Robu: Stoia este un PSD-ist pe care-l vorbesc de bine, pentru ca merita!

De la „incapabil intelectual să ocupe funcția de viceprimar”, la mulțumiri publice, pentru că a votat bugetul și își vede de treabă. E drumul pe care l-a străbătut, în mai puțin de doi ani și jumătate, social-democratul Traian Stoia, în opinia primarului Nicolae Robu.

robu si stoia

În noiembrie 2013, când USL începuse să dea semne de boală, primarul Nicolae Robu se declara total nemulțumit de colaborarea cu „vicele” social-democrat Traian Stoia. „A lansat o mulţime de calomnii la adresa mea, o mulţime de neadevăruri (…) Pot vorbi de abuzuri, pentru că un viceprimar are un mandat dat prin dispoziţie a primarului, cu atribuţii, şi nu are voie să facă ce-l taie capul. Traian Stoia procedează – pentru că asta este mentalitatea se pare – în cel mai primitiv stil comunist, specific perioadei de dictatură a proletariatului, sau dacă vrem, în stilul în care au acţionat legionarii”, spunea Robu. Edilul spera ca partenerii de la vremea respectivă, cei din PSD, să înțeleagă că Stoia „nu are capacitatea intelectuală de a fi viceprimar al Timişoarei”.

De atunci, Robu i-a luat… secretarele lui Stoia, i-a tăiat și din responsabilități, dar, de ceva luni, armonia pare să se fi reinstalat pe CD Loga 1. La ultimul plen, „vicele” social-democrat a votat în favoarea bugetului local, în totală contradicție cu restul colegilor săi. Robu i-a mulțumit public, vineri, pentru atitudine. „Eu am tăria să spun, și nu e prima oară când o fac, că de multă vreme încoace viceprimarul Traian Stoia se comportă foarte responsabil în funcția de viceprimar și-și onorează poziția pe care o ocupă. Este un PSD-ist pe care-l vorbesc de bine, pentru că am motive să o fac (…) Acum nu pot decât să-l laud încă o dată pentru faptul că a avut tăria să voteze împotriva sarcinilor de partid, a votat pentru Timișoara (…) La fel, îi mulțumesc și îl laud pe Flavius Boncea, care și el a înțeles că nu ne putem juca așa cu bugetul Timișoarei numai pentru că ne șoptește cineva”, a spus primarul.

Întrebat cum a fost… drumul de la „incapabil intelectual” la laude, Nicolae Robu a explicat prompt. „V-am mai spus și altă dată că Traian Stoia nu a mai făcut lucruri care să mă deranjeze, lucrurile care să-i arate lipsa de loialitate față de echipa din care face parte. V-am mai spus că i-am dat sarcini punctuale și s-a achitat de ele”, a afirmat edilul. Capitolul „secretară pentru Stoia” nu este încă rezolvat, dar nu din vina lui Robu. „Pe cele două secretare pe care le-am luat nu le-am dat înapoi, pentru că ele fac alte munci decât cele de secretariat, în primărie. Sunt foarte necesare, nu numai utile la Direcția Tehnică, de unde era detașate. I-am spus că putem să facem o angajare dacă dorește să aibă o secretară, pentru că merită să aibă una. I-am spus că putem din interior, dacă identificăm o persoană din interior (…) Dânsul a decis că se descurcă, dar că apreciază propunerea pe care am făcut-o”, a conchis primarul Timișoarei.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

La€ Baro$$anu a spus: (februarie 5th, 2016 at 18:11 )

Traian e băiat fain, mi-a făcut cunoștință cu Fratzii, un domn generos care a zis ca nu o sa fie zgârcit in campanie.

V.V.D.Toth a spus: (februarie 6th, 2016 at 07:14 )

….daca nu va fi dat afara din PSD cu suturi in cur acest nefericit individ atunci e clar cine patroneaza pesedeul local … si atunci sa nu va mai prind pe la usa mea in campanie ……….

anteconbega a spus: (februarie 6th, 2016 at 08:02 )

Dacă bocsigarul Robu câştigă alegerile, urmând ca în următorul mandat să spargă, în paroxismul său edilitar să spargă tot oraşul, Traian Stoia are pregătit un loc călduţ de consilier personal al Robului, plătit din bani publici. Precedent a existat între 2004-2008, cînd fostul preşedinte al C.J. Timiş a devenit consilier personal al noului preşedinte.

yxsman a spus: (februarie 6th, 2016 at 13:36 )

Si Lae si Trainel au acelasi caracter: infect. Cine se aseamana se aduna. I se rupe lui Stoia de PSD si de Grindeanu, iar lui Lae de timisoreni: Bani sa iasa, daca nu curge, pica… Doi smecheri: unul trantor de profesie toata viata lui, altul cu tulburali la clopotel…

V.V.D.Toth a spus: (februarie 6th, 2016 at 16:51 )

Tradarea lu’ mosh tăgârţă va provoca cutremur in PSD Timisoara. O sa vedeti. Stati pe fir.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz si Cristian Moș

Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”

Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Top