Categories: Partide

PNL Timis cauta un presedinte pentru CJ: miercuri are loc votul cu… mintea

PNL Timiș va răspunde, teoretic, miercuri după-amiază, la cea mai des rostită întrebare: este sau nu Alin Popoviciu susținut pentru președinția CJ? După ședința Biroului Permanent Județean, programată să înceapă la ora 17, liberalii ar trebui să anunțe numele candidatului pentru funcția care a născut adevărate războaie în filială. Votul de săptămâna trecută a scos în față nume surpriză, care însă au căzut mult în top după parcurgerea întregii proceduri.

robu si poparobu si popa

Lucian Blaga – 37,76%. Mihăiță Bojin – 37,53%. Alin Popoviciu – 37,22%. Top 3 la PNL Timiș, în urma votului primarilor și al Biroului Permanent Județean, pentru consiliul județean. Restul, până la 100%, va fi completat miercuri, 16 martie, iar lista va suferi modificări importante. După cele două voturi – ale primarilor și ale membrilor BPJ, inclusiv aceiași primari – s-a făcut un clasament. Primarii l-au vrut pe Alin Popoviciu, iar cei din BPJ, pe Mihăiță Bojin. Câștigătorul rundei a fost însă Lucian Blaga, un necunoscut pentru alegătorul timișorean. Alegerile de joia trecută contează în proporție de 40% la „nota” finală. Luni a fost finalizată evaluarea fișelor de candidați, care reprezintă 40%, la care Blaga n-a „performat” deloc, iar acum mai lipsesc cele 20 de procente ale copreședinților Dan Popa și Nicolae Robu. Miercuri după-amiază, Biroul Permanent Județean al PNL Timiș se va întruni din nou, de această dată pentru a fi anunțată, cel puțin așa susțin copreședinții partidului, ordinea finală pe lista pentru CJ Timiș. Asta include și numele candidatului liberal pentru președinția instituției conduse, în acest moment, de Titu Bojin (PSD).

La un moment dat s-a vehiculat ideea ca numele candidatului să nu fie ales totuși pe plan local, ci de conducerea centrală, care ar fi urmat să aleagă între patru liberali. Copreședintele Nicolae Robu spune că ar fi fost o variantă pentru evitarea tensiunilor interne. „Nu ne cunoșteam, ne uitam pe liste, alături de colegul Dan Popa, erau nume străine pentru noi… Plecând de la asta, am zis «Cum or să voteze colegii noștri?», o să voteze complet aiurea și ne vom trezi cu o ierarhie de o să ne luăm cu mâinile de cap. Am zis, ca soluție să evităm asta, că trebuie să-și voteze fiecare componenta, iar apoi pe primii patru îi introducem fie într-un nou proces cu noi aici, fie îi trimitem pe toți patru, cu susținerea noastră, la București. Dar între ei erau deja lucrări făcute trans PNL-PDL și n-au agreat ideea. Nu am insistat, dar le-am spus că va trebui să ne asumăm… Dănuț Groza a spus la fel: «Vă asumați consecințele pentru ce o să iasă?». Au răspuns că da, așa că mergem mai departe. A fost o variantă de lucru, pentru că știam că are să se întâmple ceea ce s-a și întâmplat. S-a confirmat ceea ce eu am intuit, asta este”, a declarat, pentru deBanat.ro, Nicolae Robu.

Robu afirmă că nu a susținut niciun candidat, dar că a avut totuși trei favoriți. „Am fost neutru, astea sunt bazaconii, cum că aș fi susținut un anumit candidat. I-am vorbit de bine pe mai mulți, spunând că dintre ei ar trebui unul să ajungă președinte al CJ, dar că de ei depinde. Și lor le-am spus asta, pentru că am avut întâlniri… Le-am spus: «Nu voi merge în fața colegilor, să le cer să vă voteze. Eu vă prezint pe toți trei ca și candidați valabili, ca și tineri care ați putea să fiți buni președinți de CJ, dar mai departe depinde de voi»”, mai spune Robu. Colegul său Dan Popa susținea că votul de joia trecută, la care a fost câștigător Lucian Blaga, este „votul cu inima”. „Votul cu mintea” va fi consfințit miercuri după amiază. Sau poate nu… „Miercuri vom avea un candidat 100%. Numai dacă vor fi contestații, atunci nu vom avea miercuri, ci vom avea joi”, a mai spus Robu. Zvonurile sunt multe și unele au legătură cu o afirmație făcută, acum câteva zile, tot de Dan Popa. Conform acestuia, candidatul clasat pe primul loc ar putea să nu fie și propunerea PNL pentru președinția CJ, pentru că… acesta ar putea să nu-și dorească funcția! La bursa zvonurilor, șansele cele mai mari să prindă mult râvnitul prim loc le-ar avea controversatul deputat Alin Popoviciu. „Podiumul” ar fi completat de doi liberali „vechi”.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

CCIA Timiș lansează un nou curs de pregătire profesională

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș lansează cursul de calificare Nivelm 3 Operator Introducere,Validare…

2 ore ago

Disputa pe tema școlilor din Timișoara continuă. Poziția lui Ruben Lațcău – Declarațiile lui Pirtea sunt mârlănie dâmbovițeană

La trei zile după ce Primăria Timișoara a fost acuzată de liberalul Marilen Pirtea că…

2 ore ago

Se ia apa la început de săptămână în mai multe localități din Timiș

Luni, 28 aprilie, între orele 9-16, în Sânnicolau Mare se va opri furnizarea apei pe…

3 ore ago

Pista de biciclete din Moşniţa Nouă, finanţată prin PNRR, aproape de finalizare

Pista de biciclete, în lungime totală de 4,2 kilometri, construită la Moşniţa Nouă, prin fondurei…

3 ore ago

SCM a pierdut la Voluntari și va juca în play-out cu Ploieștiul

Baschetbaliștii de la SCM Timișoara au încheiat sezonul regular cu o înfrângere pe terenul deținătoarei…

3 ore ago

Un punct care poate va conta decisiv

Antepenultima etapă a Ligii Naționale a programat o deplasare dificilă pentru SCM Politehnica Timișoara. Handbaliștii…

3 ore ago