Alergotura-i numai una! Un alt ONG vrea sa le ia numele, haideti sa-i ajutam sa-l pastreze!

Clubul Alergotura s-a trezit într-o situație incredibilă. Un alt organizator de evenimente sportive  a înregistrat, cu tupeu, la OSIM, marca „Alergotura”. ONG-ul Club Sportiv Asociația Alergotura există însă oficial din 2012 și acum cere ajutor din partea celor care i-au fost alături în ultimii patru ani.

alergo 3

Echipa Alergotura a fost somată de Constantin Dumitra, președinte al Atletic Club Maraton din Timișoara, să nu mai folosească acest nume și nici să nu mai organizeze evenimente sub această denumire. Motivul? Dumitra ar fi deținătorul mărcii, după ce a înregistrat-o la OSIM, în februarie 2015. Cei de la Alergotura sunt stupefiați. „Alergotura este rezultatul voluntariatului făcut din inimă de oameni care au descoperit că au multe lucruri în comun, uniţi de alergare şi de ideea de mişcare în aer liber. Din 2011 au interacţionat cu mii de persoane, am participat în numele Alergotura şi purtând tricourile Alergotura la sute de evenimente (…) Ca să aflăm acum câteva zile că numele nostru, creat de iniţiatorul mişcării Alergotura, (…) a fost înregistrat la OSIM de Constantin Dumitra”, spune Valentin Mureşan, preşedintele Asociaţiei Club Sportiv Alergotura.

În înştiinţarea trimisă de Dumitra, acesta le aduce la cunoştinţă voluntarilor Alergotura că, dacă în 30 de zile nu renunţă la folosirea numelui şi nu îi dovedesc cu documente că au început demersurile de schimbare a numelui organizaţiei, îi va da în judecată şi le va cere daune. Putem însă să-i ajutăm! Toți cei care au participat la evenimentele Alergotura, s-au bucurat de ele sau le-au apreciat sunt rugați să intre pe pagina de Facebook a asociației și să lase un mesaj public în care să spună de când știu de existența acesteia și care sunt persoanele care au făcut cunoscut numele de Alergotura. „E foarte neplăcut să te trezeşti peste noapte că ți-e contestată identitatea. Alergotura este rezultatul efortului mai multor oameni, chiar mai multor rânduri de oameni. Este o mişcare socială, promovează fair-playul, participarea, incluziunea, civismul, caritatea, egalitatea de şanse. Nu înţelegem de ce Dumitra Constantin ne-a înregistrat numele la OSIM. Să fie oare rea-credinţă? Sunt atâtea branduri în Timişoara create de voluntari, sunt atâtea cluburi de alergători în ţară, ce s-ar întâmpla cu aceste proiecte recunoscute naţional şi chiar internaţional dacă acestor echipe le-ar lua cineva munca peste noapte?” a declarat Nicoleta Tudor, PR Alergotura. Somaţia transmisă de Constantin Dumitra vine la scurt timp după ce echipa Alergotura a anunţat calendarul evenimentelor pentru 2016: Timotion – Timişoara se mişcă, Pe-un picior de Plai, La Petrovaselo în vie, Tura Licuricilor şi alte evenimente organizate la invitaţia Primăriei Timişoara (în cadrul Săptămânii Mobilităţii) sau cu scop de susţinere a proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană în 2021.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

dani a spus: (februarie 17th, 2016 at 09:19 )

CE VRAJEALA IEFTINA….DINTR-O DATA S-AU TREZIT FETELE MARI DE LA ALERGOTURA….AU NEVOIE DE SPRIJIN….DA LEGEA..LEGEA FRATILOR CE ZICE?DE CE NU ORGANIZEZA MARATONUL KAUFLAND …DE EXEMPLU…A…NU AU VOIE SA FOLOSEASCA NUMELE…DA..DA..
IA VORBITI SI CU CEL INCRIMINAT..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top