Teatrul Merlin vrea sa intre in viata adolescentilor: Profu’ de Religie deschide usa

Teatrul Merlin a primit eticheta de spațiu cultural pentru copii, însă, spun reprezentanții instituției, este vorba despre mult mai mult! El adresează și tinerilor, pentru care pregătește spectacole îndrăznețe, despre problemele reale cu care se confruntă adolescenții în viața de zi cu zi. Deja s-a făcut un prim pas, iar în martie va avea loc premiera spectacolului „Profu’ de Religie”.

merlin

„Încă se crede în oraș că Teatrul Merlin este doar un teatru de păpuși. «Merlin» se adresează însă unui public mult mai larg”, spune directorul instituției, Laurențiu Pleșa. Această idee o împărtășesc și alți reprezentanți ai Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin”, care doresc să le aducă adolescenților din Timișoara spectacole despre subiecte reale, contemporane și care să fie de interes pentru generația lor. Un prim pas s-a făcut deja. Este vorba despre spectacolul „Profu’ de Religie”, care va avea premiera pe 1 martie. Este vorba despre un produs care aduce în prim-plan un subiect actual. Textul îi aparține Mihaelei Michailov, iar spectacolul este regizat de Mihaela Lichiardopol.

„Eu m-am dus spre text, în sensul că eu caut texte pentru tineri. La Național (n.r. – Teatrul Național din Timișoara) mi-am propus să aduc texte care să se adreseze tinerilor de peste 20 de ani până la «tinerii» de 90 de ani. La «Merlin» caut texte pentru un eșantion de vârstă care e cumva suspendat, între copiii care nu mai vin la teatrul de păpuși și tineri care merg deja la Național. E un eșantion uitat și de părinți, și de profesori și ne trezim că ei sunt pe undeva uitați. Ne trezim cu ei pe la 18 ani și nu mai știm ce să facem cu ei, sunt de neînțeles și spunem că ei sunt de vină. Eu nu cred că e vorba de asta. E vorba de părinți care pleacă la muncă și înțeleg asta, dar nu cred că e bine să lăsăm copiii singuri. Dacă am făcut copii trebuie să avem grijă de ei. Dacă ne-am făcut educatori trebuie să-i educăm dincolo de matematică, biologie sau religie. (…) E nevoie de un limbaj contemporan. Un subiect al lor, fără femei de 40 de ani părăsite de bărbați. E nevoie de subiectele lor: relația cu profesori, cu părinții, cu sexul”, spune Mihaela Lichiardopol. Aceasta vrea ca, alături de cei de la Teatrul Merlin, să organizeze întâlniri între elevii de liceu, profesori, părinți și psihologi pentru a discuta despre subiectele care-i interesează pe tineri și pentru a putea să-i educe pe adolescenți în acest sens. Aceste workshopuri ar putea să scoată la lumină… viitori dramaturgi. „Poate ajungem să ne creăm viitor dramaturgi. Vin ei, vorbim și facem un text, apoi îl montăm. Nu trebuie să fie un text dramatic puternic”, a conchis Lichiardopol. (sursa foto: www.facebook.com/Alin Zelenco

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Samotrakus a spus: (februarie 10th, 2016 at 17:55 )

Ideea e superba.Felicitari,Mihaela Lichiardopol!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top