Florin Marin, la un pas sa zboare! Daniel Stanciu ar vrea un antrenor nou la Poli

Scaunul de antrenor al lui Forin Marin s-a clătinat serios în această iarnă. „Flocea” a fost la un pas de a fi destituit tocmai de cel care a insistat ca el să preia pe Poli Timişoara, în ciuda dezacordului suporterilor, dar şi al unor membri ai Consiliului Director. Acum, managerul sportiv Daniel Stanciu şi antrenorul Florin Marin nu mai au dialog.

florin marin

Disensiunile dintre cei doi au apărut la sfârşitul lui 2015, când Poli a încheiat anul în genunchi, cu doar un punct acumulat în jocurile cu Viitorul, Concordia Chiajna şi Steaua Bucureşti. Conflictul i a fost amplificat şi de faptul că Daniel Stanciu îi doreşte în continuare în lot pe Marius Croitoru şi Sascha Kirschstein, în timp ce „Flocea” nu vrea să audă de cei doi. Interesant este că Florin Marin a sosit la Timişoara pe un val de antipatie, ţinând cont de trecutul său. Cel care a insistat ca Marin să fie instalat antrenor la Poli a fost chiar Daniel Stanciu. La vremea respectivă, „Flocea” a fost singurul antrenor din România care a acceptat condiţiile impuse de managerul sportiv. Una dintre acestea, stipulată şi în contract, prevede că Florin Marin poate fi destituit în orice moment, fără să aibă vreo pretenţie financiară. În plus, contractul cu antrenorul trecut de 60 de ani nu este foarte mare. Nu a fost însă de ajuns pentru ca relaţia dintre Stanciu şi Marin să reziste mai mult de câteva luni.

În pauza competiţională, Daniel Stanciu a vrut să-l înlocuiască de pe banca tehnică pe Florin Marin, una dintre variante fiind promovarea „secundului” Iosif Rotariu pe postul de antrenor principal. Înlocuirea lui „Flocea” nu a fost însă posibilă pentru că acesta este apreciat de primarul Nicolae Robu, care a declarat în mai multe rânduri că este mulţumit de felul în care se exprimă echipa pe teren. A fost impedimentul care a stat în calea despărţirii de antrenorul cu care Poli a câştigat 16 puncte din 45 posibile, în 15 etape. Despre intenţia lui Daniel Stanciu de a-l înlocui pe Florin Marin s-a vorbit şi la finalul lui octombrie 2015. Atunci, după două insuccese ale poliştilor, impresarul Florin Iacob l-a contactat pe Florin Marin, care se afla în drum spre Bucureşti, şi i-a spus că Daniel Stanciu vrea să-l destituie. Panicat, Florin Marin a făcut drum întors spre Timişoara pentru a vorbi personal cu Stanciu, care i-a garantat că a fost vorba doar despre un zvon. Soarta lui Florin Marin ar putea fi alta, dacă Poli pierde jocul de duminică cu FC Voluntari. Şansele ca acesta să fie înlocuit vor creşte, iar pe banca tehnică ar putea apărea ca antrenor principal Iosif Rotariu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

Doru a spus: (februarie 12th, 2016 at 09:50 )

Dar de ce sa nu zboare ambii, si Florin Marin, si Daniel Stanciu. Cred ca s-ar face o economie de vreo 10.000 de euro. Nu inteleg care e motivul pentru care Stanciu primeste cateva mii de euro de la club, iar Timofte castiga 3.000 de lei. Care e logica? Ce a facut asa de spectaculos pentru club Stanciu incat sa merite atatea mii de euro? El e mai des la DIGI decat la club.

+ a spus: (februarie 12th, 2016 at 10:16 )

Stanciu out. Un praduitor mai putin…

observator a spus: (februarie 12th, 2016 at 10:58 )

Pai omul nu are audienta la Europa Nova,trebuie sa-si faca imagine si cum in alta parte decat la DIGI?

dani a spus: (februarie 12th, 2016 at 11:32 )

de la inceput trebuia aleasa o variant locala…slava domnului variante mai bune sunt…fara beleaua asta de stanciu si de mosu” florin marin..

soryn a spus: (februarie 12th, 2016 at 11:42 )

singura echipa fara preparator fizic (2016 – liga1), antrenor care , cica stie sa aseze echipa in teren (uitati-va la golaveraj), bani ioc, jucatori adusi de pe casete video???, va mai faceti sperante … sincer, de visurile lui robu si compania m-am cam saturat … sintem favoritii principali la retrogradare … si s-o luam din nou din B … acelasi amatorism politic, diletantism, miserupism continuu de 4 ani … si vin iar alegerile … mai lasati-ne in pace, nu mai vorbiti de suporteri … la ce sa ne tot varsam noi nervii aiurea … eu unul m-am saturat , doar promisiuni si bataie de joc !!!

Doru a spus: (februarie 12th, 2016 at 11:51 )

Si ne mai miram ca rad miticii de noi.

Eco! a spus: (februarie 12th, 2016 at 12:07 )

Bai stai linistit ca te-am inteles – ca doar vorbim aceeasi limba (always:) – problema e ca astia s-au facut mici de tot IAR unora chiar le-a inghetat limbuta in gurita 🙂

Precizatorul a spus: (februarie 12th, 2016 at 12:11 )

Cu Rotariu antrenor e retrogradare sigura si moarte sigura!

Cotofana a spus: (februarie 12th, 2016 at 12:25 )

@soryn
Mare dreptate ai, domnule.Problema e ca unii mari timisoreni – te las petine sa pui ghilimelele – se bucura de debandada asta de la club. E adevarat,vina nu le apartine, dar ar putea macar sa se abtina.Lasand asta, ceea ce se intampla laclub incepe sa imi aduca aminte ca acum doi ani era degringolada la fel de are. Si am retrogradat.Asa ca, cu tot palmaresul si culorile recuperate de Robu, echipa are sanse mari sa se intoarca in B. Daca se va intampla asa, proiectul e nu, iar cele cateva milioane bune de euro se dovedesc aruncate pe fereastra de primarie si cjt. Sunt curios cine va raspunde pentru acest chix in campanie.

INO a spus: (februarie 12th, 2016 at 12:47 )

NOW!NICI STANCIU NICI FLOCEA!NU TREBUIE SĂ EXISTE LA CLUB! AMÎNDOI SÎNT DE TOT KKT-UL!AFARĂ CU AMÎNDOI!ȘI DACĂ VINE UN INVESTITOR ASTA SE VA ÎNTÎMPLA ORICUM!PÎNĂ ATUNCI VICTORIE CU VOLUNTARI ȘI EVITAREA RETROGRADĂRI!HAIDE POLI TIMIȘOARA!!HAIDE!POLI!!YESSSSSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

sorin a spus: (februarie 12th, 2016 at 13:14 )

ehe, stimabilior!…ce bine că nu aţi uitat, ce bine că sunteţi pe fază…Într-adevăr, de ce a fost primit miticul aici, la Timisoara! Ce mari izbânzi a avut acest căcăcios că pe unde a umblat numai scadal şi prăduială a semănat. Acum, hai că-i de râsul curcilor, şi-a angajat soacra la club şi a dat-o afară pe altă femeie de serviciu de la spălătorie!!! Aia, soacra(!) cică îi spală şi-i calcă hainele miticului care a fost în mare scandal cu ibovnica , cu fiica noii angajate!! Greţos! Iar Robu şi ceilalţi tac din gură şi nu iau măsuri. Bungău tace, Maier râde pe la colţuri, Miculaş este habarnist şi tot aşa. Mare treabă ca MITICUL să nu facă jocul altor cluburi bucurestene! Starea de penibilitate se perpetuiază de la o zi la alta, iar noi stăm ca proştii şi asistăm cu miticul ia bani şi se plimbă pe ruta Timişoara – Bucrureşti! Cum este posibil ca tu să alungi o serie de fotbalişti înainte de apune ceva în loc!? Dacă aş fi în locul lui Robu i-aş imputa toate miticului…dar cine a verificat oare cum a făcut parvenitura contractul?… Este jenant, vor veni deciziile de la comisii, datoriile se vor înmulţi, iar noi, adică bătinaşii – polişti stăm şi privim cu râd toţi de noi. Nu suntem în satre să ne gospodăril, ne trebuie management bucurestean, pus la cale de MITICUL STANCIU, şi căriua, culmea, aproape toată presa timisoareană îi cântă în strună!!! Jignitor!

@sorin a spus: (februarie 12th, 2016 at 14:06 )

Ce iti mai place si tie sa dai din casa. De fapt, fara suparare,asta inseamna ACS Poli: angajati fara numar aiurea care nu au ce sa faca. Si neavand obiectul activitatii, ce sa faca bietii oameni?Barfesc tot ce misca prin club.

@sorin a spus: (februarie 12th, 2016 at 14:28 )

Stanciu e moldovean.

we a spus: (februarie 13th, 2016 at 09:28 )

@sorin – just perfect 🙂

Yusty Obezu a spus: (februarie 13th, 2016 at 09:53 )

huo, mue stanciu, domnul Nicolae Robu, cel mai iubit conducator, mai ales de catre fericitii posesori de multiple autorizatii de taxi, il vrea pe Florin Marin. Ca suporteri adevarati, suntem datori sa pretuim tot ce iubeste marele nostru lider, eu pana si-n saorma5xL cer sa imi fie pusi Flocia.

birlic a spus: (februarie 13th, 2016 at 10:49 )

daca ar trebui sa plece cineva ,acesta ar fi Stanciu ,in nic-un caz Marin ,daca ati observant e singurul antrenor din ultimii ani la Poli ,care a facut ceva in organizarea jocului ,noi eram obisnuiti sa aruncam toate mingile pe varfuri ,acum mai jucam si altceva dar, mai avem nevoie si de un pic de noroc ,dupa ce ne scapam de jucatori ca: zicu, goga, si altii care sunt de tipu mutu … care siau mancat malaiul

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top