Adio, creta! De la toamna, la Calderon, lectiile se vor tine doar de pe laptop / FOTO

După 19 luni de șantier, clădirea Liceului „Jean-Louis Calderon” este, în sfârșit, gata. Elevii vor reveni din viitorul an școlar, când vor învăța în săli de clasă care arată ca într-o școală de secol XXI. Până atunci, vor putea vedea cum arată liceul reabilitat cu peste 10 milioane de lei… alegătorii care se prezintă la urne duminică.

calderon reabilitat8

Holuri luminoase, săli de clasă mirosind a proaspăt, toalete curate, un subsol tehnic prin care, înainte, ți-era frică să te aventurezi, dar care, acum, va găzdui laboratoare de informatică – așa arată acum, după 19 luni de șantier, una dintre cele mari unități de învățământ din Timișoara, Liceul „Jean-Louis Calderon”. Lucrările de reabilitare sunt gata în principiu și urmează să fie semnată recepția lor. Totuși, cei aproximativ 1.000 de elevi mutați din sălile lor obișnuite de clasă în ultimul an și jumătate vor reveni pe Bd. Pestalozzi doar la toamnă, în noul an școlar. „Am avut prevăzute lucrări complexe, de la subsol pornind și până sus, inclusiv o reabilitare și o punere în valoare a fațadei superbe a acestei clădiri-monument și am avut inclusiv o extindere a clădirii, prin două corpuri pe structură metalică. Am avut prevăzută amenajarea a două baze sportive care au ieșit excepționale și, ceea ce se întâmplă mai rar pe proiecte, am avut și o dotare tehnică inclusă, o dotate excepțională cum nu știu câte licee din România mai au”, a declarat, joi, primarul Nicolae Robu. În sălile de clasă urmează să fie montat mobilierul și nu numai. „Fiecare sală de clasă are un smart board, are un calculator, are o tablă albă în plus pe care se scrie cu markerul. Fiecare profesor are un laptop. Există o mulțime de fotocopiatoare, de imprimante complexe multifuncționale, care se conectează în rețea”, mai spune edilul. Școala are acum lift, alarmă anti-incendiu și anti-efracție și rețea wireless. În clase, acolo unde a fost posibil, a fost păstrat parchetul original al clădirii, care a fost recondiționat. De asemenea, în exteriorul clădirii au fost păstrate ferestrele originale, cu tâmplărie din lemn, în timp ce în interior, spre sălile de clasă, au fost montate termopane. Valoarea totală a proiectului este de 10,38 milioane de lei, din care suma nerambursabilă 9.96 milioane de lei. Restul banilor au provenit de la bugetul local. Proiectul a vizat reabilitarea structurii de rezistență, a fațadelor, acoperișului, pardoselilor, pereților și planșeelor, dar și refacerea sistemelor de preluare și colectare a apelor pluviale, amenajarea grupurilor sanitare, reabilitarea utilităților (apă, canal, instalații electrice și termice) și amenajarea terenului de sport și a vestiarelor. Au fost cumpărate câteva zeci de table smart și videoproiectoare, microscoape, dar și peste 120 de calculatoare și laptopuri. Primii care vor vedea cum arată noul liceu Calderon vor fi alegătorii care se vor prezenta la scrutinul de duminică, urnele fiind aduse deja.

Invalid Displayed Gallery

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari

Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara s-a inaugurat vineri noul terminal plecări externe din cadrul Aeroportului Internațional Traian Vuia Timișoara, care devine cel mai modern aeroport din țară. Investiție cu fonduri europene, aceasta marchează intrarea României în Schengen cu transporturile aeriene și maritime.  La eveniment au participat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, Marcel Ciolacu, primul ministru, Nicolae Ciucă, șeful Senatului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moment istoric la Timișoara. A fost inaugurat noul terminal de plecări externe de la Aeroport, eveniment care a marcat intrarea României în Spațiul Schengen
Ținând cont de temperaturile diurne exterioare, prognozate pentru perioada imediat următoare, ridicate, ziua, și ceva mai scăzute, pe timpul nopții, Colterm anunță că  modifică parametrii de furnizare a încălzirii, pe rețeaua secundară de termoficare. Astfel, începând de astăzi, 29 martie 2024, se  reduc parametrii de furnizare a energiei termice, de la 40 la 37 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm reduce parametrii de furnizare a încălzirii
Una dintre cele valoroase piese din colecția armelor albe expusă de Muzeul Naţional al Banatului este sabia familiei nobiliare Osztoics. Aceasta face parte din expoziția temporară „𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞. 𝐀𝐫𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢„, aflată în mansarda B1 a muzeului. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Top