Robu face calcule: peste 10.000 de copaci plantati in Timisoara, pana in iunie 2016

La finele mandatului actual al primarului Nicolae Robu, în Timișoara vor fi fost plantați peste 10.000 de copaci! Asta susține edilul, criticat în mai multe rânduri de diverse ONG-uri, dar și de simpli cetățeni, pentru „defrișările” practicate în oraș. Cel mai faimos exemplu: Piața Libertății.

robu in parcul justitiei

În luna aprilie a acestui an, primarul Nicolae Robu anunța că, în perioada imediat următoare, în Timișoara ar urma să fie plantați în jur de 2.000 de copaci. Edilul făcuse și inventarul primilor doi ani și jumătate de mandat, în materie de arbori plantați: 3.900. Criticat pentru tăierile făcute în timpul diverselor lucrări de amenajare făcute în oraș, Robu spunea că datele sunt cu totul altele decât cele prezentate de detractorii săi. „Mie îmi sunt dragi copacii. Copacii tăiați erau fie nesănătoși, erau găunoși, alții erau pe rețelele de utilități, iar alții încurcau amenajări importante. O bună parte din copacii care au fost îndepărtați au reprezentat și vegetație spontană, cum a dat Domnul”, explică primarul. La vremea respectivă, Robu calculase că, de la instalarea sa în biroul de pe CD Loga 1, în Timișoara fuseseră tăiați doar în jur de 150 de copaci.

Cele mai aprigi critici au fost cele legate de Piața Libertății, unde, înainte de începerea lucrărilor de reabilitare, erau câteva zeci de arbori. Aceștia au dispărut rând pe rând, aproape în totalitate. De câteva zile, în zonă au fost aduși 28 de salcâmi globulari, care se adaugă unui paltin plantat la începutul anului. Cum se vor prinde și câți dintre ei se vor usca se va vedea în viitor. Între timp, primarul Timișoarei face alte calcule, iar „planul” din aprilie pare să fi fost depășit. „Nu avem niciodată un scop în sine să tăiem copaci. Am plantat deja peste 7.000, probabil că am ajuns deja la vreo 8.000 de copaci plantați în acest mandat. Ambiția este să depășim 10.000 până la sfârșitul mandatului. Unii neavând ce face inventează povești. Acolo unde trebuie tăiați copacii, se taie. Nu avem tabu-uri, dar acolo unde nu este cazul ne bucurăm să nu ne atingem de niciun copac”, a declarat Robu. În Parcul Justiției, ultimul inaugurat de edil, nu a fost tăiat niciun arbore în timpul lucrărilor de reamenajare.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Iohannescu a spus: (decembrie 27th, 2015 at 11:54 )

In ritmul asta si cu inca trei mandate( cate spera), Timisoara va arata in curand ca jungla amazoniana. Ce vom face cu milioanele de copaci din centrul orasului?

@Iohannescu a spus: (decembrie 27th, 2015 at 12:30 )

cu un bypass si cu greutatea lui nu ajunge la trei mandate.

florin a spus: (decembrie 27th, 2015 at 15:19 )

Este ok.Numai ca la subpasaj,am vazut ieri,au aparut NISTE UTILAJE,OAMENI,FISURI,APA.Voi debanat nu stiti nimic sau nu spuneti…

ion a spus: (decembrie 27th, 2015 at 18:29 )

Robule, cat au costat cele 110.000 (!) de salcii ecologice pe care le-ai plantat in 2013 si pe care acum nu le mai amintesti de loc?? S-au uscat toate, nu-i asa? N-ai putut planta de proba 100 salcii a trebuit sa cumperi 110.000!! Iata articolul din 2013: http://debanat.ro/2013/12/primaria-a-plantat-110-000-salcii-energetice-in-ciarda-rosie_62132.html

Robu îi blocheaza pe cei care-l contrazic a spus: (decembrie 27th, 2015 at 19:33 )

Stati flexati ca urmeaza str. Popa Sapca. Toti copaci de pe strada vor fi taiati sa se faca 4 benzi. Tot degeaba. Se va circula probabil la fel de prost, doar ca va creste poluarea si praful in zona.
Apoi urmeaza parcarea SF subterana din centru care se va face sub parc.Copacii aia se vor usca usor usor.
Inca un mandat si nu mai ramane nimic valabil in orasul asta.

Rumburak a spus: (decembrie 28th, 2015 at 02:15 )

un pom nu este cladire istorica, uneori trebuie taiat pomul care sta in calea unei constructii etc. atitea lucrari de infrastructura din perioada comunista au fost facute cu taieri de pomi si astazi ai putea jura ca acei pomi sint de cind orasul…
din punct de vedere scriptic probabil robu are dreptate, a spus numarul de pomi decontati, cine sta sa ii numere ca doar nu au serie si numar de inventar…

PS @ @ iohanescu: poate ca nici nu a facut acel bypas, poate a fost doar o strategie ca sa nu mearga la dezbateri electorale cu ceilalti candidati.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Zeci de timișeni, înțepați de căpușe

Primăria Timișoara se luptă cu căpușele

Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara

Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Top