Traian Stoia paraseste functia de viceprimar! Georgeta Rus pleaca si ea din CJ

La aproape o lună după ce a fost lăsat fără carnet de partid de Biroul Permanent Județean al PSD, Traian Stoia va trebui să părăsească scaunul de consilier local. La fel, și fostul consilier județean liberal Georgeta Rus. Prefectul Mircea Băcală a semnat ordinele de încetare a mandatelor celor doi. PNL Timiș încă nu a luat în discuție înlocuitorii.

stoia si rus

Pe 19 februarie Biroul Permanent Județean al PSD Timiș a decis excluderea din partid a lui Traian Stoia, care a votat bugetul local pe 2016, deși restul colegilor săi din CL s-au abținut de la vot. Votul viceprimarului a fost cel care a dus la trecerea proiectului de hotărâre. Anunțul excluderii din partid a fost înaintat de PSD către Instituția Prefectului, care trebuie să valideze formalitatea. Prefectul Mircea Băcală a semnat, luni, actele. „A fost semnat ordinul de constatare a încetării funcției de consilier local. Am transmis către Primăria Timișoara, dar nu știu în cât timp va ajunge. Din acest punct de vedere legal, consider că s-a rezolvat această problemă”, a declarat, pentru deBanat.ro, Mircea Băcală, În mod normal, pe viitoarea ordine de zi a plenului CL ar trebui să apară un proiect privind vacantarea postului de consilier local. Prefectura s-a ocupat și de cazul Georgetei Rus, consilier județean care a decis să plece din tabăra PNL și să intre în Mișcarea Populară Timiș. Ea a fost exclusă din PNL. „Tot astăzi am semnat și ordinul de încetare a mandatului de consilier județean al Georgetei Rus”, a conchis Băcală. Conform listelor de la alegerile locale din 2012, când PNL a  mers pe lista USL,  la CL Timișoara urmează Ilie Stoinel. La CJ Timiș, unde Rus a candidat din partea PDL, urmează Flaviu Iepan, în prezent la PNL. „În Biroul Permanent Județean nu a fost luat în discuție acest subiect. Va fi urmată procedura legală prevăzută în situațiile de acest gen. Următoarea ședință a BPJ va avea loc cel mai probabil joi”, a spus, pentru deBanat.ro, Oana Gaita, purtătorul de cuvânt al PNL Timiș. Ilie Stoinel este, în acest moment, incompatibil cu funcția de consilier local, fiind președintele CA al SDM.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Stoia a spus: (martie 21st, 2016 at 22:29 )

Geto, hai la mine la o cafa!

anteconbega a spus: (martie 22nd, 2016 at 17:18 )

Flavius Iepan, soferul lui Ostaficiuc!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica

Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara

Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
Top