In sfarsit, PSD are candidat pentru Primaria Timisoara: Birsasteanu vs. Robu, pe 5 iunie!

PSD Timiș are, în sfârșit, un candidat pentru Primăria Timișoara. Este vorba despre deputatul Florică Bîrsășteanu, care este de câteva zile și președintele interimar al PSD Timișoara. Șeful PSD Timiș, Sorin Grindeanu, spune că mai e nevoie doar ca această candidatură să fie oficializată.

Floin Barsasteanu cadidat PSD 2

PSD Timiș a făcut, de la jumătatea lui 2015, tot felul de anunțuri legate de persoana pe care o va înainta în lupta pentru Primăria Timișoara. Inițial a fost vorba despre patru potențiali candidați: Sorin Grindeanu – președinte PSD Timiș, Sebastian Răducanu – fost președinte PSD Timișoara, Marius Craina – directorul Spitalului Județean Timișoara și Florică Bîrsășteanu -deputat și președinte interimar al PSD Timișoara. Anunțul oficial legat de numele celui care va încerca să-l trimită înapoi la catedră pe actualul primar Nicolae Robu n-a fost făcut nici până acum. S-a invocat un sondaj foarte serios, care să dea cel mai potrivit contracandidat pentru liberal.

La finele lunii ianuarie, PSD-iștii anunțau că, potrivit acestui sondaj, cei mai bine clasați ar fi deputatul Florică Bîrsășteanu și Marius Craina, urmând să fie desemnat unul dintre cei doi. Potrivit unor surse din partid, pe primul loc în sondaj a fost, de fapt, la o distanță apreciabilă, Sorin Grindeanu, urmat de Bîrsășteanu și Răducanu, Craina fiind abia pe patru. Miercuri, Grindeanu a dezlegat, pentru deBanat.ro, misterul. „Noi avem candidat. În principiu îl cam știți toți, e normal. Ce s-o mai întoarcem atât? Dacă vreți, o să anunțăm și în cadru festiv. În principiu e Florin (n.r. – Florică Bîrsășteanu), dar trebuie parcursele etapele normale, și anume validare în Biroul Municipal și sigur validarea lui și a altora la nivel județean. În cazul cazul candidatului pentru primărie, trebuie să existe și validare la nivel național”, ne-a declarat Grindeanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Alex B a spus: (februarie 10th, 2016 at 18:04 )

Asta e marul otravit pe care il primeste Barsasteanu din partea lui Grindeanu. Daca nu e asa, Barsasteanu va fi lasat sa-si faca singur echipa de viitori consilieri locali. Crede cineva ca va fi lasat?

INO a spus: (februarie 10th, 2016 at 18:15 )

NOW!ROBU NU SE TEME!DAR NU ÎI ESTE TOTUNA!ÎNSĂ CINE AR ALEGE UN PSD-IST! NIMENI CARE ȘTIE CĂ ACEST PARTID A DISTRUS ROMÂNIA CU POLITICA DE CURVĂ A LOR!ALEGȚI ROBU NU PSD-UL!YESSSSSSSS!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Anca S. a spus: (februarie 10th, 2016 at 19:35 )

Florin, mare greseala faci ! In plus, eu abia asteptam sa il votez pe Craina . Acum ce ma fac !?

radiologul a spus: (februarie 10th, 2016 at 20:55 )

Medicul radiolog o sa analizeze CT-ul (capul tare dat cu gel estompator) a lui Robu și o sa pună un diagnostic pe care îl știm defapt cu toții, cu capul:
– “Personajul ajunge să își dezvolte un soi de narcisism malign”;
– ”În spatele agresivității stă frica”;
– “Limbaj politic nepotrivit, înțesat cu o agresivitate excesivă”

anteconbega a spus: (februarie 11th, 2016 at 06:42 )

Ne-am ales încă patru ani cu Robu pe creier. Bravo, Grindene! Făcurăţi rahatul praf, ca să vorbim pe limba lui nea Florică Doftoru. Vorba Revoluţiei: îl vrem pe Bălan, că e bănăţean!

bau bau a spus: (februarie 11th, 2016 at 09:04 )

Barsasteanu e mai bun decat Craina, dar nu are nicio sansa in fata lui Robu. Daca asta a fost strategia PSD, cu lalaiala din ultimele saptamani, a fost gresita.

Daltonistu de serviciu a spus: (februarie 11th, 2016 at 09:37 )

Sa nu uitam ca Baesasteanu l-a batut indirect pe Robu chiar pe colegiul lui. Va amintiti ce bataie i-a tras Barsasteanu lui Coifan la alegerile pentru un mandat in Parlament? Se intampla chiar pe colegiul primarului. E de urmarit cat de curiosi sunt pesedistii tineri sa castige Barasasteanu. Cand a candidat la Parlament l-au sustinut.

de savoya a spus: (februarie 11th, 2016 at 10:41 )

Dr.Barsasteanu e de departe cea mai buna alegere a PSD.Pacat ca au ezitat atit cu aceasta nominalizare,s-au pierdut timpi importanti.Chiar si asa Robu e de batut!Cu o campanie inteligenta,condusa de profesionisti si nu de politruci Dr Barsasteanu poate lejer castiga.E momentul ca si electoratul sa se maturizeze si sa voteze Omul ,nu un partid sau altul!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top