Miscarea de rotatie a Pamantului, o problema inca nerezolvata de Nicolae Robu

Galileo Galilei și membrii biroului de conducere al PSD Timiș au înțeles de timpuriu că Pământul se învârte în jurul Soarelui, chiar în jurul propriei axe, dar n-au prevăzut o clipă că toată această revoluție este una prea rapidă, că va veni o vreme când primarul de Timișoara, Nicolae Robu, nu va avea suficient 24 de ore pe zi să muncească în folosul comunității. Dacă Galileo din Pisa a retractat de frica osândei, cei de la PSD persistă în greșeala de a-l da pe primar pe mâna Inspectoratului Teritorial de Muncă, pentru că l-a ținut peste program pe șoferul Vasile Paraschiv. Domnilor inchizitori de la PSD, nu aici e problema, că omul a muncit peste program și că s-a încălcat legea. De când încălcarea legii este o problemă de viață și de moarte pentru PSD? Toată chestiunea cu stahanovismul lui Nicolae Robu și persecuția lui Vasile Paraschiv trebuie legată de eficiență și performanță.

Este Nicolae Robu performant? Dar performanțele pe care le are raportate la un interval de timp trădează cumva o eficiență în muncă? Nicidecum. Aici trebuie să apese PSD în misiunea sa electorală din acest an. Când zice Nicolae Robu că a îndeplinit 180% dintre promisiunile sale electorale ale anului 2012, că a plantat atâtea panseluțe, a sădit atâția pomișori, a asfaltat atâtea străzi, hop și PSD cu calculul. Păi dacă primarul a muncit 21 de luni din 12, adică mai mult cu nouă pe an față de cât prevede astrofizica, atunci omul a făcut tot ce a făcut nu într-un mandat, cum a promis, ci în aproape două mandate. Ceea ce nu e corect. Ce, la fotbal te lasă să joci mai multe minute, dacă nu dai gol în alea 90 regulamentare? Calculatoriștii și ciberneticienii PSD vor scoate un program care să verifice cât ar fi făcut edilul într-un mandat cu 240 zile lucrătoare pe an, opt ore pe zi. Avem un pasaj Michelangelo, bagi datele și ce iese?

Că Nicolae Robu într-un mandat ar fi făcut numai 0,6 pasaj Michelangelo, numai 0,2 sala de sport a Politehnicii, 0,7 din licitatie pentru pasajele Jiul și Popa Șapcă, jumătate din „Cea Mai Poli Dintre Toate Poli” și așa mai departe. Ba mai mult, dacă chiar vrei să te răzbuni pe liberal, iei lista cu promisiuni și poți calcula foarte ușor în câte mandate ar fi fost făcute toate cele dacă, la Primăria Timișoara, edilul șef muncea numai opt ore? Și vei vedea că, dacă nu-l chinuia pe Vasile și dacă nu făcea pe „fanaticul muncii”, primarul Robu rezolva mai nimic din ce făgăduia populației. Nu în asta constă măiestria, dom’le Robu! Aia era performanță, să faci grămada aia de programe europene în jumătate din programul de lucru, nu stând peste program. Normal că e frustrant pentru PSD să vadă cum adversarul politic umblă cu șmecherii din astea. Păi Titu Bojin nu făcea și el măcar un proiect european dacă stătea 17 ore la lucru?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

anteconbega a spus: (februarie 24th, 2016 at 08:11 )

Dacă Titu l-ar fi pus la muncă pe navetistul Dobra, altfel ar fi mers lucururile la C.J T. Poate chiar mai prost!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top