Grapini vrea cat mai multi consilieri PPU in CJ Timis, ca sa conteze la alegerea presedintelui

PPU Timiș se pregătește intens pentru alegerile locale din vară. Organizația condusă de Maria Grapini a anunțat deja că are un candidat pentru Primăria Timișoara, însă europarlamentarul este cu ochii și pe CJ Timiș, instituție în care speră ca PPU să aibă cât mai mulți consilieri.

grapini

Partidul Puterii Umaniste Timiș, la cârma căruia se află Maria Grapini, a intrat de mult în focul pregătirilor pentru alegerile din 5 iunie. Europarlamentarul susține că deși nu va avea candidați în toate localitățile din județ, a fost foarte atentă ce fel de persoane ajung pe liste. „Am spus de la început că nu o să avem liste de candidați în toate cele 99 de localități din județul Timiș. A fost și timpul scurt, dar noi am mers pe calitatea oamenilor. Nu ascund că în localități, nu doar din județ, ci din toată țara, am fost contactată, uneori chiar de parlamentari care doreau să ni se alăture. Am analizat ce e bine: să avem număr destul ca să ne facem grup parlamentar sau să avem oameni de calitate. Pe mine m-a surprins câți parlamentari au plângeri penale și dosare penale. Am preferat să rămânem curați. Prefer să avem oameni de calitate, chiar dacă asta înseamnă că nu o să avem liste peste tot”, a declarat Grapini. Aceasta vrea ca PPU să conteze în CJ Timiș. „Avem listele pregătite pentru Consiliul Local Timișoara și pentru Consiliul Județean Timiș. Știm că la CJ alegerea președintelui se face de consilieri, așadar ar nerealist să spunem că vom avea președintele CJ, dar vrem să contăm în alegerea președintelui, votul nostru să conteze. Vom depune listă completă, suntem în campania de strângere de semnături”, a concluzionat europarlamentarul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (martie 7th, 2016 at 09:43 )

Ţara arde…

vic a spus: (martie 8th, 2016 at 09:43 )

si grapinii se piaptana…..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Top