Florin Marin: Poli nu retrogradeaza, dar e greu sa antrenezi jucatori neplatiti

Poli Timişoara trece printr-o perioadă nefastă din punct de vedere financiar şi al rezultatelor. Cu o singură victorie în ultimele 11 jocuri, echipa a intrat serios în hora retrogradării. Antrenorul Florin Marin a povestit, pentru deBanat.ro, despre relaţia pe care o are cu managerul sportiv Daniel Stanciu, cum e să antrenezi fără preparator fizic sau cum se poate ajunge în situaţia să fie transferaţi jucători văzuți doar pe DVD.

florin marin

Când aţi ajuns la Poli Timişoara, prima reacţie a unor suporteri a fost una contestatară la adresa dumneavoastră.
Am înţeles reacţia timişorenilor care m-au contestat la început. La fel s-a întâmplat şi cu o parte a presei locale. Cred că suporterii îşi doreau, la acea oră, un antrenor din Timişoara sau dintr-o zonă apropaiată.

Apele s-au mai liniştit după ce, în primele cinci etape, cu dumneavoastră pe banca tehnică, Poli nu a pierdut nici un joc. Mai mult, echipa a câştigat şi în faţa celor de la Steaua. Care a fost secretul?
Am început foarte bine pe banca tehnică a lui Poli, prin acea serie de cinci jocuri în care nu am pierdut. În momentul în care am fost instalat antrenor la echipă, am găsit un lot de jucători de care m-am declarat mulţumit.

Totuşi, a urmat o perioadă în care echipa nu a mai avut aceleaşi rezultate. Care au fost cauzele?
Voi continua să fac referire la lotul găsit la Poli. Din păcate, lotul nu a fost echilibrat, chiar dacă conţinea jucători buni pentru nivelul Ligii I. Jucătorii noi nu au ajuns la timp în mandatul lui Dan Alexa, din cauza vacanţei scurte. Unii dintre ei au avut carenţe de pregătire, pentru că aceasta nu a fost uniformă.

Când au început problemele?
Când echipa a fost programată să joace din trei în trei zile. Din cauza carenţelor de pregătire, au început să apară accidentările. După cele cinci etape în care nu am pierdut, nu am mai putut să alcătuiesc echipa cum îmi doream, fiind obligat, din cauza accidentărilor, să apelez la numeroase schimbări în primul „11”, ceea ce a făcut ca echipa să sufere la capitolul omogenitate şi relaţii de joc.

Situaţia jucătorilor sosiţi cu întârziere din timpul mandatului lui Dan Alexa se repetă şi în această iarnă. Nu au venit cam târziu cei mai mulţi dintre jucătorii transferaţi?
Aşa este, situaţia nu s-a schimbat în acest sens. Eu am solicitat conducerii clubului să-i am în lot pe jucătorii noi de la începutul pregătiorilor, în 8 ianuarie. S-a luat legătura cu mai mulţi jucători români pe care am fi dorit să-i aducem la Poli, dar nu s-a putut din punct de vedere financiar. Unii dintre ei, chiar dacă au acceptat condiţiile financiare, s-au arătat nemulţumiţi de clauzele contractuale. Ei ne-ar fi putut ajuta mai mult, cunoscând foarte bine campionatul României. În aceste condiţii am fost nevoiţi să apelăm din nou la piaţa externă.

Aţi transferat jucători după ce i-aţi văzut pe DVD?
Eu nu sunt adeptul jucătorilor transferaţi după înregistrări. Jucătorul pe care îl doreşti trebuie văzut pe viu măcar o dată. Dar, din păcate, în momentul în care ai probleme financiare, eşti nevoit să faci şi astfel de compromisuri.

Dintre jucătorii transferaţi până acum, câţi au venit în urma solicitărilor dumneavoastră?
Doar unul. Este vorba despre atacantul Prince Rajcomar, acesta sosind la Timişoara prin intermediul firmei de impresariat condusă de Mircea Sandu. Ceilalţi jucători noi mi-au fost propuşi de Daniel Stanciu. Eu i-am urmărit pe DVD, iar decizia în ceea ce priveşte achiziţia lor am luat-o împreună cu managerul sportiv.

Omogenitatea va avea de suferit, mai ales că cei mai mulţi dintre jucătorii noi nu au fost cu echipa în cantonamentul din Turcia?
Se poate spune şi aşa, dar sunt jucători de calitate, am încredere că vor avea evoluţii bune după ce se vor acomoda aici. În Turcia am stat în vreo 14 jucători, pentru că Elek, Goga, Henrique sau Doman nu s-au putut antrena din cauza accidentărilor. Au fost programate jocuri din două în două zile şi două antrenamente pe zi, perioadă în care jucătorii au fost suprasolicitaţi.

Florin Marin antrenor ACS Poli Timisoara 02

Fotbaliştii proveniţi din propria pepinieră nu ar merita mai multe şanse?
Poli are în lot mai mulţi tineri de perspectivă. Mă refer aici la portarii Rusu şi Contra şi la jucătorii de câmp Fridrich, Sântean, Mailat sau Sorescu. Mai sunt şi alţi juniori care pot face obiectul primei echipe. Jucătorii tineri trebuie promovaţi pe un fond de rezultate pozitive, astfel vor intra mai bine în echipă. Acum, în lipsa rezultatelor, e mai greu să-i aruncăm în luptă.

Clubul a pus pe făraş în această iarnă un număr semnificativ de jucători. Cine a decis că aceştia nu mai pot ajuta echipa?
Lista cu jucătorii disponibilizaţi a fost aprobată de managerul Daniel Stanciu şi de conducerea clubului, după ce eu şi colegii mei din staff-ul tehnic am hotărât ce jucători nu mai fac obiectul îndeplinirii obiectivului în acest sezon.

De ce aţi renunţat şi la portarul Sascha Kirschstein?
Kirschstein a primit mai multe şanse şi ar fi trebuit să demonstreze că poate câştiga puncte pentru echipă prin intervenţiile sale. Forma portarului din Germania a fost oscilantă, acesta având prestaţii bune, dar în unele jocuri a gafat nepermis pentru experienţa şi valoarea lui.

Iar neamţul a fost înlocuit în poartă cu… doi portari, ambii transferaţi în această iarnă, chiar dacă în lot se mai regăsesc Cătălin Smaranda şi Daniel Rusu.
Mi-am dorit un portar mai valoros. Chiar dacă Ram Strauss şi Lys Gomis, cei doi portari transferaţi în această perioadă, nu au evoluat foarte mult în ultimele luni, au calitate. Gomis este un produs al şcolii italiene de portari, recunoscută în toată lumea. Am încredere şi în Smaranda şi Rusu. Cei patru portari se vor bate pe un post de titular.

Cum e să antrenezi fără preparator fizic?
La începutul anului am rămas fără preparatorul fizic Mihai Alexandru, care a ales să nu mai colaboreze cu clubul nostru din princina programului prea încărcat. Preparatorul fizic este foarte important în angrenajul unei echipe de fotbal. Sper să colaborăm cu un nou preparator fizic cât mai repede, pentru că avem o problemă din acest punct de vedere.

>Să vorbim despre relaţia cu managerul sportiv Daniel Stanciu. S-a speculat că nu mai aveţi dialog. Cât este de adevărat?
Îi mulţumesc lui Daniel Stanciu, el e cel care a insistat să fiu instalat antrenor la Poli Timişoara. Discuţiile care au apărut pe parcurs s-au datorat rezultatelor mai puţin bune din ultima perioadă, despre care am avut opinii diferite. Discuţii au fost şi despre lista de jucători disponibilizaţi, dar vorbim despre păreri diferite, nu şi tensionate. Cât despre lipsa dialogului cu Daniel Stanciu, vă pot spune că ultima dată am vorbit cu el ieri (n.r. – 16 februarie).

Poli are doar o victorie în ultimele 11 etape. Lipsa rezultatelor din retur v-a făcut să vă gândiţi la o eventuală demisie?
Sunt la Timişoara de jumătate de an. Am venit aici cu gândul de a construi o echipă valoroasă, pentru că Timişoara merită acest lucru. Sunt conştient că rezultatele din ultima vreme nu sunt cele pe care le-am fi dorit, dar nu antrenorul este vinovat pentru aceste contraperformanţe, ci toţi cei care suntem implicaţi la nivelul clubului, de la conducere, staff tehnic până la jucători. Nu sunt genul de antrenor care să renunţe chiar aşa de uşor. Am venit la Timişoara într-un moment delicat, pentru a ajuta această echipă. Nu am condiţionat că vreau propriul staff şi am acceptat să colaborez cu oameni de fotbal de pe plan local. Nu îmi pare rău, pentru că avem o colaborare foarte bună. Avem nevoie doar de timp pentru a ne îndeplini obiectivul.

Retrogradează Poli Timişoara la finalul sezonului?
Nu! Dacă voi avea linişte şi vor fi rezolvate problemele financiare de la club, echipa nu va retrograda. Este foarte greu să antrenezi jucători neplătiţi.

Să încheiem pe un ton mai relaxat. Când aţi fost îmbrăcat ultima dată în costum?
Nici nu mai ştiu… Eu ies extrem de rar în oraş. În fiecare dimineaţă, la ora 8, sunt prezent la stadion, de unde plec seara. Sunt un tip conectat total la tot ceea ce înseamnă fenomenul fotbal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

Vlad a spus: (februarie 18th, 2016 at 10:48 )

Flocea e diplomat. In club e o debanadada totala.

INO a spus: (februarie 18th, 2016 at 11:49 )

NOW!AȘA ÎNSEAMNĂ CĂ LE-O TRAGEM LA ȘOLDOVENY SÎMBĂTĂ!?CĂ DE ȘOLDOVENCY MA OCUP EU BREE!!DIRLAI!DIRLY!DA!HAI POLI MARINE BATEȚI LA IAȘI ȘI PETROLUL!AVEȚI NEVOIE DE PUNCTE RETARZILOR!ECHIPA LUI NEA MARIN AȚI AJUNS DE RÎSUL LUMI! MĂCAR SĂ NU RETROGRADAȚI PÎNĂ VINE INVESTITORUL SAU INVESTITORII LA CLUB!!HAI VICTORIE! HAIDE POLI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

++ a spus: (februarie 18th, 2016 at 12:38 )

in sfirsit, informatii din prima mina. ar trebui sa urmeze Stanciu, poate are si el ceva de spus.
in paranteza, nu cred ca punctele putine la numar sint doar din cauza ca jucatorii sint neplatiti. greseala cu 5-6 portari e evidenta, faptul ca nu avem nici macar un singur atacant intr-un meci decisiv cu Voluntariul, iar Cordoba e trimis acasa in Spania e tot clara. la fel de clar e ca nu avem fundasi centrali necesari, Scuti e depasit si Cinu lovit+cartoane galbene cit cuprinde. amindoi sint lenti si au carente de pozitie, la meciul cu Voluntari s-a vazut ca un fundas lateral advers cu un cap mai mic decit amindoi marca din careul mic, intre cei doi. dealtfel Spahia, fundasul central de la Voluntari, cel ce la tinut pe Barbut, a fost la trialul organizat de Sunda acum doi ani, a intrat in discutii, dar n-au fost bani pentru el. daca improvizatia cu Melinte va continua, il va aiuri de tot, nici el nu mai stie unde si ce joaca. faptul ca Zicu joaca cu conditia fizica si kg. pe care le are titular e tot opera lui FM. poate sa-l pupe cit vrea, dar fotbal cu kg. astea nu se poate juca si nu cred ca le va da jos. faptul ca au fost adusi si tinuti doi jucatori terminati ca Goga si Zicu in atac va duce la probleme mari, datorate in acest caz lui Stanciu. si ar mai fi Belu, tot mai dezamagitor, un joc bezmetic in atac unde nu marca nici din 2, 4 sau 6 m, cum a aratat in ultimul meci, cu centrari slabe si cu un joc de aparare mediocru, lipseste o concurenta cit de cit. la intrebarea cu retrogradarea, inteleg ca dorinta sa e sa nu retrogradeze, dar pericolul e imens, mai ales cu el ca antrenor, sorry. daca privim rezultatele, ele sint tot mai slabe cu cit i-a antrenat mai mult iar schimbarile de jucatori in timpul meciului nu sint punctul sau forte. cu faptul ca se joaca putin mai bine fotbal nu poti sa-ti cumperi nimic.
la sfirsit, iarasi Robu, fara bani nu exista nici fotbal.

$$$ a spus: (februarie 18th, 2016 at 12:53 )

Fara bani nu ai cum sa faci performanta, e perfect adevarat. Dar de ce nu se merge pe mana jucatorilor tineri ca Sorescu, Sintean sau Mailat. Astia nu cred ca sunt sub jucatorii transferati din Spania si Olanda. Postul de portar e mai delicat, dar nu stiu daca ultimii doi portari sunt peste Kirschstein.

wtp a spus: (februarie 18th, 2016 at 13:33 )

Pe Prossport scrie ca Multescu e noul antrenor,dar s-ar putea ca numai de la meciul cu Petrolul sa fie instalat.

pif a spus: (februarie 18th, 2016 at 22:15 )

acum trebuie unul care a mai fost in situatia asta si a mai scapat echipe de la retrogradare, ca acolo sintem. in toate campionatele sint astfel de antrenori, ar fi gresit sa se astepte prea mult. in locul oficialilor lui ACS Poli nu l-as schimba pe antrenor doar in cazul in care obtine 3 puncte la Iasi. atunci ar arata ca are ceva de spus in situatia asta, altfel mai bine se duce.

@$$$ a spus: (februarie 18th, 2016 at 22:52 )

ai dreptate, dar realitatea e alta din pacate. jucatorii astia pe care ii mentionezi Sorescu, Sintean si Mailat sint juniori talentati care insa nu fac fata unei lupte impotriva retrogradarii, nici experienta Ligii 2 nu o au. ei fac parte din lot pt. ca unii ca primarul Robu vrea jucatori locali in echipa si are dreptate cu dorinta asta. problema e in alta parte, daca ne uitam la ce jucatori sint produsi de „fabricile” locale si care au jucat la Poli recent atunci astia sint Popovici, Poparadu, Barbut, Boldea e de la Oravita si e un jucator atipic in sensul ca nu a prea jucat ca junior. ar mai fi Scutaru, dar el e mai mult de la Resita si Belu. de Popovici, nu sint multe de spus, a jucat putin si fara succes, in schimb a fost mult timp pe statul de plata a clubului, Poparadu a mai adus ceva, dar nu mult, Barbut a debutat bine, dar handicapul celor 1,XX m sint evidente si se chinuie sa-i compenseze+ca mai are de lucrat la finalizare, nu prea e un stricker, cum zic englezii. pe Belu nu-l mai vad sa progreseze si am impresia ca se lupta cu situatia de a fi macar un jucator decent de Liga 1.astia sint cei care au jucat la Poli, pe urma sint cei care sint dati sau sint luati fara ca clubul sa vrea de alte cluburi romanesti ca Dinamo de ex. sau Arsenal cu Vlad. Rezumatul e ca cluburile de juniori locale nu produc jucatori tineri, de 17-18 ani destul de buni tehnic si cu pregatire tactica si cu un fizic si corespunzator pentru a fi folositi fara complicatii in Liga 1. asta e un adevar clar si ar trebui sa dea de gindit acolo unde sa incearca treaba asta, la LPS Banatul si la ACS Poli.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Top