Vrem cultura, dar fara bani! Operatorii independenti: Primaria da bani putini si ii imparte fara logica

Timișoara vrea să fie Capitala Culturală a Europei în 2021, dar banii investiți în sectorul cultural independent sunt aproape inexistenți. Cel puțin asta spun reprezentanții mai multor ONG-uri și fundații culturale, care trebuie să se chinuiască, cu sume mici, să realizeze evenimente de talie europeană.

13072224_1122824494406260_807437208_o

Mai multe asociații culturale independente din Timișoara, respectiv Asociația Română a Filmului Independent (Timishort), Asociația Documentor, Asociația Simultan, Asociația Marele Ecran și Asociația Pelicula Culturală, au organizat o dezbatere privind fondurile primite de la PMT pentru a-și organiza evenimentele. Vorbim despre unele dintre cele mai importante festivaluri artistice din oraș, care abia supraviețuiesc. „Scopul întâlnirii a fost să propunem niște soluții de îmbunătățire a procedurii prin care se alocă bani publici proiectelor culturale independente la Timișoara. Ceea ce s-a întâmplat anul acesta nu a fost în regulă. Sunt nemulțumiți aproape toți aplicanții, nu doar de sumele alocate, care în principiu au fost 20% din bugetul solicitat de fiecare. Ba chiar și primăria a exprimat nemulțumiri față de cum s-au alocat aceste finanțări. (…) Vrem să găsim niște soluții, astfel încât la anul să decurgă lucrurile mai bine și să avem șanse reale să concurăm cu celelalte orașe care vor titlul de Capitală Culturală, mai ales că sectorul independent este foarte important în a implementa și a derula activitățile”, spune Lucian Mircu, de la Asociația Marele Ecran.

Conform acestuia, spre exemplu, Primăria Cluj a oferit operatorilor independenți de șapte ori mai mulți bani decât Primăria Timișoara. Pentru Festivalul TIFF, Clujul a dat mai mulți bani decât a dat municipalitatea locală pentru toate ONG-urile timișorene la un loc! „Noi, Marele Ecran, împreună cu Pelicula Culturală facem festivalul «Ceau, Cinema!». Am primit 9.000 de lei, adică 2.000 de euro, respectiv 20% din ce am solicitat. Numai premiile pe care le acordăm cineaștilor din competiție sunt de 2.000 de euro. Vom avea filme la festival, doar că festivalul va scădea inevitabil în partea de promovare, de organizare, de invitați. Avem foarte multe solicitări din partea regizorilor străini care vor să vină la festival, dar noi dăm din umeri și spunem că nu putem să-i invităm pentru că nu avem resursele pentru asta”, a mai explicat Lucian Mircu.

O altă problemă e felul anapoda în care se împart banii. „E foarte bine că sunt finanțate toate proiectele, dar nu există un criteriu de a selecta calitativ aceste proiecte. Trebuie să existe un criteriu valoric. Există o comise de jurizare, care dă un punctaj, dar dacă tu dai și la elevul cu nota 5, și la elevul cu «Premiul I cu coroniță» aceeași sumă… Noi solicităm să existe criterii transparente și corecte pentru acordarea fondurilor, un barem. (…) Nu există persoane competente care dirijează acest proces. Toate treaba asta este asigurată de instituții de stat. Ele trebuie să asigure cadrul de acordare, restul trebuie să fie treaba unui juriu independent, care poate să fie și din alt oraș. E vorba de lucruri de bun simț”, a mai spus reprezentantul Asociației Marele Ecran. Aceeași idee o împărtășește și regizorul Florin Iepan: „Există o lipsă de susținere a instituțiilor, primăria și consiliul județean. Discuția a fost pe baza ultimului concurs pentru proiecte nerambursabile culturale și am sesizat, ca și anul trecut, că sumele acordate sectorului independent sunt o glumă în raport cu bugetul pe cultură al municipiului care se apropie de 7.5 milioane de euro. (…) Eu am o problemă și cu o parte din membrii din comisie. Dau exemplul decanului de la Facultatea de Muzică și Artă de la UVT, care face parte din comisie și care a aprobat nu mai puțin de șapte sau opt proiecte ale UVT. Proiectele poate sunt foarte bune, dar este o lipsă de transparență în acest proces. Timișoara merită altă față culturală și am impresia că primăria își ia expertiză… dar numai dintr-o anumită parte a sectorului cultural și nu valorifică acest sector independent. Este un sector foarte eficient în gestionarea banilor care cu firmituri din bugetul local, a reușit să se descurce”.

Simona Neumann, președintele Asociației Timișoara Capitală Culturală, crede că e nevoie de o mai bună colaborare între operatorii culturali independenți și administrația locală. „O primă soluție ar fi dialogul direct cu administrația care gestionează aceste fonduri. Eu cred că există un progres de la an la an în ceea ce privește modul de abordare a acestei problematici, de ambele părți, dar este un proces care trebuie rafinat, poate, înființarea acelui centru de management al proiectelor culturale prevăzut în strategia culturală pe termen lung”, a spus Neumann. Reprezentanții ONG-urilor vor merge la Primăria Timișoara, urmând să prezinte concluziile dezbaterii viceprimarului Dan Diaconu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara

Sâmbătă a fost rândul fostului primar, Nicolae Robu, acum reprezentantul a două partide, PNL și PSD, să își prezinte viziunea cu care vrea să obțină un al treilea mandat de primar al Timișoarei. Cu multe proiecte pe care le dorea în precedentele mandate, cu unele ”reparații” prin care să se revină la modul de guvernare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu și-a prezentat viziunea cu care vrea să redevină primar la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadionul, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Top