Pas spre normalitate la Timisoara: primul loc de joaca pentru copii cu dizabilitati / FOTO

Primul loc de joacă pentru copii cu dizabilități a apărut în Timișoara, pe malul Begăi. E un prim pas timid pentru ca orașul de pe Bega să intre în rândul orașelor civilizate. La începutul lunii decembrie 2015, consilierii locali au aprobat dotarea cu echipamente speciale a zece parcuri.

loc de joaca4

Niciunul dintre locurile de joacă existente până acum în Timișoara nu avea facilități pentru copiii cu dizabilități. Practic, acești micuți erau obligați la izolare, neavând unde să iasă printre alți copii de vârsta lor. În luna decembrie 2015, consilierii locali au aprobat totuși un proiect de hotărâre depus de Romanița Jumanca, act care prevedea „identificarea a cinci parcuri care să fie dotate cu echipamente pentru copiii cu nevoi speciale și facilitarea accesului însoțitorilor acestora la locurile de joacă special amenajate”. Aleșii locali au fost generoși și au votat un amendament care prevede alte cinci parcuri, în plus față de cele cinci stabilite inițial. Astfel, echipamente speciale de joacă urmează să fie instalate în parcurile Dunărea, Dacia, Frații Constantin, Clăbucet și Adolescenților, dar și în parcurile de pe străzile Brândușei, Petofi, Eroii de la Tisa, la locul de joacă de vizavi de abator, Martir Țintaru și Academician Remus Rădulescu.

Proiectul prevede „montarea unor ascunzători și structuri cu două intrări, fără etaje și fără praguri, utilizarea de culori contrastante, care să-i ajute pe copiii cu cu afecțiuni de vedere, dar și instalarea unor jocuri care au puncte de transfer și/sau rampe, pentru a înlesni deplasarea copiilor în scaune cu rotile”. Cel mai probabil, parcurile vor fi dotate cu astfel de echipamente la primăvară, când ele vor putea fi și folosite. Până atunci însă, primul loc de joacă pentru copiii cu dizabilități a fost deja construit, ca parte a proiectului de reabilitare a malurilor Begăi. „Sunt două zone de joacă totalizând 23 de obiective. Avem în premieră în Timişoara un spaţiu de joacă dedicat copiilor cu dizabilităţi. Nu trebuie să uităm că în comunitatea noastră este un număr destul de ridicat de copii cu dizabilităţi”, a declarat primarul Nicolae Robu. Locul de joacă special se află în zona Uzinei de Apă.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate

În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
În aceste zile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere analizează ofertele depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate al ultimului lot din viitorul drum expres care va lega Lugoj de Filiași/Craiova. Au fost depuse șapte oferte în cadrul licitației, care s-a închis luni. Lotul vizat este cel dintre Caransebeș și Lugoj, în lungime de 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse șapte oferte pentru ultimul lot din drumul expres Lugoj – Filiași
În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Top