Mafiotul si politicianul

Faptul că Traian Băsescu este astăzi, alături de alde Gâdea, Ciuvică sau Tăriceanu, cel mai mare luptător anti-Justiție, anti-DNA este un lucru binecunoscut. Și asta încă de când procurorii au avut îndrăzneala de-a o căuta la „Louis Vuittoane” pe-o blondă doamnă care se comporta în țara asta mai ceva ca Elena Ceaușescu pe vremuri. Dar asta ține de caracterul omului, care ne spunea cu ceva ani în urmă că a descoperit de unul singur lupta împotriva corupției și înălța țepe pentru corupți. Deh, nu mai e Morar la DNA, să-i dai lista cu cine face pușcărie, cine scapă și pe cât scapă. Cum bine spunea un ziarist, Traian Băsescu a ajuns cel mai mare antibăsist din România, lăsându-i fără obiectul muncii pe Gâdea și Ciuvică. Și, alături de un Tăriceanu, e cel mai mare apărător al infractorilor, mai ales al celor care cochetează cu politica. Că nu degeaba toți penalii reufuzați de PSD sau PNL se reorientează acum spre PMP și ALDE.

Și totuși, nu credeam că Băsescu va ajunge să-i plângă pe politicienii corupți, aflați în mreaja unor „mafioți” cum el însuși recunoaște. Dar a făcut-o într-una din ultimele sale intervenții publice, de altfel un nou atac la DNA. „Mafiotul denunțător este astăzi regele DNA. Când i se pare că este în dificultate, el alege să se spovedească, la înțelegere cu procurorul. Procurorul vrea DOAR să audă un nume de politician, iar mafiotul i-l livrează (…) Este adevărat că mafioții au dat politicienilor bani din care aceștia au cumpărat în campanii electorale pui, ulei, mici, geci, pixuri, găleți etc. Este adevărat că așa a fost până acum politicianul și așa a fost electoratul. Dar mafiotul? El are în continuare vilă la Monaco, avion privat, face vacanțe de sute de mii de euro și are sute de milioane în conturi. În timp ce politicianul are cătușe, procurorul are glorie (…)”, a ieșit din puțul gândirii lui Băsescu. O fi având oarecum dreptate în privința „mafiotului”, dar asta nu-l exonerează pe politician.

Măcar pentru faptul că mafiotul e mafiot și nu dă lecții de morală românilor, nu le cere votul, nu le promite tot binele din lume. În schimb, politicianul cumpărat de mafiot – cum admite și Băsescu – ne dă și lecții de viață, ne conduce, ne minte și apoi, cu tupeu, îți cere votul. Cine e mai periculos pentru România? Mafiotul care face afaceri ilegale sau politicanul care conduce, fiind însă o unealtă a mafiotului? Și poate dacă nu ar exista politicianul corupt n-ar mai exista nici mafiotul. Atunci, cine merită să umple în primul rând pușcăria? Politicianul sau mafiotul? Peste tot în lume, în Italia, în SUA, în lupta contra Mafiei, a corupției politice, s-au folosit și așa-numiții mafioți pocăiți. Nu că le-aș lua apărarea, dar dacă e să alegi pe cine să bagi la pușcărie în primul rând, dintre politician și mafiot, îl prefer pe primul.

De ce îi este drag mai nou lui Băsescu de politicienii infrractori? Dincolo de faptul a făcut la apelul bocancilor tot felul de generali (Oprea, Onțanu etc.) numai buni de pușcărie. Și dincolo de faptul că mai toți apropiații săi au bătătorit cărările spre DNA. Un motiv ar și faptul amintit mai sus, și anume că partidul pe care-l conduce se îngrașă mai ales cu politicieni corupți, cu probleme de integritate, care au fost refuzați de alte partide. Și Băsescu știe – așa cum și afirmat-o – că electoratului îi plac astfel de politicieni, dacă vin cu „pui, ulei, mici, geci, pixuri, găleți”. Nu mai departe decât în Timiș, PMP se laudă cu o primăriță refuzată de PSD, condamnată în primă instanță și cu mari probleme de ANI. Ce să mai vorbești de liderul de facto al filialei, Dorin Cândea. Chiar, Cândea e politician sau mafiot? Sau e megaofertă de doi în unul?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

un cetatean a spus: (martie 27th, 2016 at 13:22 )

un articol F.B. ,o atitudine din pacate singulara, opinia publica in letargie ,tresare cind se mai aduce vorba despre elodia, etc. subiecte mondene cine cu cine, morti ,sinucideri.Viitorul trebuie hotarit de noi nu de altii.

birlic a spus: (martie 28th, 2016 at 10:41 )

Ino,tot mai ai cosmaruri in somn,se facea ca… si a venit Basescu pe o Nava mare ,de lungimea terenului de fotbal de la Poli ,da parca mergea pe Bega si pe punte era si Elena si-mi facea cu mana ,pt. ca eu eram cu bicicleta pe faleza-ai urmaream ,dupa care m-am trezit ,desi vroiam sa-i urmaresc pana la Ecluza ,sa vad daca nu se rastoarna.

ion a spus: (martie 28th, 2016 at 13:56 )

nea ino ma mira ca n-ai udat si ficusul. probabil in articolul urmator.

Calacan I.G. a spus: (martie 30th, 2016 at 17:19 )

Bravo ”nene” … imi place ! Drama este ca nu se va redresa decaderea Romaniei, in mare parte romanii (cu toate etniile lor si corciti) isi merita soarta !!! … dar ma doare ca mai sunt si victime colaterale.
Prosti si naivii, raman si nu se vor schimba, oportunistii sunt multi, tot mai multi. Dintre oamenii cu omoare, multi au plecat, altii sufera intacere, retrasi si izolati.
Sincer, in ziua de azi am doar doua obtiuni : sa plec sau sa ma adaptez.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Top