Cinema Studio, foarte aproape sa redevina al primariei

Primăria Timișoara ar putea redeveni proprietara clădirii în care a funcționat vechiul cinematograf Studio. Totul depinde acum de RADEF și Ministerul Culturii, care au acum o sentință prin care imobilul revine la statul român, după cum au decis judecătorii Curții de Apel Timișoara. Clădirea ajunsese în proprietatea unei timișorence care locuia pe strada Polonă, care împrumutase 200.000 euro către RADEF.

wCinema Studio

Acum doi ani și jumătate, fostul viceprimar Traian Stoia anunța că imobilul în care a funcționat cinematograful Studio se afla în proprietarea unei timișorence care… locuia pe strada Polonă. Municipalitatea ar fi aflat acest lucru după ce solicitase RADEF să vopsească fațada clădirii. „Așa am aflat că imobilul este în proprietate privată. Am căutat prin acte și am constatat că deținătorul acesteia este o anume Nada Rusimovici”, spunea Stoia. Nada Rusimovici, care locuia la etajul al patrulea într-unul din blocurile de pe strada Polonă, ar fi împrumutat RADEF cu echivalentul a 200.000 de euro. După ce s-a ajuns în instanță, regia a dat cinematograful Studio acestei femei, plus o diferență de 13.000 lei plătită în cash. Rusimovici se intabulase ca proprietar încă din 2012. În 2014, Primăria Timișoara a decis să încerce să recupereze clădirea. Acum a apărut prima victorie.

„În urmă cu doi ani, când am început să studiem posibilitatile de a readuce în patrimoniul public Cinematograful Studio, părea o misiune extrem de dificilă. O misiune care însă acum e încununată de succes pentru primul său pas. Cinema Studio revine în proprietatea statului român. Curtea de Apel Timișoara «admite apelul declarat de reclamanţii Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 2403/PI/17.09.2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 6776/325/2014, în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Statul Român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, prin Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor «Româniafilm», Rusimovici Nada, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Timiş (…) Admite în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanţii Municipiul Timişoara, prin Primar, şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi, în consecinţă: Constată nulitatea absolută a contractului de dare în plată autentificat sub nr. 3945/14.12.2012 de BNP Maria Magdalena Ţerovan privind imobilul situat în Timişoara, str. Lenau, nr. 2, înscris în CF nr. 411239 (CF vechi 147437) Timişoara, nr. top 204, reprezentând Cinematograf Studio (fost Thalia). Dispune restabilirea situaţiei anterioară de Carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al Statului Român (…) Obligă pârâţii intimaţi Statul Român, prin Ministerul Culturii şi Cultelor, prin Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor «Româniafilm» şi Rusimovici Nada să plătească reclamanţilor suma de 13125,1 lei, cheltuieli de judecată. Definitivă”, a anunțat viceprimarul Dan Diaconu. Primăria nu a intrat efectiv în posesia imobilului, pentru că urmează să se facă transferul de proprietate. Pe de altă parte, primăria a dat în judecată RADEF și pentru a recupera fostele cinematografe Timiș, Dacia, Arta, Victoria, Unirea, Freidorf, Fratelia și Grădina de Vară de la Arta. Procesul s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara, municipalitatea a avut câștig de cauză, dar RADEF a făcut recurs.

După ce va reintra în proprietatea primăriei, fostul cinematograf Studio va primi o destinație încă necunoscută. „Tinerii nu au unde să facă repetiții, să se pregătească în zona dansului și în orice alt domeniu în care ei tinerii doresc să se manifeste (…) Cel mai probabil, Cinematograful Studio îl vom pune la dispoziția Casei de Cultură a Studenților, dar vom vedea”, a spus primarul Nicolae Robu. Din punctul de vedere al viceprimarului Dan Diaconu, lucrurile ar putea sta altfel. „Cinematograful de Artă în Timișoara este acum mult mai aproape de înfăptuire. Chiar dacă încă mai sunt pași de făcut pentru a ajunge efectiv în proprietatea municipiului și a putea începe lucrările de reabilitare și dotare, soarele a ieșit pe strada tuturor iubitorilor de cinema din Timișoara aici sau în cadrul altui cinematograf”, a notat acesta, pe Facebook. În orice caz, decizia, oricare ar fi ea, va trebui să primească girul consiliului local.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top