850.000 de euro pentru reparatii pe Rebreanu! Primaria vrea sa recupereze o parte din bani de la Cornu

Primăria repară pe banii ei două dintre arterele cele mai circulate și mai degradat din Timișoara. Este vorba despre bulevardele Liviu Rebreanu și Iosif Bulbuca, reabilitate de Confort SA și făcute praf la foarte scurt timp de când au fost redate în folosință. Asta, dacă vor fi de acord și consilierii locali.

rebreanu3

Lucrarea de reabilitare a Bd. Liviu Rebreanu – Iosif Bulbuca a fost executată în anii 2007-2008 de firma Confort, a omului de afaceri Georgică Cornu. Modernizarea bulevardului a costat bugetul local peste 16 milioane de lei și a ieșit din garanție în 2015. Reprezentanții primăriei spun însă că au fost nenumărate probleme. Conform acestora, din 2010, constructorul, intrat între timp în insolvență, a fost solicitat de peste 40 de ori în vederea remedierii degradărilor! „În perioada cât lucrarea a fost în garanție, executantul nu și-a îndeplinit în totalitate obligațiile contractuale de a remedia defecțiunile apărute, (…) motivând, în cele din urmă, prin adresa din septembrie 2014, că din cauza faptului că este în insolvență nu mai dispune de personal calificat și de fondurile necesare pentru realizarea lucrărilor de remediere”, se precizează într-un referat al Direcției Tehnice a PMT.

În iunie 21015, la expirarea perioadei de garanție, a fost convocată comisia de recepție finală, care a constatat existența mai multe probleme și a propus admiterea recepției lucrării, dar cu obiecții. Reprezentanții constructorului nu au participat la recepție și nu au luat, ulterior, măsuri de remediere a neconformităților. Între timp, Direcția Tehnică a solicitat S.C. Drumuri Municipale S.A. să întocmească devize-ofertă pentru executarea reparațiilor cuprinse în anexa 3 a procesului-verbal de recepție a lucrării. „Drumuri Municipale a prezentat două devize ofertă cu remedierea neconformităților (…), unul în valoare de 511.504,37 lei și unul în valoare de 384.274,25 lei (diferența în plus fiind dată de soluția tehnică necesară pentru repararea fisurilor și crăpăturilor) și două devize care presupun înlocuirea covorului asfaltic pe toată suprafața carosabilă (…) în valoare de 3,14 milioane de lei și unul de 3,29 milioane de lei, în funcție de stratul de uzură utilizat: (…) soluția a doua fiind agreată și de proiectantul și de consultantul lucrării”, mai scrie în același referat.

rebreanu2

Consilierii locali trebuie să aprobe în viitorul plen utilizarea, din bugetul pentru anul 2016 aferent secțiunii de funcționare, a fondurilor necesare pentru lucrările de pe cele două bulevarde. Cei de la Direcția Tehnică susțin că, în cazul acestor artere, se împlinește durata normală de funcționare pentru partea carosabilă. „Din măsurătorile din 2010/2011 rezultă că traficul greu reprezintă 17,7% din traficul total și datorită faptului că Timișoara nu are centură ocolitoare în partea de sud, tot traficul greu fiind preluat de cele două străzi. Analizându-se valorile de trafic de pe cele două bulevarde, se constată că media zilnică anuală de trafic este peste intervalul 8.001-16.000 vehicule fizice, pentru care durata normală de funcționare pentru îmbrăcăminți bituminoase pe beton de ciment este de opt ani, perioadă care poate fi redusă pe arterele rutiere la care ponderea traficului greu este mare. Dacă se ia în considerare faptul că străzile au fost date în exploatare practic înainte de 26 septembrie 2008 (…) rezultă că în acest an se împlinește și durata normală de funcționare pentru partea carosabilă”, sună motivația specialiștilor din primărie.

În proiectul de hotărâre se mai precizează că suma de 511.504,37 lei, cu TVA, ar urma să fie recuperată prin instanță de la Confort SA, deoarece firma nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și nu a luat măsurile de întreținere necesare în perioada de garanție. Societatea comercială a omului de afaceri Georgică Cornu este însă în insolvență, iar „urmașa” sa a câștigat deja, de-a lungul timpului, alte lucrări cu primăria.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top