Ghid de imbogatire rapida. Tun imobiliar la Giarmata intre actualul primar PSD si-un fost primar PDL

În urmă cu aproape zece ani, actualul primar al comunei Giarmata, Virgil Bunescu (PSD) a cumpărat de la primăria condusă pe atunci de Gavril Roșian (PDL) un teren cu nici 8.400 de euro. O lună mai târziu îl vindea unui italian cu… 350.000 de euro. Cum s-a întâmplat totul vedeți mai jos.

20160531_090236

Atât de celebrii „băieți deștepți” din energie, imobiliare, sănătate etc. care au acaparat și jecmănit România în ultimii 26 de ani nu sunt de găsit doar în sferele înalte ale Puterii. Îi găsim în orice colțișor de țară, iar „tunurile” date de ei pot fi considerate chiar mai spectaculoase decât cele de la nivel național prin dimensiunea incredibilă a profitului. Mai interesant este faptul că în mediul rural nici măcar nu contează culoarea politică, totul reducându-se la bani. În rândurile de mai jos prezentăm un astfel de exemplu derulat în urmă cu aproape zece ani.

Protagoniști sunt actualul primar PSD al comunei Giarmata, Virgil Bunescu, și primarul de la acea vreme, Gavril Roșian, pe atunci membru PDL și un apropiat al fostului președinte al CJ Timiș, Constantin Ostaficiuc. Totul s-a întâmplat în doar o lună, în iarna dintre 2006 și 2007, când Roșian era la putere, iar Bunescu în opoziție. Astfel la finalul anului 2006, Consiliul Local Giarmata, reprezentat de Roșian, îi vinde lui Bunescu și soției acestuia un teren de 6.935 mp. Terenul era în patrimoniul privat al comunei și cuprindea un „teren construit cu magazie semințe, montaj elevator, șopron, depozit îngrășăminte, 2 barăci metalice”, așa cum arată contractul de vânzare-cumpărare semnat de Roșian și Bunescu. Prețul se ridică la „colosala” sumă de 29.351 de lei. Cum s-a ajuns la această sumă ne arată același document: „Prețul de 29.351 lei a fost valoarea declarată de părți ca fiind prețul real al înstrăinării, stabilită conform raportului de evaluare întocmit de SC Afictim Impex SRL, cu sediul în Timișoara, preț care a fost achitat integral de cumpărător, în numerar, anterior autentificării prezentului contract, conform chitanței(…)”. Așadar, la această pleașcă nu s-a mai făcut nici măcar virament bancar, banii fiind aduși probabil la pungă. Contractul a fost autentificat pe data de 13 decembrie 2006 în fața notarului Maria Bora.

20160531_090329

Și acum vine bomba! La exact o lună de la cumpărarea terenului, Bunescu îl vinde mai departe unei firme cu suma de – atenție! – 350.000 de euro. Ceea ce reprezenta la acea dată 1.189.189 de lei. Adică de 40 de ori mai mult decât plătise cu doar o lună în urmă. Contractul de vânzare-cumpărare între Bunescu și firma Iride Color Europe, administrată de cetățeanul italian Albertin Felice, a fost semnat pe data de 16 ianuarie 2007 în fața notarului public Daniela Miculescu. Este foarte interesant că între Bunescu și italian a avut loc o promisiune de vânzare pe data de 23 noiembrie 2006, când Bunescu a și încasat un avans de 35.000 de euro. Adică înainte de-a cumpăra de la primărie terenul cu 29.351 de lei, adică 8.388 de euro, Bunescu primea un avand de 35.000 de euro de la viitorul cumpărător. Ceea ce se cheamă tun cu premeditare.

De asemenea, pe 22 decembrie, înainte de Crăciun, Bunescu mai primea de la italian 65.000 de euro. Aceste lucruri sunt dezvăluite chiar în contractul de vânzare-cumpărare dintre Bunescu și Albertin Felice: „Prețul vânzării, stabilit de comun acord, este de 350.000 euro, reprezentând echivalentul a 1.189.189 lei, din care preț subsemnații vânzători declarăm că am încasat anterior suma de 35.000 euro, reprezentând echivalentul a 122.482,50 lei, calculat la cursul de schimb al BNR de 1 euro = 3,4995 lei, valabil la data de 23.11.2006, la data semnării Promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. (…) și suma de 65.000 de euro reprezentând echivalentul 219.705,50 lei, valabil la data de 22.12.2006, la data semnării Actului adițional la promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare”.

Așadar, cu o mică parte din banii primiți în avans de la italian, Bunescu cumpără de la Primăria Giarmata un teren pe care, per total, îl va vinde la un preț de 40 de ori mai mare! Și asta doar în câteva zile. Ceea ce ar fi o performanță, să recunoaștem, chiar și pentru Gigi Becali. Acum, ajuns primar din 2012, probabil că Bunescu se plânge că are de administrat o primărie săracă și jecmănită de foștii primari de terenurile pe care le deținea cândva…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica

Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara

Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceiași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceiași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Top