„Die Hard” Stoia și ale sale „gate”-uri

Viceprimarul Traian Stoia nu pare așa de ușor de „ucis” de către foștii săi colegi din PSD. El a ripostat la excluderea sa din partid și a atacat decizia la Comisia de arbitraj și litigii a filialei. Dacă va pierde și aici, are posibilitatea să atace decizia la comisia națională de profil. Ca atare, scandalul dintre Traian Stoia și PSD Timiș pare a fi departe de-a se finaliza.

Traian Stoia viceprimar (3)

Miza este în primul rând scaunul de viceprimar al lui Traian Stoia, dar poate și orgoliul său. Interpretările juridice variază și în funcție de interese. Unii spun că deja poate fi dat afară din funcție, alții că trebuie așteptată o decizie finală în privința excluderii. Dar asta-i treaba juriștilor! Se știe că până acum Stoia a produs deja două victime, și anume ex-președintele PSD Timișoara Sebastian Răducanu și fostul șef al grupului de consilieri, Freddy Simonis, ambii demisionând din funcții pe motiv de Stoia. Problerma este că ar mai putea apărea și alte victime ale viceprimarului. Sau cel puțin așa se aude prin unele locuri. Că omul e supărat tare și nu pleacă cu una, cu două din partid și, implicit, din jilțul de viceprimar. Din capul locului trebuie spus că, într-un fel, PSD-iștii au dreptate când vor remanierea lui. Atâta timp cât a ajuns viceprimar susținut de PSD, Stoia ar trebui să plece din funcție atunci când a pierdut sprijinul partidului. Pe de altă parte, și Stoia se pare și-a plătit cu vârf și îndesat postul, de unde și pretenția de-a nu fi azvârlit ca o măsea stricată cu trei-patru luni înainte de finalul mandatului.

Aici e cheia unor eventuale răzbunări ale septuagenarului. Cică omul ar avea notat exact, cine și cât din PSD a câștigat de pe urma unor „bisnisuri” cu Primăria. Evident că știe și cine și cât a scos de la casieriile Bega Group (vorba vine casierie, că s-a dat în plicuri). Iar nu e un secret că Stoia e omul fraților Cristescu și știe cam tot ce se întâmplă în „imperiul” acestora. Dar treaba cea mai delicată e alta. Cică omul știe exact și cine cu cine, când și unde (Hotel Trimișoara sau Arsenal Park) au încălcat porunca a X-a a lui Moise. Adică, oricând poate declanșa un „sexgate” similar celui de la Rin Hotelul altor PSD-iști, frații Negoiță. Sau poate au fost vorbe aruncate la necaz, de aceea nici n-o să dau niciun nume dintre cele vehiculate. Dar e clar că ne așteaptă vremuri interesante.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

George Orwell a spus: (februarie 24th, 2016 at 13:47 )

Batranii securisti versus tinerii comunisti. Pana in prezent 1-0 pentru securache. In fapt, o falsa problema. Aceasta triada cu tata de stoi, fiu de raducani si sfant duh de duhneala, este imaginea futila a ceea ce reprezinta toti pentru unul si unul pentru tonti. Un partid care pute a trecut.

anteconbega a spus: (februarie 25th, 2016 at 18:34 )

Futilă rău! Deşi Moş Teacă nu mai are veleităţi virile, nici măcar politice. Omu’ se distrează pe banii Primăriei. Adică, publici. Iar Robu e în stare de moluscă futibilă. Deloc iubibilă. Cum l-a corupt el moral pe T. Stoia! Cum l-a corupt…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadion, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top