Golul lui Nuno Flocea

Las specialiștilor misia de a cuatifica greșelile de antrenor ale lui Florin Marin, de teamă să nu fiu catalogat chibiț nepriceput. Unii spun că schimbarea lui Belu la Craiova cu Abel a lăsat vraiște în flancul drept al apărării poliste, de parcă până atunci oltenii nu tot din acea zonă își porneau atacurile. Apoi, că scoaterea lui Scutaru și O. Popescu în finalul meciului cu CFR Cluj au fost greșelile capitale care ne-au făcut să pierdem două puncte prețioase acasă. Că a fost de acord să-i transfere pe Pisas, Rajcomar, Jenkins și alții despre care nu vom mai auzi nimic până în vară, lăsând juniorii de perspectivă să se gândească la alte echipe, cum ar fi Dinamo sau Viitorul. Și am putea continua cu exemplele despre cum nu se conduce, cum se manageriază sau cum se antrenează un club și o echipă de fotbal de primă ligă.

Poli nu mai are patronat de când cu interdicția de finanțare venită de la Curtea de Conturi. Însă și dacă ar fi avut, Nicolae Robu tot ar fi dat-o strategic cu menajarea sensibilităților. Chiar dacă ar fi negociat cu o sută de antrenori, primarul ar fi declarat că jocul merge bine, că antrenorul este asigurat de poziția sa și că stabilitatea la club e deosebit de necesară pe final de campionat. Așa o fi. Dumnealui își asumă, la urma urmelor, colapsul sau supraviețuirea Celei mai Poli dintre toate Poli. Primarul joacă la loterie când îl susține pe Florin Marin, dar își joacă și câteva procente din propria campanie electorală. Poate nu suficiente pentru a pierde alegerile, dar cu siguranță elanul poliștilor spre urna de vot nu va mai fi același ca acum patru ani, în situația în care proiectul moare sau eșuează oricum pe gura prăpastiei. Din motive care țin sau nu de administrația locală.

O declarație radiodifuzată a lui Cosmin Contra a complicat și mai tare poziția celor care, chiar dacă nu mai finanțează, totuși răspund de echipă. Conform lui „Guriță”, la Radio Timișoara, antrenorul cu pedigree spaniol ar antrena gratis pe Poli în final de stagiune. Un gest frumos, care poate ridica moralul echipei în aceste ultime meciuri, dar care nu cred că va putea schimba mult fondul problemei. Cu pregătirea fizică făcută de „domnul Flocea”, cu transferurile parafate deja de Daniel Stanciu, „Guriță” poate insufla eventual mai multă energie, motivare jucătorilor și interes din partea publicului, ceea ce nu e puțin lucru. Dar emoția debutului va trece, iar lipsa de rezultate va aduce în discuție situația cu jucătorii neplătiți și cu memorii depuse la comisiile federale. Va fi momentul în care Cosmin Contra nu va mai putea face pe sindicalistul, ca în vremea lui Marian Iancu, din simplul motiv că a știut la ce se înhamă atunci când și-a oferit ajutorul.

Mi-aș fi dorit să-l avem antrenor pe Cosmin Contra, dar parcă nu în acest moment și nu în condițiile propuse de el. Poli are nevoie de Cosmin Contra pentru un proiect european, de lungă durată, nu pentru supraviețuire. Pentru minimum două sezoane, nu pentru zece etape, până la concretizarea unor oferte din Primera. Pentru scăparea de B nu este suficientă instalarea lui „Guriță”, iar pentru mai mult, nu depinde de el. „Guriță” își poate permite mediocritate în campionatul spaniol, unde antrenează ce i se oferă, dar în micul nostru fotbal ambițile sale trebuie să fie mult mai înalte. Îi poate promite primarul Robu așa ceva lui Cosmin Contra? Va fi în stare administrația locală să treacă în pauza de vară de colapsul organizatoric de după decizia Curții de Conturi? Acel plan B de care vorbea edilul Timișoarei chiar există sau e o Fata Morgana cu atleți ghanezi? Ori poate chiar retrogradarea va fi un plan B în actualele condiții financiare și legislative din sportul românesc?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

carmen a spus: (martie 21st, 2016 at 12:34 )

Lasati…cu Maretele Planuri Cincinale! Sa vina Contra si sa shada pe banca daca vrea! Ce va pasa acum de Robu, promisiunile vin dupa…Ca doar Contra si-a facut turul lumii putem sa-l chemam Alam Gir si hhhhhhhha vazut „che tutto il mondo e’ paese” mai ales Tsepe si Tsepe! Daca vrea sa dea de pomana acolo la Poli, sa dea, poate sunteti Invidiosi…Dupa se va vedea cand se vor recupera proprietatile din Maroc, Tunis si Algeria vor curge banii si vor fi performante! Va faceti ca Nu intelegeti!

INO a spus: (martie 21st, 2016 at 12:41 )

NOW! ESTE CLAR! ECHIPA ARE NEVOIE DE UN ANTRENOR DECI! PĂZEA ROBU LANE PE CINE ADUCI SAU SA ZIS CU PLETELE TALE! AI DEJA O LISTĂ DATĂ! CONTRA, GRIGORAȘ, MULȚESCU, NU ANDONE, NU DORINEL NE KK PE EI. STANCIU AFARĂ ȘI SĂ DISPARĂ TOȚI INCOMPETENȚI!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

soryn a spus: (martie 21st, 2016 at 12:42 )

daca intradevar cosmin a afirmat ca vine la poli pe gratis sa ajute echipa si nu il aduci la echipa, asta insemna un singur lucru: se doreste retrogradarea acestei poli cea mai poli si se doreste unirea celor doua poli … alta explicatie nu exista.
Da, e foarte posibil sa fie deja prea tarziu si pentru cosmin sa mai faca ceva, dar la ora actuala ar fi singurul care ar avea o sansa, nu dorinel, nu andone, nu multescu sau velcea.
Daca ar veni cosmin, si daca echipa asta ar juca fotbal, lumea ar veni alaturi de echipa, eu unul as veni, pentru ca vreau sa vad echipa asta cum ataca, da sa pierdem dar nu cu trei sfert de echipa pe linia portii.

PS: am si eu o intrebare, poate inteleg eu mai greu lucrurile, dar de ce nu s-a facut aceiasi operatiune si la fotbal, ca la celelalte sporturi? acest scm? eu unul nu am inteles… de aici si ideea cu dorinta retrogradarii sau mai bine zis a desfintarii acestui acs…

Popo a spus: (martie 21st, 2016 at 13:05 )

Contra e la Timișoara. E chiar așa de greu să îl caute onor conducerea orașului ??? Aaa, ca nu le va conveni unora din club gen Maier sau Miculas asta e altceva. Pai da, Cosmin va veni cu Micsa și asta îi va deranja. Le va taia macaroana…. Afară toți incompetenții și lingăii.

mihai constantin a spus: (martie 21st, 2016 at 14:54 )

Nu inteleg cine este Nuno???E un prenume portughez,si n-avem asa ceva la Poli! Era minunat daca existau citiva Nuno(adica portughezi),asa cum a procedat CFR Cluj,mai mereu,de cind e in A.!Portughezii sunt cei mai ieftini si talentati din Europa(sigur ca nu putem aduce jucatori fruntasi de la ei,dar din a 2-a jumatate a primei ligi,ar fi fost cit se poate de o.k.,in loc de spanioli din ligile 2 sau 3!).Rezultatele excelente ale Clujului,fara cheltuieli uriase,ar fi trebuit sa dea de gindit conducerii,iar asa cum au procedat diriguitorii,a fost total gresit,cheltuiala destula si rezultate proaste,daca aduci ciurucuri de fotbalisti,care sunt majoritatea,mult sub nivelul mediu al lotului actual.
Conducerea e total vinovata,mult mai putzin Florin Marin,pt.ca echipa macar a jucat frumos pe perioada sa,ieseau de multe ori si 8-9 pase la rind,bune,ceea ce n-am mai vazut de mult timp la Poli,insa rezultatele au fost slabe,cel putzin in ultimele 5-6 etape.Sigur,e nevoie de alt antrenor,dar conducerea cine o schimba?Iata o intrebare retorica!

widoqq a spus: (martie 21st, 2016 at 20:19 )

Eu cred ca Panduru ar mai putea face ceva la echipa asta. Contra nu duce la `tavaleala`.

++ a spus: (martie 22nd, 2016 at 00:22 )

acest FM cel caruia i-am acordat „girul” nostru cum spune Robu s-a dovedit unul care nu scapa echipele de la retrogradare ci mai degraba le retrogradeaza el.

anteconbega a spus: (martie 22nd, 2016 at 11:53 )

ac recas ESTE poli?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim

Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției

Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei

Prim-divizionara de futsal CFR Timişoara a încheiat turul play-off-ului cu o victorie importantă, 4-2 cu Odorhei, într-un meci disputat în Sala Constantin Jude. A fost şi ultima repetiţie oficială înainte de turneul Final 4 al Cupei României care va fi găzudit în oraşul de pe Bega la începutul lunii aprilie. Revenind la joc, partida a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Repetiţie bună înainte de Final 4 din Cupă. Victorie cu Odorhei
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Jumătate dintre timișorenii care au fost somați să își dărâme vechile garaje au decis să facă singuri această operațiune. Sunt peste 120 de garaje vechi, incluse în programul Primăriei Timișoara de amenajare de noi locuri de parcare, care au fost demolate înainte de expirarea termenului de 30 de zile prevăzut în notificare, iar altele sunt...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara promite 300 de locuri de parcare și spații verzi in locul a 231 de garaje demolate
Confruntat cu decizia deja luată în ședința coaliției PNL – PSD, de a-l impune pe candidatul PSD ca și reprezentant al coaliției în lupta pentru șefia CJT, Alin Nica mai are o ultimă speranță pentru ca decizia liberalilor timișeni să fie aplicată. El speră că Biroul Politic Național va întoarce decizia luată în ședința coaliției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru Alin Nica, speranța moare ultima. El solicită Biroului Politic Național să se opună deciziei din ședința coaliției
Din primele informații ”transpirate” din ședința coaliției PSD – PNL, cele două partide au decis să aplice în Timiș soluția deja adoptată, cu un candidat comun, atât la Primăria Timișoara, oferit de PNL prin Nicolae Robu, dar și la șefia CJT, cu un candidat social-democrat. În concluzie, Alfred Simonis are liber în competiția în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămâne cum am stabilit. Coaliția a decis să aibă candidați unici la locale: PNL la Primăria Timișoara, PSD la CJ Timiș
Mai multe unități de învățământ din Timiș vor primi microbuze electrice, acestea vor fi achiziționate cu fonduri europene, prin PNRR. Mijloacele de transport ecologice vor fi livrate până la finalul acestui an. Deocamdată nu se știe unde vor ajunge acestea. Contractul de finanțare privind achiziționarea de microbuze electrice pentru elevi a fost semnat de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru achiziția a 24 de microbuze electrice, cu fonduri din PNRR, destinate județului Timiș
Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest
Top