunitate”, între şase ore şi opt ore în fiecare zi, ceea ce nu s-a întâmplat din luna aprilie până în luna octombrie. Nu trebuie omis nici faptul că proiectul pentru care s-au accesat bani europeni în care parteneri sunt primăria din Dumbrăviţa şi FRF are un evident iz de nepotism, şefa Fundaţiei „Fotbal pentru Comunitate” fiind Roxana Malac Cismaş, nepoata primarului Victor Malac, cea care l-a înlocuit în funcţie pe tatăl său Romeo Malac. Acestea sunt motivele pentru care oficiali ai FRF s-au deplasat în ultima lună de două ori la Timişoara. Întrebarea este dacă aceste deplasări s-au efectuat pentru a pune la punct neregulile din cadrul fundaţiei sau doar pentru a le muşamaliza.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

miron a spus: (decembrie 13th, 2015 at 11:41 )

ha-ha-ha, câtă ipocrizie din partea nesătulilor! Din orice să jăcmănească, iar apoi să jubileze! Unde mai pui că toți nepoții și rubedeniile din respectivul ”clan” au astfel de îndeletniciri în sânge. Hoooooo!

Seba a spus: (decembrie 13th, 2015 at 12:06 )

Problema e destul de delicata pentru ca e vorba despre fonduri europene. Orice proiect european trebuie respectat cu strictete, la sange.

Cici a spus: (decembrie 13th, 2015 at 12:11 )

Malac=moldovean

@Cici a spus: (decembrie 13th, 2015 at 12:38 )

Cici, ce legatura are cu faptul ca e moldovean? Daca era banatean se punea altfel problema. Sa fii sigur ca in proiectul asta sunt implicati si vasnici banateni.

INO a spus: (decembrie 13th, 2015 at 13:22 )

BEY!BURLANU ȘI CEILALȚI ACOLIȚI TRĂIESC PE SPATELE FRAIERILOR!DE ACEEA ROMÂNIA ESTE O ȚARĂ DE EVITAT!INVESTITORI NU VIN PENTRU CĂ NUMAI CÎND LE VEZI FAȚA ACESTOR FRAIERI ÎȚI DAI SEAMA CĂCI VOR SĂ PROFITE ȘI MAI MULT DE ATÎT SÎNT HANDICAPAȚI MINTAL PENTRU CĂ NU ATRAG NIMIC POZITIV DE PARTEA LOR,AU UN ZÎMBET FALS ȘI CAPUL ASCUȚIT!FAȚĂ OVALĂ SLĂBĂNOG ȘI OCHELARII ÎI TRĂDEAZĂ MINCEA CU PRIVIRI DE MITICI DE BUCUREȘTI VOR SĂ ATRAGĂ TOT CE ESTE BIOLOGIC DE HALIT! PENTRU BANI FAC BĂIEȚI ORICE ȘI MAI ALES DISTRUG TOTUL ÎN JUR! ĂSTA ESTE TIPUL DE CONDUCĂTOR A LA ROMÂNIA!!LA PUȘCĂRIE CU EI JAFURY PENALE ȘI ACOLO VOR AJUNGE GUNOAIELE ASTEA!!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute
L'architect du Beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
O nouă recunoaștere pentru un cadru didactic al Universității Politehnica Timișoara! Prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române și prorector al UPT responsabil cu cercetarea științifică, inovarea și transferul tehnologic, a primit vineri, 22 martie 2024, în cadrul unei ceremonii solemne, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea mai înaltă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoştere şi respect. Academicianul Liviu Marșavina, prorector al UPT, Doctor Honoris Causa al Universității Tehnice din Cluj-Napoca
Chiar dacă nici măcar nu a demarat perioada oficială de înscriere în cursa de obținere a mandatelor pe patru ani în urma alegerilor locale, candidatul independent Marian Vasile a stabilit deja cine îi vor fi contracandidați la alegerile pentru postul de primar al Timișoarei. El spune că vrea o dezbatere și are în vedere doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marian Vasile a stabilit cine sunt unicii săi contracandidați la funcția de primar al Timișoarei. Robu și Fritz sunt chemați la discuții
Top