Poli Timişoara se reuneşte vineri, cu începere de la ora 14, când Florin Marin va conduce primul antrenament din 2016. La prima şedinţă de pregătire vor fi şi două noutăţi. Este vorba despre mijlocaşii Alexandru Lazăr şi Cătălin Doman, care revin la antrenamente după mai multe luni în care au fost accidentaţi. Daniel Stanciu spune că are o listă cu jucători pe care îi doreşte la Poli, dar prima dată trebuie să se despartă de câţiva jucători din lot. „Am o listă cu jucători pe care doresc să-i aduc la Poli Timişoara pentru a întări echipa, dar totul depinde e eventualele despărţiri de unii jucători din actualul lot. Până atunci nu avem cum să facem niciun pas”, ne-a precizat Stanciu. Spaniolul Rufino, bulgarul Sarmov şi Croitoru sunt, după cum spun unele surse din club, jucătorii de care clubul ar dori să se despartă pe cale amiabilă.
Scrie un comentariu
7 comentarii pentru acest articol
NOW!PRIMUL CARE AR TREBUI SĂ PLECE AR FI CHIAR STANCIU PENTRU VRÂJEALA ADUSĂ LA CLUB DIN VARĂ!AI MAI ADUS JUCĂTORI DE 2 LEI ȘI ÎN VARĂ!!AȘA CĂ VALEA ÎN ALTĂ PARTE NEREUȘITULE!!
INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!
Asta chiar e mare nesimțit.
Pai Stanciule tu esti primul care trebuie sa pleci,din cauza ta totul se destramă .
Oricum nimeni nu te mai vrea.
nu stiu daca nu se face o greseala aici. Rufino si Croitoru sint macar valizi, Zicu si Goga intr-un picior de cel putin 1,5 ani, asa erau si la Tg. Mures, deaceea li s-a dat drumul. Goga face ce poate, dar nu cred ca poate face prea multe si Zicu nu e cunoscut ca luptator, ceea ce ar fi necesar in lupta pentru mentinerea in Liga 1. plus ca accidentarile se vor tine lant la cei doi.
Stanciu e raspunzator de transferuri, chiar inaintea antrenorului, asta e clar.
la F.M. se constata o dilutie pronuntata de angajament din pacate. sper sa nu retrogradam, dar in comparatie cu ceilalti concurenti ne miscam mult mai incet, nu sint foarte optimist, din pacate.
De unde bani…f,tui , ca sa aduci jucatori iti trebuie bani .
si eu am o lista de jucatori.
nu stiu de ce informatiile lui Biholari sint mai excate si mai logice. de ce oare dl. bratu? stam prea mult prin birou?
Bai RETARDATULE de bucale..neai adus aici toate epavele sa -ne pape bani ,, si acuma le platim si la astia si la alte gloabe care ia dat alti afara ,,esti un nesimtit ordinar ..tu trebuie sa pleci cu GLOABELE ce leai adus ,, iai dat la oparte pe cei care erau aici de viitor ca sati bagi tu pensionarii ….
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
- O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
- Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
- Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
- A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
- Epic fail de campanie. PNL intră în cursa electorală cu candidatul… Gheorghe Robu. Şi tot pe centură…
- Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
- RETIM anunță modificarea tarifelor de facturare (colectare-transport și tratare) a deșeurilor municipale în Zona 1 a județului Timiș
Administratie
A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Citeşte tot articolul
Politica
Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Citeşte tot articolul
Sport
Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Citeşte tot articolul
Social
A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
Citeşte tot articolul
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
As Tour Timişoara vă invită la şapte zile de vis în Sousse – Tunisia
Food Truck Festival aduce peste 25 de van-uri cu preparate internaționale, în acest weekend, la Iulius Town Timișoara
Lada cu Zestre, festivalul ce ne învață ce însemnă cu adevărat tradițiile, continuă în județul Timiș
Propunerile Iulius Town pentru un weekend reușit: Dinozaurii animatronici și Monștrii Marini gigant, Food Truck Festival, International Tattoo Convention
Timișoara International Tattoo Convention, ediția a doua. Fanii tatuajelor sunt așteptați la Iulius Congress Hall
Retroparada Primăverii se întoarce la Timişoara pe 20 aprilie
Un artist internaţional recunoscut vine cu un eveniment special la Jecza Gallery/FOTO
Economic
Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook