Curs de auditor intern al sistemului de management al calitatii, la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş organizează, în perioada 13 – 17 iunie, de luni până vineri, între orele 16,30 și 20,30, un curs de auditor intern al sistemului de management al calității conform ISO 9001:2015 și ISO 19011:2011. Certificatele obţinute la absolvirea cursului au recunoaștere naţională și internaţională, fiind emise de Ministerul Muncii și de Ministerul Educației.

audit

Cursul se adresează celor care coordonează sau participă la evaluarea prin audit a sistemului de management al calităţii din cadrul firmelor care intenţionează, sunt în curs de implementare sau au implementat un sistem de management al calităţii conform ISO 9001:2015 – instrument eficient de optimizare a proceselor interne, respectiv de câştigare a încrederii clienţilor. Auditorul în domeniul calității se ocupă, în principal, cu planificarea procesului de audit, colectarea și structurarea informațiilor specifice, analiza și aprecierea conformității și eficacității sistemului de management al calității, examinarea documentelor referitoare la sistemul de management al calității, întocmirea documentelor specifice procesului de audit. Cursanții vor învăța cum să elaboreze un program anual de audituri și un plan de audit, cum să identifice şi să documenteze neconformităţi din exerciţii date, dar vor asista și la efectuarea unei simulări de audit de sistem (şedinţă de deschidere, auditare propriu-zisă, şedinţă de sinteză, şedinţă de închidere, elaborarea raportului de audit). Cursul va fi susținut de ing. Lucian Tărăbîc, director S.C. Qualitarium SRL Timişoara, consultant calitate, auditor de certificare TÜV Austria și Lloyd’s Register, cu 19 ani de experienţă în domeniul calităţii. Taxa de participare este de 1.000 lei Persoanele fizice pot achita taxa în două rate. Iar membrii CCIAT și persoanele care au absolvit cursul „Specialist în domeniul calității” în cadrul CCIAT au 10% reducere. Informații suplimentare și înscrieri, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, cam.104, sau la tel. 0372-185.273 și 0742-924.344, e-mail. Persoană de contact: Milena Mureșan, consultant cameral DFPP.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top