Cum a fost alungat „Robin Hood” din PNL Timis

Nu știu cât este de competent ca detectiv particular, cât este de bun familist, este ori ba apreciat de vecinele de bloc, dacă joacă table cu vecinii, habar n-am, dar Petrică Folică, ca și consilier municipal, va rămâne în istorie ca pionul de pe tabla politică locală care a produs cele mai serioase daune PSD-ului în Timiș, chiar mai mari decât a reușit până acum sucursala DNA. Poate că ăsta n-ar fi un criteriu absolut pentru activitatea unui partid, pentru administrația locală, dar când nu prea ai cu ce impresiona, e bun și Petrică Folică să te lauzi că a răpus balaurul social-democrat cum nimeni n-a mai reușit. Petrică Folică a fost ales consilier local cu votul electoratului retard al PP-DD, dar cu ordonanța traseiștilor a ajuns să poarte tichia de consilier PNL. Faptele sale de vitejie n-au fost făcute cu carnet de liberal, dar omul a lăsat permanent impresia că e mai anti-PSD decât toți liberalii la un loc, inclusiv Nicolae Robu.

Așa a ajuns PSD să nu-și poată cumpăra ditamai sediul de pe Titulescu cu prețul a trei garsoniere pentru că i-a lipsit un vot, votul lui Petrică Folică. Partidele istorice țărănist sau liberal erau în blat cu PSD, anexele de la conservatori, și ele, aleșii electoratului cu retard, și ei. Doar Petrică Folică, pedeliștii și absenteismul au făcut ca PSD să nu cumpere bunăciune de sediu cu puțin peste 100.000 de euro. Apoi, Petrică Folică a scormonit ca un castor prin arhive să vadă dacă PSD e cu plata la zi a chiriei pe sediu, același sediu. Evident că omul a găsit cireașa de pe tort, iar social-democrația a trebuit să-și plătească dările, ceea ce nu le era foarte familiar lui Bojin, Grindeanu și compania. Liberalii nu mai erau pe-o labă cu PSD, așa că Nicolae Robu a fost foarte mândru de activitatea lui Petrică Folică, doar că n-a și zis ce clocotea în sufletul său: că Petrică Folică e figura liberală cea mai eroică în Consiliul Local Timișoara 2012-2016, cel mai pare luptător antipesedist timișean de la Horia Rusu și Ovidiu Drăgănescu încoace.

Dar Petrică Folică a mai salvat liberalismul din rahatul în care s-a băgat singură în 2012. Atunci când, cu o coadă de topor în mână, PSD a vrut să schimbe viceprimarul liberal Dan Diaconu. N-a fost să fie și pentru că Petrică Folică n-a votat cu partidul electoratului cu retard și a părăsit sala, ceea ce l-a făcut pe primarul Robu să constate că Folică este „un consilier local cu conștiință”. E, a venit episodul cu meritocrația în PNL și activarea mecanismului de jurizare a candidaților pentru CLT și CJT 2016, iar Petrică Folică a ajuns pe locul 14 al listei liberale. Nu că ar fi 100% neeligibil, dar cum să nu-ți lase un gust amar trimiterea în coada listei a liberalului cu cele mai frumoase rezultate?

Vasile Rușeț, Radu Dimeca, Grigore Grigoroiu, Ciprian Jichici, Ciprian Bogdan, Vasile Vesa, care dintre aceștia vor rămâne în analele locale cu o aură mai bine conturată decât cea de pe capul lui Petrică Folică? Or fi făcut ei proiecte, or fi dat din cap când vorbea Nicolae Robu, mai alungau o scamă de pe șefu’, dar s-a mai luptat cineva cu balaurul de Simonis cum a făcut-o Folică? Ăsta ți-e mulțamul, asta e meritocrația din PNL?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

x a spus: (aprilie 1st, 2016 at 19:54 )

Petrica Folica merita mai mult decat locul 14… e aiurea, e de la tara, e de porc…

Deki a spus: (aprilie 2nd, 2016 at 08:59 )

Penaliștii s-au fosit de voluntarismui și bunul-simț al lui Folică, asta e clar. L-a scos din rahat pe Robu (și nu numai pe el ci și întreg CLT!) de câteva ori. Primarele nostru lansează acum,in privat, ideea „las’ că nici Folică n-a făcut-o pe gratis!” Și dacă ar fi așa domnu Robu, tot nesimțire se numește! Iar dacă aduceți vorba de ceva patrimonial atunci niște instituții ar trebui să se autosesizeze, chiar dacă matale ești de la PNL!

Petru a spus: (aprilie 2nd, 2016 at 09:28 )

Tara e plină de tradari. Petru va fi un printre mulți alți Dar el cine este? Un ppdd ordinar care vrea sa fie director la aeroport. Robu e un infractor si păcălești si minte pe toată lumea. Politica, politica

Folică a spus: (aprilie 2nd, 2016 at 14:57 )

Am considerat că accesul în funcția de viceprimar a unui colaborator al vocii Rusiei (Bogdan Herzog), simpatizant al lui Putin şi cu opinii eurosceptice, era un pericol real pentru democrație și un fapt inacceptabil în orașul martir Timișoara.
Desigur, pentru că am refuzat să urmez linia de partid a PP-DD (PSD) am fost amenințat, iar conducerea PP-DD a încercat să mă demită. Acestea au fost motivele pentru care, cu tristeţe, am plecat de la un partid fost al poporului, dar care la momentul respectiv era confiscat de către PSD-ul aflat la putere, și am aderat la un partid aflat în opoziţie. Eu sunt un adept al principiilor democrației, iar în PNL mi s-a promis libertatea de a vota în Consiliul Local conform propriei conştiinţe, în interesul cetăţenilor.
Datoria mea este de a administra patrimoniul oraşului în interesul timişorenilor, iar eu am continuat să fac acest lucru și ca membru al PNL.
În plenul CLT, am suspus atenţiei situaţia unei parcele de teren de 9250 mp, care aparţine comunităţii, este situată în centrul Timişoarei pe bld. Revoluţiei la nr. 5 şi are ca administrator o societate privată ce realizează un profit uriaş, nu plăteşte niciun leu către bugetul local, însă este principalul finanţator al PSD și poate și al altor partide. Am singurul consilier care am contestat în plenul PMT cedare parcărilor de la magazinul Bega, Hotel Timișoara( am cerut dl.Robu ca proiectul să fie retras de pe ordinea de zi, dl. Robu a refuzat și drept protest am ieșit din sală) și am solicitat biroului juridic să îți facă datoria față de timișoreni, nu față de un grup de interese
Din păcate, nu am reuşit să atrag colaborarea colegilor, însă mi-am atras antipatia celor care protejează interese private, în detrimentul timișorenilor.
Prefer să fiu neagreat de politrucii care servesc interese private, dar să continui să fiu preocupat de binele public şi să servesc fidel interesul timişorenilor.
Făcând o paralelă cu situația politică existentă înainte de alegerile din 2016, există numeroase similitudini cu cea din anul 2012.
Există un electorat important nemulțumit de modul în care au făcut politică partidele parlamentare, atât cele declarate de dreapta, cât și cele așa zise de stânga. Acest electorat a sesizat că sub aparenta confruntare între docrinele de partid transpar înțelegeri între grupuri pentru ca interesele lor private să fie protejate. Nu mai sunt înghite ușor minciunile electorale, s-a observat că, deși partidele parlamentare s-au rotit la putere, interesele de grup au fost protejate și că nu s-a făcut o politică în slujba cetățeanului. Un număr tot mai mare de alegători sunt conștienți că pe listele de candidați ale partidelor se mențin numeroase personaje cu dosare penale, politruci aflați la al 2-lea sau al 3- lea mandat care nu au făcut nimic în slujba cetățenilor, ci doar au protejat interesele de grup.
Desigur, ca și la alegerile din 2012, și în 2016 partidele mari vor încerca să capteze acest electorat prin folosirea partidelor noi zise anti-sistem. În 2015, în acest scop a fost foarte mult crescut UNPR, care acum este însă destructurat după începerea urmăririi penale a fostului lor lider, Gabriel Oprea.
Se pare însă că ALDE este un partid potrivit pentru a prelua această sarcină de captare a electoratului anti-sistem. Desigur ALDE se prezintă ca un partid de dreapta, dar este în coaliție cu PSD. În acest moment ALDE are o înțelegere cu PNL și după alegeri vom ajunge iar la consensul național și liniștea din vremurile iliesciene.

DOMNUL DAN a spus: (aprilie 2nd, 2016 at 17:45 )

PETRICA FOLICA E UNUL DINTR-E NOI

anteconbega a spus: (aprilie 8th, 2016 at 08:14 )

E unul dintre voi doi.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public

Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Top