Colectiv, ziua care a schimbat Romania

Retrospectivă cronologică a anului 2015 (VI)

9 octombrie. În fine a fost completată echipa de conducere a PSD Timiș. Ca să nu fie probleme, s-a candidat omul și locul. Noua conducere: președinte executiv – Călin Dobra; secretar executiv – Adrian Negoiță; trezorier – Ovidiu Brânzan. Trebuie spus că cel care se ocupă de finanțele PSD Timiș are firma (Saif-Tim) băgată în insolvență și zeci de plângeri pe cap pentru recuperarea banilor.
11 octombrie. Liviu Dragnea este votat de poporul PSD-ist președinte al partidului. Au avut drept de vot toți membrii de partid. În Timiș a fost o prezență de 90%, iar votul pentru Dragnea a fost de peste 99%.
12 octombrie. Criza se adâncește la BC Timișoara: a demisionat antrenorul Dragan Petricevic.
ilie sarbu
19 octombrie. Ilie Sârbu a demisionat din Senat și din PSD, plecând pe o sinecură la Curtea de Conturi, înființată speciat pentru el de nea Nicu Votcăroiu.
20 octombrie. Președintele CJT, Titu Bojin, este trimis în judecată pentru fapte petrecute pe când era șef la Direcția Apelor.
21 octombrie. Mai bine mai târziu decât niciodată. Ion Iliescu este acuzat oficial de crime împotriva umanității în Dosarul Mineriadei din iunie 1990.
21 octombrie. Un polițist pe motocicletă care făcea parte din coloana oficială a vicepremerului Gabriel Oprea moare într-un accident de circulație. Oprea se grăbea de la cârciumă la alta. E începutul sfârșitului pentru semianalfabetul cu doctorat.
25 octombrie. Șeful UNPR Timiș, Ion Răducanu, ajunge vedetă națională după ce îi atacă isteric pe cei care solicită demisia lui Oprea. Despre polițistul mort, Răducanu spune că toți suntem datori cu o moarte.
colectiv
30 octombrie. Zi neagră pentru România. E tragedia de la Clubul Colectiv, soldată cu zeci de morți în săptămânile următoare. După Colectiv nimic nu va mai fi la fel ca înainte.
31 octombrie. Începe scenarita în cazul Colectiv. Primii idioți sunt cei care pun tragedia pe seama satanismului și muzicii rock din club. Printre ei, șeful Bisericii Baptiste din Vestul României, Ionel Tuțac, fost grangure mare în PDL Timiș, și dăscălița universitară Viorica Bălteanu.
3 noiembrie. Miting imens la București împotriva guvernului. A doua zi Victor Ponta demisionează din funcția de premier.
4 noiembrie. Încep protestele și la Timișoara împotriva corupției și nepăsării clasei politice.
5 noiembrie. Mai multe cluburi din Timișoara încep să se închidă de bună voie. Altele vor fi închse sau amendate în zilele următoare.
5 noiembrie. Încep unele demisii în primărie. Prima e semnată de arhitectul șef Ciprian Cădariu.
ponta
6 noiembrie. În pline proteste de stradă în întreaga țară, Victor Ponta vine pe șest la Timișoara, unde este întâmpinat de socrul Ilie Sârbu și controversatul afacerist Marius Cristescu.
6 noiembrie. Unul dintre cei mai vocali consilieri locali PNL, Ciprian Jichici, demisionează din Consiliul Local. Omul s-a săturat de meritocrația lui Robu.
7 noiembrie. Primarul Piedone de la Sectorul IV este arestat în cazul Colectiv.
10 noiembrie. Dacian Cioloș este nominalizat premier de către președintele Klaus Iohannis.
13 noiembrie. Consilierul PSD Radu Țoancă concurează pentru un post de inspector la Parcul Copiilor pentru a ajunge… director al nou înființatului Club Sportiv. Culmea, câștigă concursul. Își va da ulterior demisia din PSD și Consiliul Local.
13 noiembrie. Într-o singură zi, pompierii timișoreni amendează cu 500.000 de lei mai multe cluburi timișorene, dintre care unele faimoase.
13 noiembrie. Atentate teroriste la Paris, semnate ISIS. Își pierd viața și doi români.
17 noiembrie. Guvernul tehnocrat al lui Dacian Cioloș este validat fără probleme în Parlament.
25 noiembrie. Cu vistieria goală, ACS Poli se împrumută cu bani de la impresarul Cristi Opria. Asta, după ce băncile au refuzat creditarea.
1 decembrie. De Ziua Națională, un extremist ungur a vrut să arunce în aer centrul orașului Târgu Secuiesc.
sova
4 decembrie. Dan Șova a fost arestat. Bunul prieten și camarad de furăciuni al lui Ponta va petrece Sărbătorile de iarnă în spatele gratiilor.
5 noiembrie. După o finală dramatică cu Baia Mare, chiar pe terenul acestei echipe, Saracens Timișoara câștigă titlul de campioană a României la rugby.
8 decembrie. Peste 100 de biserici din Timiș sunt amendate de pompieri.
15 decembrie. Parlamentarii și-au făcut cadou de sărbători pensii nesimțite. După ce Iohannis le-a trimis înapoi, proiectul aleșii au votat din nou pentru speciile lor speciale. Singurul partid care s-a abținut a fost PNL.
15 decembrie. Timișoara s-a calificat în „finala” pentru obținerea titlului de Capitală Culturală Europeană. În competiție au mai rămas București, Cluj Napoca și Baia Mare.
bacala si dogariu
16 decembrie. Mircea Băcală revine pe scaunul de prefect printr-o decizie a Guvernului. Eugen Dogariu coboară pe funcția de subprefect. Instalarea lui Băcală se va face pe 22 decembrie.
26 decembrie. Aflat după gratii pentru mulți ani de acum încolo, Ovidiu Tender e supărat că n-are acces la Internet. Totuși, apucă să transmită un mesaj de pace și libertate pentru prietenii săi.
28 decembrie. Guvernul împarte niște bani către zeci de primării și consilii județene, pentru plata diverselor datorii. Din peste 296 de milioane de lei, 2,9 milioane ajung în județul Timiș. Pentru ca oamenii din Motru, Gorj, să nu înghețe în case, orașul primește 3,3 milioane. Echitabil.
robu panglica
29 decembrie. Primarul Nicolae Robu e fericit: guvernul i-a promis că ia în considerare sala polivalentă și stadionul. Pe hârtie, firește, fiindcă despre bani se va vorbi altădată.
31 decembrie. Revelion în stradă la Timișoara. Modest, de 120.000 lei, că atâta își permite bugetul local. În Vrancea însă, unul din polii de dezvoltare ai României, petrecerea din stradă costă 270.000 de euro! Marian Oprișan știe de ce.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top