Categories: Primăria Timişoara

Santierul pe strada Chimistilor poate incepe: primaria a invins Tehnocer in instanta

Primăria a avut câștig de cauză într-o altă licitație contestată! De această dată, este vorba despre lucrarea de reabilitare a străzii Chimiștilor. Firma Tehnocer, a lui Florin Maran, a pierdut în instanță, deși inițial Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor îi dăduse dreptate.

La începutul lunii martie, primarul Nicolae Robu anunța că licitația pentru execuția străzii Chimiștilor, din Calea Buziașului, a fost contestată, la fel ca altele, în ultimul moment. Edilul acuza, din nou, un boicot politic, așa cum a făcut și în cazul lucrărilor de la pasajele Popa Șapcă și Jiul. Inițial, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a dat dreptate firmei contestatoare, dar PMT a decis să nu pună în aplicare decizia. Cazul a ajuns ulterior la comisia de rezervă, dar și la Curtea de Apel Timișoara, fiind trimisă și o înștiințare la Oficiul Concurenței. Magistrații au dat dreptate Primăriei Timișoara. „Am câștigat în instanță contra Tehnocer, la contestația depusă la licitația de la strada Chimiștilor. S-a judecat repede și am câștigat”, spune primarul Nicolae Robu. Acum este așteptată motivarea instanței, după care va fi semnat contractul cu firma care a câștigat licitația. Strada Chimiștilor este o arteră înfundată, cu o lungime de 300 de metri, aflată în zona industrială Calea Buziașului. La finalul lucrărilor programate să dureze trei luni, strada va avea patru benzi, trotuare, piste de biciclete, locuri de parcare și spații verzi. Lucrările vor costa 2,7 milioane de lei, cu tot cu TVA, bani proveniți de la bugetul local.

Tehnocer a executat, pentu Primăria Timișoara, sensul giratoriu și parcarea din Calea Buziașului și a fost, conform primarului Nicolae Robu, subcontractor al uneia dintre firmele care au contestat licitația de la pasajul Popa Șapcă, respinsă la finele săptămânii trecute. Administratorul Technocer este omul de afaceri Florin Maran, finul președintelui CJ Timiș, Titu Bojin. În decembrie 2014, Maran a fost trimis în judecată pentru spălare de bani, evaziune fiscală şi uz de fals, după ce, împreună cu 13 complici, ar fi produs un prejudiciu bugetului de stat de peste 12 milioane de lei.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

12 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

14 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

15 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

16 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

16 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

16 ore ago