Categories: Cultura

Garana Jazz Festival isi dezvaluie artistii: nordicii invadeaza din nou Poiana Lupului

Yuri Honing Acoustic Quartet, Enrico Rava, Kari Ikonen Trio și Magnus Öström Band. Încă o parte din „magicienii” care vor da viață scenei din Poiana Lupului, la ediția cu numărul 20 a Festivalului de Jazz de la Gărâna. În total, vor fi 80 de artiști, iar surprizele se dezvăluie una câte una.

Ediţia 20 a Festivalului de Jazz de la Gărâna va avea loc în perioada 7-11 iulie, în trei locuri cu poveste: Hanul La Răscruce – spaţiul în care a avut loc prima ediţie a evenimentului în anul 1997, Poiana Lupului – gazda celor mai recente ediţii şi Biserica Catolică din Văliug. Primii artiști confirmați: Food, Nils Petter Molvær și Louis Sclavis Trio. Lor li se adaugă acum Yuri Honing Acoustic Quartet, Enrico Rava, Kari Ikonen Trio și Magnus Öström Band.

Olandezul Yuri Honing, unul dintre cei mai creativi și îndrăzneți saxofoniști ai momentului, vine la Gărâna alături de quartetul format din Wolfert Brederode (pian), Gulli Gudmundsson (bass) și Joost Lijbaart (tobe). Honing are la activ o discografie cu 40 de titluri, dar, dincolo de orice, el a reușit să-și cucerească publicul cu un mix neconvențional de pop contemporan, muzică clasică și influențe arhaice. Reprezentant al jazz-ului italian, trompetistul și compozitorul Enrico Rava este prezența efervescentă a festivalului. Un performance care mixează lirismul cu stilul free-avantgarde și uptempo, alături de Enrico Morello (tobe), Gabriele Evangelista (bas) și Francesco Diodati (chitară). Kari Ikonen Trio, un grup cu origini finlandeze și armene, a reușit să dea un suflu original clasicului trio pentru pian. Frumusețea și energia reies din fiecare piesă cântată de Kari Ikonen (pian), Ara Yaralyan (bas) și Markku Ounaskari (tobe). Magnus Öström Band (Suedia) este trupa unui fost membru al grupului revoluționar E.S.T, care și-a dedicat ultimii ani din viață unui manifest sonor ce demonstrează că muzica poate vindeca rănile profunde. Öström vine pentru a doua oară la Gărâna.

Biletele pentru Gărâna Jazz Festival 2016 vor putea fi achiziţionate online începând cu luna aprilie şi pe toată perioada festivalului din Poiana Lupului. Mai multe informaţii vor fi disponibile în curând aici. Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna este organizat de Fundaţia Culturală Jazz Banat și, în ultimii 20 de ani, peste 50.000 de spectatori şi artişti cu renume internaţional au împărtăşit experienţa muzicii jazz ascultată sub cerul liber în micul sat din inima Banatului.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

9 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

11 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

12 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

12 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

13 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

13 ore ago