Se schimba nume de poduri si strazi! Traian ii ia locul lui Decebal!

Pe ultima sută de metri, consilierii locali vor vota, în plenul de vineri, schimbarea denumirii unor poduri din Timişoara. Vom avea şi Pasarela Îndrăgostiţilor! Tot cu această ocazie, Piaţa Michelangelo îşi va primi numele oficial, iar mai multe străzi noi vor intra în nomenclator.

podul decebal reparat

În decembrie 2013, primarul Nicole Robu spunea că timișorenii nu prea știu cum se numesc podurile din oraș. Și asta, din cauză că denumirile podurilor n-au nicio legătură cu arterele din apropiere. „Dacă am face un sondaj în oraş, să întrebăm timişorenii cum se numesc diversele poduri, extrem de puţini ar şti. Nu există nicio asociere între numele unui pod şi bulevardul care îl traversează. Nu e normal să ai un bulevard Mihai Viteazu şi unul Andrei Şaguna, iar podurile cu același nume să fie în cu totul altă parte decât bulevardele. Ar fi firesc ca podurile să primească numele bulevardelor care le traversează”, declara, la vremea respectivă, edilul. Robu anunţa că va iniţia rapid o hotărâre de consiliu local care să îndrepte această anomalie. A durat însă un an şi jumătate până când acest lucru s-a întâmplat. Astfel, în pe ordinea de zi a ultimului plen al actualului consiliu local se va afla şi o hotărâre privind „redenumirea unor poduri peste Bega din Municipiul Timişoara (…) atribuirea de denumiri la patru străzi, respectiv patru tronsoane de prelungire străzi şi schimbarea de denumiri la două străzi respectiv o piaţă”.

pasarela parcul copiilor2

Astfel, vom avea, pe Bd. Iuliu Maniu, Podul Iuliu Maniu, în loc de Podul Muncii, şi Podul General Dragalina, în loc de Podul Ştefan cel Mare de pe Bd…. Dragalina. Podul Traian, situat pe Bulevardul 16 Decembrie 1989, în zona pieţei Sfânta Maria, va deveni Podul Maria. Vom avea în continuare Podul Traian, în loc de Podul Decebal, situat între Bd. Revoluţiei din 1989 şi Bd. 3 August 1919. De acum încolo, va fi cunoscut sub numele de Podul Decebal actualul Pod al Dacilor, situat între str. Dacilor şi Piaţa Badea Cârţan. Podurile Mihai Viteazu şi Andrei Şaguna vor face rocada: Podul Mitropolit Andrei Şaguna, situat între Bd. Mihai Viteazu şi Bd. Regele Ferdinand I, va fi redenumit Podul Mihai Viteazu, iar Podul Mihai Viteazl, situat între Calea Dorobanţilor şi str. Andrei Şaguna, va deveni Podul Andrei Şaguna. De asemenea, pasarela dintre Parcul Copiilor şi str. Pestalozzi se va numi, de acum, încolo, Pasarela Îndrăgostiţilor, „având în vedere că în ultima perioadă a apărut obiceiul aplicării lacătelor de către perechile de îndrăgostiţi, obicei preluat şi din alte ţări”.

michelangelo iunie7

Vor primi denumiri noi şi câteva străzi. Astfel, în Calea Torontalului, strada Dr. Ernest Neumann devine strada Rabin Oppenheimer. În zona Fabric, strada Episcop Josef Nischbach, pe care a locuit rabinul Ernst Neumann, devine strada Rabin Dr. Ernest Neumann. În zona Calea Sever Bocu, strada nouă, perpendiculară pe strada Constructorilor, situată între str. Constructorilor şi str. Ion Ionescu de la Brad, se va numi strada Mircea-Dimitrie Raţiu. În zona Martirilor – Musicescu, Intrarea Elisabeta Rizea va deveni strada Elisabeta Rizea, ea făcând legătura între str. Gospodarilor şi Calea Martirilor 1989. În zona Calea Urseni – Uzina de Apă va apărea strada Iuliu Podlipny, fiind vorba despre „un tronson de stradă nouă situat în prelungirea străzii cu acelaşi nume, la sud-vest de Calea Urseni”. În zona Torontalului – Aeroport Utilitar, strada nouă situată între strada Szeged şi strada Maria Dogaru, se va numi strada Slt. Ioan-Lucian Leuştean, iar strada nouă perpendiculară pe strada Corneliu Ursu va fi strada Slt. Ioan Grosaru. De acum încolo, vom avea oficial şi Piaţa Michelangelo: este vorba despre actuala Piaţă Leonardo da Vinci, situată „în sensul giratoriu de pe Bd. Vasile Pârvan, cu axul str. Michelangelo – str. Cluj”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

yxsman a spus: (mai 27th, 2016 at 11:58 )

Bei, Primaria asta parca ii Corabia Bolunzilor! #Strada Dr. Ernest Neumann devine strada Rabin Oppenheimer. Strada Episcop Josef Nischbach, pe care a locuit rabinul Ernst Neumann, devine strada Rabin Dr. Ernest Neumann.# Ce dreak avurati cu Nischbach, numele lui nu era bun de strada, pen/ca era neamt catolicus din Dudestii Noi?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica

Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara

Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Alin Nica, președintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, acuză PSD că ar fi sunat participanții la o dezbatere despre regionalizare, programată la aceeași oră, la Palatul Administrativ, cu ședința de guvern adusă la Timișoara, care ar urma să aibă loc în sala Multifuncțională, din aceiași clădire. I-au intimidat și le-au cerut să se retragă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că amenință participanții la acțiunea despre regionalizare de la Consiliul Județean pentru a nu se ”dubla” cu ședința de guvern de la Timișoara
Tinerii din liceele și școlile timișorene pot vedea ”pe viu” cum se produce îmbrăcămintea ”Fast Fashion”. Ei pot să ”experimenteze” în aceste zile condițiile de lucru dintr-o fabrică de Fast Fashion, fiind invitați să interacționeze cu o instalație artistică realizată în cadrul proiectului „Cultura sustenabilității în școlile din Timișoara”, implementat de Asociația CRIES – Centrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii pot experimenta ce înseamă producția ”Fast Fashion” și ce impact are aceasta asupra mediului/FOTO
Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Top