La Poli se vede deja falimentul transferurilor de pe Youtube

Cu tot gustul amar și nervii întinși de la finalul partidei cu CFR Cluj, trebuie să recunoaștem un lucru. Și anume că Poli a făcut un meci foarte bun cu o echipă valoroasă, poate unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon. Timișorenii au jucat bine tactic, iar timp de 90 de minute clujenii n-au avut nici măcar o ocazie de gol, în pofida unei posesii mai mari. Nu mai vorbesc de faza din minutul 59, când o țară întreagă, cu excepția unui singur om, a văzut că golul lui Zicu, una dintre cele mai frumoase execuții ale campionatului, a fost perfect regulamentar. Din păcate, singurul care n-a văzut acest lucru a fost și cel mai important: tușierul George Neacșu. Dincolo de arbitrajul cumva ostil (golul doi al clujenilor, marcat mult după ce s-au terminat cele trei minute de prelungiri dictate) a fost și un ghinion incredibil. Evident, și jucătorii timișoreni au partea lor de vină, fiindcă au luat două goluri în prelungiri, fiind în superioritate numerică.

Dar altundeva vreau să ajung după acest meci de tristă amintire. De această dată, cu două excepții, antrenorul „Flocea” a folosit doar jucători din vechea gardă. Cei doi veniți în iarnă (fundașul Torres și portarul Strauss) au fost și cei mai slabi de pe teren. Strauss a greșit decisiv la primul gol, iar înaintea celui de-al doilea a degajat aiurea o minge trimisă la portar. Așadar, antrenorul a renunțat să mai bage în primul „11” experimente aduse în iarnă, gen Pissas, Rajcomar, Suarez, jucători care n-ar avea loc nici la Progresul Gătaia. Ca ei găsești mulți nu doar la Centrul de juniori al lui Poli, dar și prin Liga a IV-a județeană. Și, lucru incredibil la un club care are mari probleme financiare, sunt ținuți în afara lotului jucători precum Kirschstein, Croitoru, Poparadu, Popovici sau Boldea. Un lux pe care nu și-l permit echipe mult mai bogate, fiindcă și aceștia sunt salarizați. Au fost chiar mai mulți, dar un Curtean sau Lazăr și-au găsit echipe.

Și faptul că avem o bancă extrem de slabă s-a văzut și în momentul în care a fost nevoie de înlocuirea lui Scutaru și Ovidiu Popescu. Oricare dintre cei enumerați mai sus erau soluții mai bune decât Pissas sau Jenkins. Nu știu dacă a fost o prostie nemărginită la mijloc sau comisioanele din transferuri. Dar în această iarnă cuplul Daniel Stanciu – Florin Marin a umplut vestiarul lui Poli cu tot felul de ciurucuri luate de pe YouTube sau de la oficii de șomaj. Iar cei care mai știu ceva fotbal stau ostracizați din motive cunoscute doar de cei doi Repet, nefolosiți dar care trebuie plătiți, fiindcă altfel ne putem trezi cu penalizări. Aici nu mai încape pardon, iar cineva trebuie să intervină. Fiindcă se pare că cei doi nu s-au oprit aici, iar prin intermediul Anamariei Prodan vor să aducă și alte experimente. Nu știu cine se mai ocupă de club, fiindcă președinte nu avem. Dar dacă Stanciu e lăsat să-și facă în continuare mendrele și nu e oprit, sigur ajungem în faliment, și poate și în Liga a II-a. Apropo, săptămâna trecut, și Zicu a intrat în dizgrația lui „Flocea”. Până la urmă a jucat și a făcut poate cel mai bun meci de la revenirea lui Poli.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

soryn a spus: (martie 14th, 2016 at 18:29 )

2 lucruri ar fi de completat:
1. vi se va explica, si anume ca clubul nu mai da comisioane – corect !!!.. DAR … acuma comisionul, se „trage” direct din salaru’ jucatorului …
2. nea robu si judetu’ nu prea au ce comenta ca nu au mai dat un sfant din iulie anu trecut, deci stanciu poate face tot ce doreste pt ca el practic duce in „spate” clubul asta

….. prin urmare nimeni nu are ce sa comenteze, si daca comentezi o faci degeaba…suporterul (ala care a mai ramas) nu prea mai conteaza la aceasta poli cea mai poli … este echipa nimanui … doar numele de Timisoara mai sta stingher atunci cind sint prezentate echipele … pacat !!!

INO a spus: (martie 14th, 2016 at 21:00 )

NOW! PROBLEMA LA POLI SUNT FIGURILE DE TALENT RATAT! ÎN FELUL ĂSTA NU PUTEM CÂȘTIGA UN MECI. CHIAR DACĂ JOCUL NU A FOST RĂU. EXPERIENȚA ȘI -A SPUS CUVÂNTUL. AȘA CEVA A ADUS MULTĂ NEMULȚUMIRE ȘI TEAMĂ DE RETROGRADARE!

INO THE PERFECT SPIRIT OF TRUTH AND LIFE!

Precizatorul a spus: (martie 14th, 2016 at 21:10 )

Un articol scris la comanda, probabil. Altfel,in mod normal nimeni nu poate scrie asa o tampenie! Nu stiu cine putea face transferuri mai bune pe gratis,adica fara bani.Noroc ca nu prea se omoara nimeni sa citeasca.

teo mmusante a spus: (martie 14th, 2016 at 21:38 )

Ziarist de terasa ! Ori esti afon la fotbal ori scrii la comanda . Cel mai slab este de departe Belu iar in meciul de ieri greseala mare tactica a fost introducerea lui Jenings care a fost inexistent iar Melinte a fost dezastru in locul lui Scutaru. Pentru simpla ta informare , dupa Zicu cel mai bun a fost Torres .

eu a spus: (martie 14th, 2016 at 22:05 )

Ce meci ai vazut tataie??????? Torres e singurul care mai joaca ceva in aparare alaturi de Popescu….in rest sunt varza toti….Echipa NU e pregatita fzic ….din min 65 nu mai pot alerga!!!!!! Domnul Flocea si-a demonstrat limitele!!!!!!! E penibil!!!!!

pif a spus: (martie 15th, 2016 at 08:55 )

@teo musante, perfect de acord cu tot ce spui. in rest cred ca e afon si chiar rauvoitor.
@mircea stioian, nu e problema Belu insusi, ca de fapt aici vorbim de o retrogradare, ci de faptul ca atit jocul sau haoutic si rezultatele nefaste continua de mult timp si nimeni nu-si pune intrebarea cum sa schimbe asta si daca s-o schimbe. omul joaca meci de meci aceeasi aiureala. cum trebuie jucat e celalalt fundas de margine Popescu.
repet: la ambele faze de gol, fundasul lateral dreapta Belu nu a fost in careul propriu la golul marcat de fundasul lateral clujean pe partea sa, si asta nu e pentru prima oara. chestia asta nu se poate schimba prin cuvinte sau articole de ziar.

sam a spus: (martie 15th, 2016 at 11:11 )

staful tehnic, lotul ,jocul, rezultatele,nemultumesc…… dar cu FINANTAREA cum stam ,suntem blocati din toate partile, cand s-au bagat bani in poli au fost….alt,staf,lot, joc, rezultate…… cei care au sabotat clubul atunci il saboteaza si acum……culmea…ca sa obtina voturi…..cine sunt ei oare?

Gheo a spus: (martie 15th, 2016 at 11:43 )

Dar ce se intampla cu tinerii care fac ravagii la antrenamente? Pe sorescu si mai sles pe mailat de ce nu ii baga domnul flocea? Mi se pare suspect ca joaca neica nimeni astia gen pisas si copiii nostri nu, cu toate ca mailat este constant titular la nationala u 19. La antrenamente amandoi sunt peste strainii astia penibili. Cum sa mai ajungem sa crestem vreun torje cand nu le dam o sansa tinerilor??

Precizatorul a spus: (martie 15th, 2016 at 19:11 )

Bey GHeo,tinerii aia nu fac „ravagii” nici la Poli 2 in liga a 4-a,sa sti si tu,care vad ca habar nu ai nici unde joaca,dar mai unde se antreneaza! Cum sa faci fata in prima liga,daca in liga 4 iti dai cu stangu-n dreptu de multe ori?

anteconbega a spus: (martie 17th, 2016 at 18:40 )

O stie si domnu Sasu: „AC RECAS nu e POLI!” Peretii oraşului nu mint!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara începe miercuri seria cu SCMU Craiova, din grupa locurilor 11-14 în Liga Naţională de baschet. Prima partida este programată miercuri, 24 aprilie, ora 18.00, în Bănie. Se joacă după sistemul „două din trei”. Al doilea meci va fi luni, 29 aprilie, ora 19.00, la Timișoara, iar un eventual decisiv se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Top