Ostaficiuc si o parcare, motiv de nervi in plenul CJ Timis

Consilierii județeni au reușit să se calce pe nervi, scurt, în plenul de luni. Liberalul Alain Rus a părăsit ședința, nervos că social-democratul Adrian Negoiță a spus că n-ar fi o ideea rea ca fostul președinte al CJ, Constantin Ostaficiuc, să fie chemat să dea explicații pentru proiectele ratate din mandatul său. Totul a plecat de la o… parcare.

plen cj

Disputa din plenul CJ a pornit de la un amendament al independentei Marina Radu, care a propus alocarea unei sume de bani pentru realizarea unei documentații referitoare la construirea unei parcări supraterane la fostul comisariat militar județean. Liberalul Marian-Constantin Vasile a vrut să știe de ce este nevoie de o nouă documentație, pentru același amplasament, câtă vreme există deja una, pentru o investiție care nu a fost pusă niciodată în practică. În plus, proiectul pentru aceasta a fost refăcut o dată, tot pe bani publici. Este vorba de un centru multifuncțional de susținere a afacerilor, la care s-a renunțat și s-a preferat amenajarea unei parcări supraterane. „Acest spațiu trebuia valorificat în sensul construirii unui centru multifuncțional pentru susținerea afacerilor. Conducerea CJ Timiș a reușit să-l piardă, un proiect major care ar fi generat venituri. S-au investit bani publici pentru proiectul respectiv, dar și pentru actualizarea lui. Există, la momentul actual, o dublare a folosirii banului public pentru același obiectiv”, a spus Vasile.

A luat imediat cuvântul social-democratul Adrian Pau, care a inflamat spiritele, aducând în discuție Dusterele cu care circulă șefii CJ și… Mercedesul primarului Nicolae Robu. „Din păcate, nu agreăm aceste metode de a nega ceva și de a ne jigni. Solicităm respect, cred că dumneavoastră ați început campania electorală. Pentru acest spațiu s-au folosit de două ori bani publici, pentru proiectul respectiv și actualizarea proiectului. Nu putem arunca acești bani”, a replicat Marian-Constantin Vasile. A intervenit Adrian Negoiță (PSD), care a cerut… chemarea fostului președinte al CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc. În acel moment, liberalul Alain Rus a luat foc. „Domnul președinte, ori moderați ședința, ori nu., își bat joc unii de alții. Opriți ședința și vedeți de administrație”, a spus Rus, și s-a îndreptat spre ieșire. Nu înainte însă de a-i spune lui Bojin că îi dorește ca, în viitoare administrație, când nu va mai fi președinte, să aibă parte de un consilier care să-i țină partea, așa cum face el raportat la Ostaficiuc…

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Sot FURAT de Oana Gaita a spus: (ianuarie 25th, 2016 at 16:47 )

oana, ce a zis oana

Prostule a spus: (ianuarie 25th, 2016 at 17:22 )

Care Oana prostule .

Oana Bomboana a spus: (ianuarie 25th, 2016 at 18:44 )

eu sunt Oana Bomboana si nu am zis nimic

Prostul 2 a spus: (ianuarie 25th, 2016 at 20:02 )

Oana Gaita , prostule , amanta achetatului penal de DNA Ostaficiuc

Oana Silicon a spus: (ianuarie 25th, 2016 at 20:08 )

Marian Vasile :)))))))))) oana bomboana :)))))))) hahahahahahahahahahah

Adelina a spus: (ianuarie 26th, 2016 at 10:15 )

Sot furat de oana gaita , care sot , care sot , oana gaita care sot . Paul , care paul , oana gaita ?

Omu' Vechi a spus: (ianuarie 26th, 2016 at 12:22 )

Felicitari dlui Adi Negoita. Se pare ca este singurul cu picioarele pe pamant si cu sange in instalatie. Bravo !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită

Prim-divizionara de baschet SCM Timişoara s-a impus în meciul 4 al seriei de evitare a retrogradării la Ploieşti, după o repriză de prelungiri, 87-85 şi va continua în elită aşa cum a făcut-o în ultimele patru decenii. Partida a fost extrem de echilibrată, a avut parte şi de spectacol şi de suspans până la ultima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timişoara a câştigat cel mai important meci al sezonului şi rămâne în elită
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Top