PSD ia oameni din tabara PNL! Viceprimarul si doi consilieri din Jimbolia au plecat

PSD Timiș continuă șirul de racolări din alte partide. Cea mai nouă achiziție este viceprimarul liberal din Jimbolia, Daniel Gorgan, care s-a înțeles deja cu Sorin Grindeanu. El nu vine singur în PSD, ci cu încă doi dintre consilieri. Toți trei au făcut parte din „vechiul” PNL.

demisie gorgan

După ce a pus mâna pe oameni din diferite partide, PSD Timiș continuă șirul de racolări în prag de campanie electorală. Cea mai nouă achiziție este viceprimarul din Jimbolia, liberalul Daniel Gorgan. „A fost ședință de CL la Jimbolia, iar viceprimarul și încă doi consilieri PNL și-au dat demisia în plenul CL”, a declarat, pentru deBanat.ro, Sorin Grindeanu, liderul PSD Timiș. Social-democratul se așteaptă și alte noi veniri, dar păstrează momentan suspansul. „Sunt convins că vor întări echipa PSD de la Jimbolia, dar deocamdată sunt doi consilieri și viceprimarul. Mai sunt și alții, dar nu au funcții. Pe mine mă bucură că viceprimarul a venit la noi, pentru că este un tânăr în care eu cred foarte mult”, a mai spus Grindeanu. Primarul liberal din Jimbolia, Darius Postelnicu, crede că Gorgan a avut motive personale să ia această decizie. „Mă abțin deocamdată de la comentarii. Eu am aflat miercuri de intenția lui. Cred că a avut unele nemulțumiri personale. A plecat, într-adevăr, cu doi consilieri. Toți trei proveneau din «vechiul» PNL”, a spus, pentru deBanat.ro, Postelnicu. Acesta se va înfrunta la alegerile din iunie chiar cu Daniel Gorgan, care va candida pentru PSD. Neoficial, sursele noastre spun că plecarea tânărului liberal are legătură cu nominalizarea lui Alin Popoviciu la funcția de președinte al CJ Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

Mateo a spus: (martie 24th, 2016 at 16:42 )

Asa va trebuie daca v-ati aliat cu oamenii USL-ului. Darius esti un om de calitate, da-i incolo pe toti profitorii astia.

Who is it a spus: (martie 24th, 2016 at 16:48 )

Felicitari Daniel, foarte bine ai facut.Sunt convins ca o sa il invingi pe domnul Postelnicu.

Cosmin a spus: (martie 24th, 2016 at 17:17 )

Bravooo Daniel. Viitorul primar al Jimboliei!

Alina a spus: (martie 24th, 2016 at 17:20 )

Daniel, Jimbolia te sustine!

Cosmin a spus: (martie 24th, 2016 at 17:22 )

Daniel gorgan viitorul primar

Steaua a spus: (martie 24th, 2016 at 18:36 )

Popoviciu presedinte!!!!

sam a spus: (martie 24th, 2016 at 19:44 )

tradatori din toate zarile unti-va

sam a spus: (martie 24th, 2016 at 19:45 )

tradatori din toate zarile uniti-va

Florin a spus: (martie 24th, 2016 at 21:57 )

Asta se intampla atunci cand esti naiv. Cand esti tanar si 2-3 din jurul tau te excita cu tot felul de ganduri de mare invingator. Din pacate, Postelnicu nu pierde. Pierde PNL-ul si pierde si tinerelul asta care daca era destept dadea dovada de asta si statea acolo unde este.

jimbo city a spus: (martie 24th, 2016 at 22:07 )

E cea mai buna decizie pe care ai putut sa o iei Daniel. Nimeni nu stie mai bine decat tine problemele Jimboliei.Nici macar primarul Multumim pt implicarea ta! Succes in alegeri. Gorgan Primar!!!!

Marian a spus: (martie 25th, 2016 at 09:21 )

Asta se întâmplă când în nici 4 ani PNL-ul ba face alianță cu PSD-ul împotriva PDL-ului, ba fuzionează cu PDL-ul împotriva PSD-ului, în funcție de cum e dictat de la centru, iar dl. Robu primește de fiecare dată jucăria numită Timișoara și nu-i pasă ce e în județ. Dacă e dictat de la centru înseamnă că ai coloană vertebrală orice ai face, dacă faci pe riscul tău înseamnă că o să ai probleme de integritate.

sam a spus: (martie 25th, 2016 at 12:14 )

ce face un om cu caracter cand lucrurile nu merg bine?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top